HomeActualități Americane

Sondaj AP: Economia și inflația, principalele preocupări ale americanilor, nu pandemia

Sondaj AP: Economia și inflația, principalele preocupări ale americanilor, nu pandemia

Un sondaj recent arată că prioritățile politice ale americanilor au trecut de la preocupările privind COVID-19 către economie, pe măsură ce se apropie

Un sondaj recent arată că prioritățile politice ale americanilor au trecut de la preocupările privind COVID-19 către economie, pe măsură ce se apropie alegerile de la jumătatea mandatului, în 2022, informează John Rigolizzo într-un articol Daily Wire.

Sondajul, realizat de Associated Press și NORC Center for Public Affairs Research, a constatat că doar 37% dintre americani au numit pandemia COVID-19 drept una dintre primele 5 aspecte care să fie pe lista de priorități a guvernului federal în 2022, un declin abrupt față de procentul de 53% care au considerat acest lucru o prioritate la începutul lui 2021.

În schimb, aproape de două ori mai mulți alegători au pus pe primele locuri economia, 68% dintre ei numind economia drept prioritate. AP a raportat că cifra era aproximativ aceeași cu cea de anul trecut, însă a crescut extrem de mult îngrijorarea cu privire la inflație – 14% dintre alegători au enumerat inflația drept motiv de îngrijorare prioritar, în creștere față de procentul de mai puțin de 1% din 2021. Costul de trai a urcat și el mult, ca nivel de prioritate, până la 24% față de 12% anul trecut.

AP menționează că sondajul a fost efectuat în decembrie, înainte să apară îngrijorările cu privire la varianta Omicron, însă cei chestionați, inclusiv democrații auto-declarați, au afirmat în interviurile ulterioare că valul Omicron nu le-a schimbat opinia. Mulți dintre respondenți au declarat că sunt optimiști, după ce rapoartele au indicat că Omicron are simptome mai puțin severe decât variantele anterioare ale coronavirusului.

Faptul că îngrijorarea privind COVID-19 trece pe locul doi, după problemele economice, constituie o mare provocare pentru administrația Biden, care a venit la Casa Albă cu promisiunea de a „opri“ virusul, a relatat AP. Însă prevalența continuă a virusului a „subminat mesajul noului președinte“, a remarcat publicația.

Daily Wire relatase anterior că Biden a fost sfătuit de consilierii săi să-și schimbe mesajul privind COVID-19, în direcția de a ne obișnui să trăim cu acest virus, întrucât președintele nu și-a îndeplinit promisiunea de a pune capăt pandemiei. Articolul a apărut la scurt timp după ce Biden recunoscuse într-o conferință cu Asociația Națională a Guvernatorilor că „nu există o soluție federală“ privind situația COVID-19.

Citește și După ce a promis că „va învinge virusul“, Biden declară că „nu există o soluție la nivel federal“ 

Raportul AP coincide cu concluziile platformei FiveThirtyEight, care a constatat că popularitatea lui Biden pe aspectul gestionării pandemiei de către administrație a scăzut constant de când a preluat mandatul. În prezent este de 46,6%, cu 45,5% dezaprobând ceea ce a făcut.

Administrația Biden se confruntă, de asemenea, cu o luptă serioasă privind aspectele economice. Un sondaj recent Fox Business arată că alegătorii au „așteptări scăzute“ în ceea ce privește capacitatea lui Biden de a gestiona economia. Daily Wire a relatat:

„Potrivit sondajului – realizat între 11 decembrie și 14 decembrie – 47% dintre americani consideră că acțiunile lui Biden ‘înrăutățesc’ situația, în timp ce doar 22% sunt de părere că ‘ajută’. De asemenea, 46% cred că planul bugetar al lui Biden ar ‘crește mai mult inflația’, în timp ce 21% consideră că ‘ar ajuta la scăderea inflației’.

‘Oamenii au așteptări scăzute în ceea ce-l privește pe președinte,“ a explicat analistul democrat Chris Anderson. „Dacă propunerile sale bugetare încep să aibă un impact pozitiv în viața oamenilor, poate unii își vor reconsidera părerea în privința lui’.

Alte elemente din sondaj, potrivit Fox News:

  • Două treimi din cei chestionați consideră că administrația Biden este măcar în parte vinovată pentru inflație – și aproximativ același procent dă vina pe ciclurile economice obișnuite. Majorități mai mari și aproximativ echivalente consideră vinovată pandemia, cheltuielile guvernamentale și reglementările și creșterea nejustificată a prețurilor de către companii.
  • Creșterea prețurilor din ultimele șase luni a cauzat dificultăți financiare pentru două treimi dintre alegători. Procentul urcă la trei sferturi în rândul celor cu venituri reduse.
  • Cu o rată de mai mult de doi la unu, oamenii afirmă că politicile economice ale președintelui le-au făcut mai mult rău decât bine, pe plan personal. Aproape două treimi dintre republicani declară că au fost afectați – de aproape cinci ori mai mult decât cifra democraților care declară același lucru. Pentru comparație, o treime dintre democrați au afirmat că au fost afectați de politicile economice ale fostului președinte Donald Trump, într-un sondaj Fox News din decembrie 2018.
  • Doar 1 din 6 alegători consideră că stă mai bine din punct de vedere financiar, comparativ cu un an în urmă, iar majoritatea își evaluează situația financiară personală ca fiind în declin. Aceasta este o tendință opusă față de august, când peste jumătate declarau că erau bine din punct de vedere financiar“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0