HomeSpiritualitate

Simpatia unor creștini americani pentru Rusia trebuie să înceteze

Simpatia unor creștini americani pentru Rusia trebuie să înceteze

Dreapta religioasă, cel puțin înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, a manifestat o simpatie surprinzătoare pentru Rusia și liderul ei. Unii vă

Dreapta religioasă, cel puțin înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, a manifestat o simpatie surprinzătoare pentru Rusia și liderul ei. Unii văd Rusia ca pe un ultim bastion împotriva păcatelor modernității, progresismului și wokeismului. Pentru ei, Rusia este simbolul unui conservatorism neînfricat, fără jenă, legat de puterea de stat și dispus să îl folosească pentru a îndeplini scopuri sfinte, analizează Casey Chalk pentru The Public Discourse.

Această interpretare se regăsește în rândul multor evanghelici. Un articol din 2018 din Christianity Today a remarcat că intervenția Rusiei în Siria – și, prin extensie regimul Assad care îi protejează pe creștini – i-a determinat pe mulți evanghelici americani să considere Rusia ca fiind „băieții buni din leagănul Creștinismului”. În 2015, liderul evanghelic Franklin Graham a vizitat Rusia și a avut o întâlnire caldă cu președintele Vladimir Putin, iar Congresul Mondial Evanghelic al Familiilor menține o relație strânsă cu creștinii ruși. Rusia este, de asemenea, populară pentru unii dintre catolicii conservatori. În mai 2021, Michael Knowles a lăudat campania armatei ruse care ca „face reclamele armatei americane trezită să pară total slabe și patetice”.

Profesorul catolic Jason Morgan observă, de asemenea, că „din multe relatări (inclusiv ale lui), Putin este un om creștin care conduce un popor creștin… Să fie clar, dacă Dumnezeu va fi implicat în mizeria Ucrainei, atunci nu ar fi aceasta tabăra armatelor creștine?” Morgan continuă să descrie Rusia ca pe  „o putere creștină cu o competiție de rezolvat cu istoria”. Deși multe din laudele la adresa lui Putin s-au diminuat de la începutul invaziei în Ucraina, este greu de ignorat istoria recentă a unor creștini de admirație fastuoasă și vocală pentru Rusia, chiar și cu câteva zile înainte ca Rusia să înceapă atacul.

Cu siguranță, Putin a căutat să se portretizeze ca un „apărător al creștinilor”, exemplificat prin apărarea comunităților creștine vulnerabile din Siria. Este privit, de asemenea, ca un partener al unei comunități religioase din ce în ce mai asediate în susținerea valorilor conservatoare, precum opoziția față de drepturile LGBTQ, amendarea divorțului și susținerea familiei tradiționale. Putin invocă adesea Biserica Ortodoxă Rusă în discursurile sale și a oferit bisericii o poziție mai proeminentă în viața politică rusă. Acest lucru a fost salutat de unii creștini conservatori: Graham a lăudat cu entuziasm legile Rusiei împotriva propagandei homosexuale.

Dar oare ar trebui Rusia contemporană pusă într-adevăr pe un piedestal? Observând toată retorica lui Putin, este important să examinăm tendințele Rusiei în materie de religie și morală înainte de a o considera demnă de imitat.

Creștinismul cultural

Este adevărat că până la trei sferturi din populația Rusiei se identifică a fi creștini, majoritatea ortodocși. Aceasta reprezintă o schimbare destul de serioasă după sfârșitul Războiului Rece, când doar aproximativ o treime dintre ruși s-au identificat drept ortodocși. Cu toate acestea, doar aproximativ 6% din populație merge la biserică de câteva ori pe lună, iar numărul rușilor care participă la slujbele de Paște a scăzut în ultimii ani. O analiză Pew din 2014 a constatat că acest lucru ar putea însemna pur și simplu că rușii se simt acum mai confortabil în exprimarea convingerilor pe care le-au susținut întotdeauna: „Se poate ca după căderea URSS în 1991, rușii să se fi simțit mai liberi să-și exprime în liniște identitățile religioase pe care le manifestau în secret în timpul erei sovietice”.

