HomeȘtiri Externe

Slăbiciunea de acasă îl determină pe Putin să invadeze Ucraina

Slăbiciunea de acasă îl determină pe Putin să invadeze Ucraina

Biden: Rusia poate construi o nouă conductă de gaz, dar America nu!
MAE al României, lecție de diplomație pentru Rusia după ce aceasta a criticat reinaugurarea unui monument dedicat eroilor Armatei Române la Chișinău
Vladimir Putin a semnat tratatele de anexare a teritoriilor ucrainene la Rusia

Pregătirile Rusiei de a invada Ucraina și amenințările de război nuclear nu ar trebui să ne surprindă. Vladimir Putin este gata să recurgă la un nivel de șantaj nemaivăzut de pe vremea Uniunii Sovietice, deoarece amenințarea cu războiul este modalitatea cea mai eficientă pentru el de a-și consolida sprijinul pentru regimul său slăbit, analizează David Satter pentru The Wall Street Journal.

Utilizarea agresiunii străine pentru a obține sprijin pentru regim nu este ceva nou în Rusia. Pentru mulți ruși, ideea că sunt cetățeni ai unui stat puternic a fost din punct de vedere istoric o parte vitală a identității lor. Anexarea Crimeii din 2014 a fost prezentată ca o revenire la măreția Rusiei și, în urma anexării, cota de popularitate a lui Putin a crescut de la 60% la 80%. Anexarea a inspirat un val de euforie și celebrări în masă care a durat cinci ani.

Mulți cred că Vladimir Putin vrea să recreeze Uniunea Sovietică, dar este mult mai probabil ca, amenințând Kievul, să vrea să recreeze „efectul Crimeea”, în care, potrivit lui Nikolai Petrov de la Școala Superioară de Economie din Moscova, rușii „și-au uitat grijile și au simțit că totul este permis și că totul este posibil”.

Consolidarea sprijinului rușilor în jurul regimului este aproape sigur o prioritate, pentru că, în ciuda aparențelor, Putin a creat o structură instabilă de putere. Pe 23 ianuarie 2021, în toată Rusia au izbucnit proteste ca reacție la arestarea bloggerului anticorupție Alexei Navalny și la conținutul filmului său „Un palat pentru Putin”, care descrie reședința de 190.000 de metri pătrați a lui Putin de la Marea Neagră, construită parțial cu fonduri luate dintr-un program de un miliard de dolari pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate al Rusiei.

Nemulțumirea nepopulară față de corupția din Rusia se intensifică de ani buni. Un sondaj din 2011 al Academiei Ruse de Științe a constatat că 34% dintre ruși și-au dorit „întotdeauna” „să poată împușca pe toți mituitorii și sp„eculatorii”, în timp ce 38% au spus că se gândesc „uneori”  la asta. O mare parte din această corupție este asociată cu Putin. În 2017, după acuzațiile că prim-ministrul de atunci, Dmitri Medvedev, ar fi deturnat 1,2 miliarde de dolari, manifestanții de la Moscova l-au învinovățit și pe președinte, strigând „Putin este un hoț”.

Pe lângă furia față de corupție, în Rusia există și o epuizare și un sentiment de nesiguranță generat de corupția generală a sistemului. Potrivit Tamarei Morshchakova, un fost judecător al Curții Constituționale din Rusia, „Orice funcționar poate dicta orice decizie în orice caz”.

O reflectare a situației este că rușii depun mai multe plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului decât cetățenii oricăreia dintre cele 46 de țări care alcătuiesc  Consiliul Europei, și anume 13.654 de plângeri în 2020. În timp ce din Marea Britanie au fost 12.

Regimul trebuie să se confrunte, de asemenea, și cu propria sa istorie, în special de atacurile cu bombă asupra a patru clădiri din Moscova, Buinaksk și Volgodonsk, care au ucis 300 de oameni în septembrie 1999 și care au fost folosite pentru a justifica războiul din Cecenia care l-au adus la putere pe Putin. Când trei persoane au fost arestate sub suspiciunea că au plasat o a cincea bombă în subsolul unei clădiri din Ryazan, la sud-est de Moscova, s-a descoperit că nu erau ceceni, ci agenți ai Serviciului Federal de Securitate – FSB, fostul KGB.

Atentatele cu bombă la apartamentele din 1999 au fost urmate de alte acte teroriste în care au existat dovezi ale implicării sociale, inclusiv în asediul Teatrului Dubrovka din 2002, în care dispozitivele explozive ale teroriștilor au fost construite de un maior pensionat din serviciile secrete militare ruse, și de asediul asupra școlii din Beslan, în care teroriștii ceceni tocmai fuseseră eliberați din închisorile rusești.

Crimele epocii post-sovietice nu fac obiectul unei atenții active, dar expunerea lor ar amenința regimul. Dezvăluirile despre crimele erei sovietice ca urmare a glasnostului au fost cele care au doborât Uniunea Sovietică.

În anii de viață și de scris pe care i-am petrecut în Rusia, am întâlnit frecvent disponibilitatea rușilor de a se identifica cu puterea statului. Într-o zi de primăvară din 1980, stăteam la coadă la cartofi când, deodată, a izbucnit o ceartă. Un bărbat a început să țipe: „Aceste cozi sunt o rușine. Cum putem trăi în felul ăsta?”. Mulțimea s-a animat și o bătrână a spus: „Nu contează, întreaga lume se teme de noi”.

După căderea Uniunii Sovietice, au fost decenii în care părea că nimeni nu se mai temea de Rusia. Acest lucru a condus la sindromul „Weimar Rusia”, un dor de măreția trecută, pe care demagogul potrivit l-ar putea exploata.

Un jurnalist rus liberal care a relatat despre crima organizată în anii 2000 mi-a spus că atunci când Putin a masat trupe la granița cu Ucraina, chiar și rușii care erau certați cu regimul au fost gata să-i ofere sprijinul. Situația prezentă trezește amintiri ale unui trecut puternic. Există o activitate diplomatică furibundă și astfel Rusia devine centrul atenției. Pericolul pentru Putin este că, în eforturile sale de a-și proteja regimul corupt, își va subestima adversarul și va merge prea departe.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0