HomeActualități Americane

Sondaj: Alegătorii din aproape toate categoriile demografice înclină spre Dreapta

Sondaj: Alegătorii din aproape toate categoriile demografice înclină spre Dreapta

Morning Consult a prezentat un raport cuprinzând cinci ani de date de la peste 8,6 milioane de participanți, care arată că tot mai mulți dintre alegăt

Morning Consult a prezentat un raport cuprinzând cinci ani de date de la peste 8,6 milioane de participanți, care arată că tot mai mulți dintre alegătorii americani înclină spre dreapta din punct de vedere ideologic, informează Athena Thorne, PJ Media.

„Stânga pierde bătălia pentru votul electoratului american, indică studiile Morning Consult, în ultimii ani alegătorii identificându-se tot mai puțin drept liberali“, scrie reporterul politic al Morning Consult, Eli Yokley.

„Dar asta nu înseamnă că națiunea întreagă devine de dreapta“.

Yokley se străduiește apoi să pretindă că această tendință nu este ceea ce pare a fi:

„Dimpotrivă, o creștere a procentului de americani care se identifică drept moderați sau care nu au încă o poziție certă în spectrul ideologic, indică un segment electoral tot mai numeros și decisiv din punct de vedere electoral, care este nemulțumit de extremele ambelor tabere“.

Cu excepția faptului că procentul alegătorilor care se identifică drept conservatori a crescut de fapt, în timp ce doar cei ce se numesc liberali au scăzut la număr.

Spuneți ce vreți, dar pentru mine asta înseamnă că democrații renunță la ideologia de extremă-stânga și devin mai moderați:

„Ponderea electoratului care se identifică drept ‘foarte liberal’, ‘liberal’ sau ‘oarecum liberal’ pe o scară de șapte puncte a scăzut în ultimii cinci ani, de la 34% la 27%, potrivit unor sondaje anuale ample ale Morning Consult, realizate în rândul a peste 8,6 milioane de alegători americani începând din 2017“.

În același timp, „deși alegătorii democrați înclină spre centru, datele arată că adepții Partidului Republican se deplasează tot mai mult spre dreapta – și o fac rapid“, scrie Yokley.

Sau, altfel spus, întreaga națiune începe să încline spre dreapta.

Această tendință coincide cu faptul că un număr tot mare număr de persoane trece în mod constant în tabăra conservatoare – 39% în 2022, de la 38% în 2017.

Totodată, cohorta liberală s-a micșorat de la un maxim de 34% în 2017 la doar 27% în prezent. Moderaților și celor nehotărâți le revin restul procentelor, având 27% în urmă cu cinci ani și 35% în prezent.

Citește și De ce rata de susținere a democraților este mai mică decât prezintă sondajele

Tot Dreapta ocupă prima poziție și în ceea ce privește intensitatea cu care se schimbă lucrurile:

„În aceeași perioadă de timp în care ponderea democraților care se identifică drept liberali a scăzut de la 60% la 55%, procentul republicanilor care s-au declarat conservatori a crescut de la 70% la 77%. Mai mult, alegătorii republicani (32%) sunt mult mai predispuși să se identifice drept ‘foarte conservatori’ comparativ cu democrații (19%) care se declară ‘foarte liberali’“.

Sondajul mai arată ceva: că minoritățile demografice, al cărui vot democrații îl consideră al lor de la sine înțeles, renunță în masă la ideologia de stânga în ultimii cinci ani:

  • Procentul persoanelor de culoare ce se identifică drept liberali: 54% în 2017 – 32% în 2022
  • Procentul hispanicilor ce se identifică drept liberali: 55% în 2017 – 37% în 2022

Desigur, se prea poate ca democrații să nu devină de fapt mai moderați, ci doar să păstreze aceeași poziție pe care au avut-o întotdeauna, clătinând din cap cu neîncredere în timp ce partidul lor galopează spre stânga, cuprins de o infecție virulentă de ideologie woke.

Acest lucru ar explica și de ce republicanii nu câștigă automat majoritatea alegerilor, chiar dacă devin în mod constant tot mai mulți de la an la an.

Oricum ar sta lucrurile, concluzia mea este că Partidul Democrat devine de nerecunoscut chiar și pentru proprii săi adepți.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0