Oricare ar fi motivul acestei prăpastii dintre apartenența religioasă și practică, ea se traduce într-o ortodoxie mai mult sau mai puțin nominală. Dacă creștinii ortodocși ruși nici măcar nu merg la biserică de Paște, este sigur să concluzionăm că credința nu este teribil de importantă pentru mulți dintre ei. Prin contrast, deși este adevărat că frecventarea slujbelor în Statele Unite este, de asemenea, în scădere, aproximativ o treime dintre americani merg la biserică de câteva ori pe lună. Cu alte cuvinte, de cinci ori mai mulți americani decât ruși merg regulat la biserică.

Examinarea prevalenței anumitor tulburări sociale luminează și mai mult caracterul Rusiei contemporane. Să luăm în considerare punctul zero al războaielor culturale din America: avortul. Deși rata avorturilor în Rusia a scăzut în ultimii ani, Rusia este încă printre liderii lumii, cu mai mult de un avort la fiecare doi născuți vii. Mai mult, analiștii apreciază că motivul pentru care rata avorturilor scade nu se datorează opoziției crescute față de avort, ci accesului sporit la contracepție. Deși rata totală de fertilitate a țării a crescut ușor în ultimii 20 de ani, ea rămâne mult sub nivelul de înlocuire, ceea ce indică faptul că încă există obstacole serioase ca rușii să aibă copii.

În timp ce Statele Unite au, de asemenea, o problemă de fertilitate care se agravează, numărul sarcinilor care se termină cu avort este mai mic de 20% sau aproape jumătate din cel al Rusiei. La fel ca în Rusia, această rată este, de asemenea, în scădere, în pare parte la accesul sporit și utilizarea de contracepție. Cu toate acestea, există și o opoziție semnificativă față de avort, evidențiată de faptul că 26 de state americane sunt pregătite să interzică avortul dacă Roe vs Wade este anulat.

Alți indicatori indică haosul moral profund care definește viața multor ruși, cu mult dincolo de ceea ce trăiesc în mod obișnuit americanii. Rata de alcoolism din Rusia este una dintre cele mai ridicate din lume – un rus mediu cu vârsta de peste 15 ani bea echivalentul a aproape trei galoane de etanol pur în fiecare an (americanii beau și ei destul de mult, dar, din nou, la un procent cu jumătate mai mic decât rușii). Până în anii 1980, guvernul rus considera alcoolul o sursă puternică de venituri pentru stat și, prin urmare, nu a controlat nivelurile ridicate de alcoolism. Deja era prea târziu: consumul abundent de alcool era profund imprimat în societatea rusă. La nivel național nu există programe coerente pentru combaterea alcoolismului, menționează un articol Atlantic din 2013.

În Rusia există și alte manifestări ale decăderii sociale. Rusia are una dintre ratele cu cea mai rapidă creștere a traficului de droguri și a abuzurilor de droguri din lume, punând în perspectivă până și epidemia de opioide a Americii. Ratele violenței domestice în Rusia sunt atât de mari încât este adesea etichetată drept pandemie – „Dacă te bate, înseamnă că te iubește”, este de fapt o expresie comună în societatea rusă.

Rata de divorțuri în Rusia este a treia cea mai mare din lume (după Maldive și Kazakhstan), iar această rată a crescut recent. Cel mai frecvent motiv invocat în Rusia pentru divorț este sărăcia. Problemele Rusiei fac America să pară mai puțin catastrofală.

Rusia, apărătorul creștinilor?

Cealaltă dimensiune a idealizării Rusiei se referă la politica sa externă. Protejarea de către Moscova a regimului Assad, oricât de pragmatică și egoistă, a salvat comunitățile creștine istorice din Siria, vor declara unii simpatizanți ruși. În spatele planurilor Rusiei pe plan internațional se află aspirația ei de a fi  „A Treia Romă”, extinzând Ortodoxia în Europa de Est și Asia Centrală, vor adăuga rusofilii din Vest. Realitatea este puțin mai complicată și sugerează că acțiunile Rusiei în întreaga lume au puțin de-a face cu protejarea (sau extinderea) creștinismului.

