HomeActualități Americane

Sondaj WSJ: Biden și democrații pierd teren în aspecte cheie

Sondaj WSJ: Biden și democrații pierd teren în aspecte cheie

Președintele Biden și colegii săi democrați au pierdut teren în fața republicanilor în ceea ce privește câteva dintre cele mai importante aspecte pent

Președintele Biden și colegii săi democrați au pierdut teren în fața republicanilor în ceea ce privește câteva dintre cele mai importante aspecte pentru alegători, constată un recent sondaj Wall Street Journal – un semn îngrijorător pentru partidul care încearcă să-și mențină controlul asupra Congresului pentru încă doi ani, analizează Michael C. Bender într-un articol WSJ.

Noul sondaj a indicat că 57% dintre alegători nu sunt mulțumiți de prestația lui Biden ca președinte, în ciuda reacției favorabile față de abordarea sa privind invazia rușilor în Ucraina și față de un discurs recent privind Starea Uniunii, care i-a oferit ocazia să se adreseze în mod direct la milioane de americani. Doar 42% s-au declarat mulțumiți de felul în care el conduce, cifră care a rămas practic neschimbată față de sondajul realizat anterior, la mijlocul lunii noiembrie.

În același timp, avantajul democraților față de republicani s-a diminuat în ceea ce privește îmbunătățirea educației și strategia Covid-19. Avantajul de 16 puncte deținut de democrați, referitor la care dintre partide ar putea gestiona cel mai bine pandemia, a scăzut la 11 puncte; iar procentul de 9% cu care conduceau pe tema educației a scăzut la 5 puncte.

La întrebarea „Care partid este cel mai în măsură să protejeze familiile din clasa de mijloc?“, avantajul de 5 puncte al democraților de care beneficiau în urmă cu patru luni s-a evaporat și a adus partidele la același nivel, practic.

Democrații au primit note slabe din partea alegătorilor și în ceea ce privește gestionarea inflației și a economiei, pe care 50% dintre cetățeni le-au considerat principalul aspect de care au nevoie să se ocupe guvernul federal. Conflictul din Ucraina s-a situat pe locul 2, doar 25% dintre alegători afirmând că este cel mai important element.

Majoritatea alegătorilor, 63%, au declarat că dezaprobă modul în care Biden a gestionat creșterea de prețuri, cel mai prost rating obținut de președinte la unul din aspectele enumerate în sondaj. În același timp, 47% dintre alegători au spus că republicanii au fost mai capabili să gestioneze inflația, comparativ cu 30% care i-au preferat pe democrați.

Mai mulți alegători au afirmat că republicanii au avut un plan mai bun pentru a îmbunătăți economia, 45% față de 37%, chiar dacă senatorul Mitch McConnell și Rep. Kevin McCarthy, liderii partidului din fiecare aripă a Congresului, au prezentat puține propuneri de politică economică pe care ar căuta să le adopte dacă ar obține controlul în Parlament.

De la ultimul sondaj realizat de WSJ, americanii s-au confruntat cu o creștere a cazurilor de Covid-19 cu varianta extrem de contagioasă Omicron, probleme în lanțurile de aprovizionare care au lăsat rafturile magazinelor goale în luna ianuarie și creșterea prețurilor la benzină și alte prețuri de consum, ce au propulsat inflația la un maxim pe ultimii 40 de ani.

„Percepția oamenilor nu s-a îmbunătățit cu nimic față de ultimul sondaj. De fapt, chiar s-a înrăutățit“, a declarat analistul democrat John Anzalone, care s-a ocupat de sondaje în campania prezidențială a lui Biden din 2020 și a cărui firmă a efectuat sondajul WSJ, împreună cu firma analistului republican Tony Fabrizio.

Totuși, problemele democraților nu au schimbat semnificativ modul în care alegătorii au spus că se așteaptă să voteze anul acesta: 46% dintre ei au declarat că ar sprijini un candidat republican la Congres dacă alegerile ar avea loc astăzi, față de 41% care au favorizat un democrat, republicanii câștigând teren în rândul alegătorilor de culoare și hispanici – comparativ cu ultimul sondaj WSJ.

Avantajul republicanilor a crescut la 5 puncte, de la 3 puncte în noiembrie. În prezent, democrații conduc cu o marjă fină în Camera Reprezentanților și controlează Senatul, divizat 50-50, pentru că vicepreședinte Kamala Harris are votul decisiv.

Un aspect pozitiv pentru democrați în sondajul WSJ: modul în care Biden a gestionat invadarea Ucrainei de către Rusia, prin impunerea unor sancțiuni dure care să crească presiunea economică asupra Moscovei și mobilizarea aliaților din Occident pentru a sprijini Kievul.

Aproximativ 50% dintre alegători și-au manifestat aprobarea față de modul în care președintele a abordat problema cu Rusia, comparativ cu 44% care au dezaprobat acțiunile lui. La o întrebare separată privind modul în care Biden a gestionat criza din Ucraina, 47% dintre alegători l-au susținut, iar 46% nu.

