Stânga critică filmul Sound of Freedom pentru că dezvăluie un adevăr incomod despre limitele morale

Spre deosebire de Insidious sau de cel mai recent film Indiana Jones, pelicula Sound of Freedom (Sunetul libertății), care a avut premiera pe 4 iulie, a continuat să crească în popularitate și, până la momentul scrierii acestui articol, a obținut încasări de aproximativ 85 de milioane de dolari în box office, în condițiile unui buget de 14,6 milioane de dolari.

De fapt, cu excepția unor cazuri izolate în care anumite cinematografe au deranjat pasiv-agresiv spectatorii, tot mai multe cinematografe au preluat filmul și au suplimentat numărul de difuzări, analizează J. Antonio Juarez pentru The Federalist.

În pofida afirmațiilor șubrede (potrivit distribuitorului filmului) că Sound of Freedom este un film religios, acesta este un thriller incitant, inspirat din peripețiile în care a fost implicat adevăratul Tim Ballard în calitate de agent federal și ca parte a organizației pe care a fondat-o, Operation Underground Railroad.

Merită vizionat pentru valoarea sa cinematografică, dar și pentru că aruncă o lumină extrem de necesară asupra problemei globale a traficului sexual cu minori, cât de răspândită este această problemă și faptul că Statele Unite sunt principalul consumator.

De fapt, speranța lui Ballard și a producătorului filmului, Eduardo Verástegui, a fost aceea de a realiza un film care să fie echivalentul modern și să aibă același efect asupra traficului sexual cu minori pe care l-a avut Cabana Unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe, în declanșarea campaniei de eradicare a sclaviei în Statele Unite.

Având în vedere și numai această intenție, am putea crede că Sound of Freedom este un film care ar trebui vizionat de toată lumea, indiferent de culoarea politică. Din nefericire, în vremurile noastre extrem de polarizate, nu a fost așa.

Presa mainstream și diverse site-uri de centru-stânga au fost fie tăcute, fie zgârcite în a recomanda filmul. Unii chiar l-au criticat în baza unor presupuse legături ale lui Jim Caviezel cu teoriile conspirației QAnon, deși niciuna dintre aceste „teorii“ nu este menționată sau măcar sugerată în film.

Într-adevăr, filmul își permite o anumită libertate creativă în ceea ce privește povestea lui Ballard, care este o compilație a numeroaselor cazuri la care a lucrat de-a lungul carierei sale.

Dar, în final, toate aceste interpretări conspiraționiste privind Sound of Freedom denotă mai degrabă prejudecățile celor care le emit decât povestea filmului. Totuși, abundența, precum și tonul acestor interpretări ne determină să ne întrebăm de ce?

Dintre toate lucrurile pentru care ar putea fi criticat acest film, unul care tratează un subiect despre care fiecare dintre noi știe că se întâmplă cu adevărat și este un fenomen răspândit în lumea modernă, de ce să alegi varianta conspirației?

Ce anume la Sound of Freedom îi face pe atât de mulți oameni să îl urască sau să îl ignore în mod irațional?

Citește și Copiii lui Dumnezeu nu sunt de vânzare: De ce urăște Stânga filmul Sound of Freedom

În afară de asocierile menționate mai sus între Jim Caviezel și Tim Ballard cu QAnon, motivul cel mai evident și cel mai răspândit pentru care filmul este prost primit sunt vremurile noastre dominate de segregare.

Chiar și în cazul unui film bun despre o cauză nobilă, criticii de stânga vor fi reticenți în a spune ceva pozitiv despre el, pur și simplu pentru a fi împotrivă. De asemenea, ar putea fi vorba de scepticismul caracteristic al criticilor în privința unui film care nu a trecut prin riguroasele procese woke de la Hollywood.

Totodată, în cazul peliculei Sound of Freedom, mai avem de-a face și cu intoleranța lor directă la tot ceea ce are legătură cu creștinii, în special filmele creștine în general, care sunt adesea criticate pentru mediocritatea lor.

Mesajul

Un alt motiv pentru reacția acidă cu care a fost întâmpinat Sound of Freedom ar putea avea legătură cu subiectul grav pe care îl abordează. Nu că Hollywood-ul s-ar feri să facă filme care redau portretizări mult mai urâte ale sclaviei (sexuale sau de altă natură), de exemplu Lista lui Schindler sau 12 ani de sclavie.

Toate acestea au fost filme istorice în care spectatorii și criticii au putut viziona sau analiza pelicula din confortul și siguranța unor vremuri (probabil) mai civilizate.

Dar să urmărești un film despre o problemă gravă care se întâmplă chiar acum ar putea fi un pic prea mult pentru unii. Nu doar pentru că te termină din punct de vedere emoțional, ci și pentru că poate să afecteze conștiința spectatorului într-un mod similar cu modul în care majoritatea oamenilor moderni consideră bunurile de consum din zilele noastre.

