HomeActualități Americane

Secretarul Apărării din administrația Obama: Biden a greșit aproape în fiecare problemă majoră de politică externă

Secretarul Apărării din administrația Obama: Biden a greșit aproape în fiecare problemă majoră de politică externă

Fiind programat să facă prima sa vizită la Pentagon în calitate de comandant suprem, ies la iveală vechile îngrijorări cu privire la opiniile și abili

Fiind programat să facă prima sa vizită la Pentagon în calitate de comandant suprem, ies la iveală vechile îngrijorări cu privire la opiniile și abilitățile de politică externă ale lui Joe Biden și atitudinea față de armata Statelor Unite, informează The Western Journal.

Unul dintre cei care și-au exprimat scepticismul că Biden va putea să gestioneze problemele de politică externă a fost Robert Gates, fostul Secretar al Apărării în administrația Obama.

Gates a fost numit în funcție de fostul președinte George W. Bush în 2006 și menținut de fostul președinte Barack Obama până în 2011. În retrospectiva activității sale de Secretar al Apărării, Gates a spus că Biden a greșit „în aproape toate problemele majore legate de politica externă și securitatea națională în ultimele patru decenii”.

„Îmi mențin această afirmație”, a spus Gates într-un interviu din mai 2019. „Am fost de acord amândoi cu câteva aspecte cheie ale administrației Obama. Nu am fost de acord semnificativ cu privire la Afganistan și în alte probleme. Cred că vicepreședintele a avut unele probleme cu armata”.

„În legătură cu modul în care se va înțelege cu ofițerii armatei și care va fi relația cu ei, cred că va depinde de personalitățile de la acea vreme”, a spus Gates.

Dar criticile lui Gates cu privire la Biden nu se termină aici.

Într-un interviu din 2014 acordat NPR, Gates a spus că „Vicepreședintele, când era senator – tânăr senator – a votat împotriva unui pachet de ajutor pentru Vietnamul de Sud, acest pachet fiind parte din acordul de a încerca să-l ajutăm să supraviețuiască atunci când am părăsit zona. Iar când șahul Iranului a căzut în 1979, Biden a spus că acesta a fost un pas înainte pentru progresul drepturilor omului în Iran”.

Având în vedere că Biden este acum președintele Statelor Unite ale Americii, faptul că un oficial menținut în funcție de administrația Obama timp de trei ani îl critică atât de dur pe Biden, este alarmant.

Mai mult, Gates nu a fost un oficial neimportant, ascuns undeva într-un birou – este un oficial care a purtat multe conversații și interacțiuni cu Biden de-a lungul multor ani. În esență, Gates pare să reamintească aceleași preocupări pe care le-au avut conservatorii în perioada alegerilor – că Biden, indiferent de personalitatea lui, ar avea concepții greșite cu privire la politica externă, în general, și că aceste concepții ar putea afecta în mod semnificativ interesele americane atât interne, cât și externe.

Și deja observăm dovezi ale slăbiciunii lui Biden.

Joia trecută, Biden a emis o declarație proclamând, printre altele, că „America s-a întors. America a revenit. Diplomația este din nou în centrul politicii noastre externe”.

Dar America nu a plecat niciodată, iar președintele Biden pare să aibă intenția de a continua turneul global de scuze al administrației Biden – o mișcare care în prezent împuternicește Partidul Comunist Chinez.

Să sperăm, de dragul Statelor Unite, că fostul Secretar al Apărării greșește și că Biden își schimbă viziunea pentru a deveni un președinte puternic pe politica externă.

Din păcate, toate semnele actuale indică declinul geopolitic al Americii.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0