O mare parte din alegători, 89%, au declarat că urmăresc îndeaproape evenimentele din Ucraina. Printre cei care au spus că acordă cea mai mare atenție conflictului, susținerea pentru strategia adoptată de Biden a crescut, ajungând la 54% de la 43%.

Interzicerea importurilor de petrol rusesc, implementată recent de Biden, a obținut sprijinul a 79% dintre alegători – inclusiv a trei sferturi dintre republicani – care au declarat că susțin respectiva acțiune chiar dacă prețurile la energie cresc din această cauză.

Recenziile pozitive pentru Biden nu s-au reflectat într-o comparație ipotetică cu fostul președinte Donald Trump. Părerile alegătorilor au fost împărțite, 45% la 45%, când au fost întrebați pe cine ar vota în 2024 – cifră care a rămas practic neschimbată față de sondajul anterior al WSJ.

Citește și Sondaj: 70% dintre americani dezaprobă modul în care Biden gestionează prețul benzinei și inflația

Sondajul a arătat că Trump a rămas în continuare o figură nepopulară, 55% având o astfel de opinie. Aproape 15% dintre alegători au avut opinii nefavorabile față de ambii președinți, iar acești alegători l-au preferat pe Biden în locul lui Trump, într-un procent de 36% față de 24%, când au fost întrebați pe cine vor vota în 2024. Însă pentru alegerile de la jumătatea mandatului, ei au afirmat că plănuiesc să voteze pentru candidați republicani la Congres, cu 42% față de 29%.

„Mulți democrați vor încerca să-l folosească pe Trump pe post de omul negru la alegerile intermediare, dar numele lui nu se află pe buletinul de vot“, a precizat Fabrizio. „Și asta este extrem de important, având în vedere cât de mult contează pentru alegători problema inflației și economiei“.

Pe de altă parte, sondajul a semnalat că alegătorii nu s-au hotărât cu privire la modul în care Washingtonul a gestionat războiul din Europa de Est. În ciuda notelor mari acordate lui Biden pe tema conflictului, alegătorii au indicat că republicanii sunt mai capabili decât democrații să gestioneze criza, cu 38% față de 31%.

Legat de implicarea SUA în Ucraina, a apărut o segregare în funcție de înclinația politică. Per total, 35% dintre alegători au spus că SUA au făcut ceea ce trebuie și 46% au considerat că națiunea ar trebui să facă mai mult. Însă 54% dintre democrați au declarat că SUA au făcut suficient, în timp ce 61% dintre republicani au afirmat că țara nu face destul.

În ciuda acestei segregări, a existat un consens în ceea ce privește partea pe care o sprijină în conflict.

Doar 4% dintre alegători și-au declarat o opinie favorabilă față de președintele rus Vladimir Putin, comparativ cu 90% care au afirmat că nu au o părere bună despre el. Nu există aproape nicio diferență semnificativă din punct de vedere statistic în ceea ce privește opinia despre Putin, în funcție de înclinația politică sau grupul demografic din care fac parte respondenții.

65% dintre alegători și-au exprimat susținerea pentru președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, doar 8% având altă părere.

A existat, de asemenea, un consens în rândul ambelor partide politice privind principalele aspecte în care ar consta implicarea față de Ucraina. Majoritatea alegătorilor, 55%, au declarat că sunt de acord cu suplimentarea ajutorului militar pentru Ucraina. Același procent a precizat că susține aplicarea mai multor sancțiuni economice Rusiei. Aceste procente se reflectă și în rândul alegătorilor democrați, și în al celor republicani.

În ciuda atenției acordate Europei de Est, 73% dintre alegători au declarat că cea mai mare amenințare pentru economia națiunii o reprezintă China, iar 52% au desemnat-o drept cea mai mare amenințare la adresa securității naționale.

Sondajul a constatat, de asemenea, că susținerea republicanilor crește în rândul grupurilor minoritare. Cu o diferență de 9%, alegătorii hispanici au declarat în recentul sondaj că ar sprijini un candidat republican pentru Congres, mai degrabă decât unul democrat. Cele două partide erau la egalitate în această categorie, în sondajul WSJ din noiembrie.

Marjele democraților s-au erodat și în rândul alegătorilor de culoare, dintre care 35% favorizau un democrat pentru Congres în noul sondaj, în scădere față de 56% în noiembrie. Susținerea pentru un candidat republican a crescut la 27% în rândul alegătorilor de culoare, de la 12% în noiembrie.

Sondajul Wall Street Journal a fost realizat de Impact Research și Fabrizio, Lee & Associates, care au chestionat 1.500 de respondenți, extrași dintr-o listă de alegători înregistrați, în perioada 2-7 martie. Jumătate dintre respondenți au fost intervievați prin telefon. Marja de eroare pentru întreg eșantionul a fost de plus/ minus 2,5 puncte procentuale.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0