Aceștia vor să beneficieze de confortul și de statutul pe care îl oferă tehnologia, dar nu vor să știe sau să se gândească la munca aproape de sclavie (care implică adeseori și copii) sau la cruzimea față de animale implicate în producerea tuturor bunurilor care fac posibil stilul nostru de viață modern.

Este mult mai ușor să privești lumea, și un film precum Sound of Freedom, prin intermediul diferitelor „-isme“ și „-fobii“ ideologice, care oferă un grad plauzibil de separare de relele la care suntem complici.

În acest fel, nu ni se impune nicio obligație morală de a chiar face ceva în legătură cu acele acte malefice.

Semnificația (și adevărul central al filmului)

Un alt motiv pentru care Sound of Freedom este criticat de anumiți analiști nu este doar aversiunea morală pe care o au față de subiectul filmului, ci și una spirituală. Într-un interviu cu Jordan Peterson, Tim Ballard și Jim Caviezel, Caviezel a menționat că a improvizat o replică în film.

Atunci când pedofilul „Ohinsky“ este arestat a doua oară, după ce a ajuns să aibă încredere în personajul Ballard, acesta spune: „Mai bine să ți se atârne o piatră de moară în jurul gâtului și să fii aruncat în mare decât să faci vreodată rău unuia dintre acești micuți“.

El face referire la cuvintele lui Hristos din Evanghelia după Matei și, așa cum spune Peterson în același interviu, este o ilustrare potrivită, deoarece reprezintă o pedeapsă drastică pentru o faptă extrem de gravă.

O infracțiune care este săvârșită dintr-un „impuls sadic și răzbunător“ și dintr-o „plăcere perversă“ de a încălca cele mai înalte granițe morale. Este „abuzul sexual violent asupra celei mai nevinovate ființe posibile“.

Nicăieri nu este mai evidentă această „plăcere perversă“ decât în moravurile libertine contemporane de la Hollywood și în mare parte din cultura noastră contemporană. Începând de la Harvey Weinstein și până la Jeffrey Epstein, de la luna mândriei până la îndoctrinarea LGBT din școli, cultura noastră este inundată de perversitate și a devenit (spiritual vorbind) precum „Babilonul“ din Apocalipsa, „locuința demonilor și ascunzătoarea oricărui duh necurat“.

Dar noi știm toate acestea, nu-i așa? Pentru că, la fel ca și în cazul atașamentului nostru vinovat față de confortul modern menționat mai sus, cultura noastră a devenit „confortabil amorțită“ față de toată această desfrânare și dezordine, întrucât oamenii doresc libertate sexuală completă pentru ei înșiși, dar nu vor să se gândească la consecințele negative cu care se confruntă cei care abuzează de aceste libertăți sau care sunt victime ale celor care o fac.

Și acest lucru stă la baza tuturor batjocurilor sau aversiunii față de acest film. A admite că traficul sexual cu copii este un lucru greșit la modul obiectiv ar însemna că anumite preferințe și activități sexuale sunt doar subiectiv corecte sau permisibile.

Odată ce începi această conversație, vei pune sub semnul întrebării toate libertățile sexuale și sociale dobândite de-a lungul anilor. Pe scurt, dacă începi să vorbești despre ororile traficului sexual cu copii și despre necesitatea de a face ceva în acest sens, vei construi, fără să vrei, un argument solid pentru restabilirea moravurilor sexuale tradiționale și pentru consolidarea familiei.

Chiar dacă unii ar susține că poți lupta pentru a pune capăt traficului sexual cu minori, sprijinind în același timp „drepturile“ LGBT, problema ar fi separarea infracțiunii de perversitate și a perversității de simpla preferință.

Acest aspect este extrem de important atunci când vine vorba de copii, care sunt principalele ținte ale agendei LGBT de astăzi și care, din cauza dependenței lor de adulți, vor suporta întotdeauna consecințele alegerilor părinților lor.

A te abate câtuși de puțin de la stabilirea unor standarde morale tradiționale și obiective pentru a crește copii sănătoși înseamnă a invita în mintea cuiva o scuză plauzibilă pentru eșec care, implicit, se va concretiza.

În Sound of Freedom aflăm că titlul reflectă sunetul de bucurie și veselie pe care îl fac copiii atunci când inocența lor este protejată și sunt liberi să fie copii. Este o mărturie tristă despre vremurile actuale, în care există persoane care sunt dispuse (din punct de vedere moral) să permită ca un copil să fie traficat și abuzat dacă asta înseamnă că ei înșiși sunt liberi să își urmeze propriile dorințe josnice.

Evident, acest film și experiențele reale ale forțelor de ordine și ale unor grupuri precum Operation Underground Railroad ne reamintesc că un astfel de pact este un pact cu diavolul și că nu merită niciodată făcut. Vizionați filmul și spuneți și altora și haideți să inițiem conversația potrivită, despre recuperarea culturii noastre.

Tribuna.US