Numai în emisfera vestică, Rusia folosește sprijinul militar și economic pentru a împuternici regimurile socialiste care îi antagonizează, dacă nu îi persecută în mod deschis pe creștini. În Cuba, liderii creștini sunt antagonizați de guvern, bisericile sunt în mod regulat distruse sau confiscate (nicio biserică nouă nu a mai fost construită legal de la revoluție), iar accesul la Biblii este sever restricționat. Fostul președinte venezuelean Hugo Chávez s-a autointitulat adevăratul moștenitor al lui Hristos și i-a respins pe episcopii bisericii ca fiind pervertiți și degenerați, iar succesorul său, Nicolás Maduro, a avut o relație similară cu Biserica Catolică. În Nicaragua, guvernul hărțuiește clerul catolic, iar în august 2021 vicepreședintele (soția președintelui) i-a etichetat pe preoții catolici ca fiind „diavoli”. Rusia a sprijinit atât regimurile inumane ale Cubei, cât și ale Nicaraguei.

Aliații Rusiei din alte zone nu sunt nici ei tocmai modele ale libertății religioase. Printre aceștia se numără China (unul dintre cei mai răi persecutori ai creștinilor din lume), Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. În afară de Armenia și Belarus, care sunt predominant ortodoxe, celelalte trei state din Asia Centrală sunt predominant musulmane, iar organizația Open Door USA le clasifică pe toate ca având un grad moderat sau ridicat de persecutare a creștinilor.

Avertisment

Rusia nu este o „putere creștină”. Această narațiune nu este nimic mai mult decât o campanie de propagandă ușor falsificabilă a clasei cleptocrate de guvernare. Rusia se luptă nu numai pentru a-și păstra tradiția veche de credință – în ciuda cheltuielilor guvernamentale semnificative pentru Biserica Ortodoxă – ci și să își protejeze familiile în fața abuzului de substanțe și a violenței domestice. Este o națiune ai cărei lideri promovează o versiune a Rusiei care are foarte puțin a face cu realitatea vieții de zi cu zi a Rusiei.

Desigur, în multe privințe, America însăși este o națiune post-creștină, evidențiată poate de cel mai important număr de necreștini din rândurile generației tinere americane. Dar dacă ideea că „Rusia este o putere creștină” este corectă, ne-am aștepta să fie cel puțin mai religioasă și mai morală decât Statele Unite, cel mai mare competitor al ei global. Opusul este de fapt adevărat.

Care este, atunci, lecția pentru americani? Poate cel mai important, doar pentru că politicienii sau liderii unei țări vorbesc la nivel înalt despre păstrarea și promovarea credinței creștine, există foarte multe moduri în care un guvern poate afecta tendințele sociale mai largi. Chiar dacă America încă pare o națiune mai creștină decât Rusia, tendințele demografice sugerează că ne îndreptăm, în următoarea generație sau două, către niveluri de participare la biserică similare cu cele din Rusia și cu cea mai mare parte a Europei de Vest. Și asta, spun mulți sociologi, va avea consecințe sociologice și economice dezastruoase. Dacă credința și practica religioasă sunt în scădere în rândul unei populații, sunt puțini lideri politici, chiar și cei motivați de motive nobile, care pot face ceva pentru a inversa acest lucru.

Toate acestea sunt cu atât mai mult un motiv pentru care creștinii americani trebuie să se concentreze pe mediul cel mai apropiat – familiile lor, bisericile și comunitățile lor. Datele disponibile arată că atunci când familiile religioase sunt puternice, copiii lor au mai multe șanse să-și mențină credința. Când acei copii văd că acea credință în curs de dezvoltare este întărită de cei pe care îi întâlnesc la biserică și în comunitățile lor, este mai probabil ca ei fie să rămână în credință, fie să se întoarcă la ea mai târziu în viață.

Sigur, ar trebui să votăm pentru politicienii care încearcă să susțină valorile creștine în statele și națiunea noastră. Dar nu putem conta pe ele ca pe un elixir magic în această epocă seculară. După cum spune psalmistul, „nu vă puneți încrederea în prinți”.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0