HomeActualități Americane

Statele Unite acuză China că a încercat să obstrucționeze urmărirea penală a companiei Huawei

Statele Unite acuză China că a încercat să obstrucționeze urmărirea penală a companiei Huawei

Doi agenți ai serviciilor de informații chineze au încercat să mituiască un oficial al forțelor de ordine americane pentru a obține ceea ce ei credeau

Doi agenți ai serviciilor de informații chineze au încercat să mituiască un oficial al forțelor de ordine americane pentru a obține ceea ce ei credeau că reprezintă informații confidențiale despre un proces intentat gigantului chinez din domeniul telecomunicațiilor, Huawei Technologies Co., au afirmat procurorii referitor la un caz recent desecretizat, informează Sadie Gurman si Dustin Volz, WSJ.

Inculpații, Guochun He și Zheng Wang, au fost acuzați într-un dosar federal deschis săptămâna trecută în Brooklyn și făcut public luni. În plângere nu se menționează numele Huawei, făcându-se în schimb referire la o companie de telecomunicații cu sediul în China.

Persoane la curent cu cazul au declarat că acesta are legătură cu Huawei.

He și Wang se presupune că locuiesc în China și nu au putut fi contactați. Cei doi sunt descriși în documentele acuzării drept agenți de informații chinezi care desfășoară activități de spionaj în străinătate în numele guvernului chinez, împotriva SUA și în beneficiul companiei Huawei.

De ani de zile, oficialii din cadrul forțelor de ordine federale au avertizat tot mai des în privința pericolului reprezentat de China la adresa securității naționale, enumerând spionajul fizic și cel cibernetic, furtul proprietății intelectuale și încercările de a influența elaborarea politicilor americane prin intermediul unor acțiuni fățișe sau voalate.

Acuzațiile au fost făcute publice la câteva zile după ce Xi Jinping s-a declarat pentru a treia oară liderul suprem al Chinei, consolidând controlul Partidului Comunist Chinez aflat în prezent la putere la un nivel nemaivăzut de la Mao Zedong încoace.

He și Wang se numără printre cele aproape o duzină de persoane pe care Departamentul de Justiție a declarat că le-a pus sub acuzare în trei cazuri separate anunțate luni, având de-a face cu acțiuni maligne de influență din partea Chinei.

„Aceasta a fost o tentativă clară a agenților de informații din RPC de a proteja o companie cu sediul în RPC de tragerea la răspundere și de a submina integritatea sistemului nostru judiciar“, a declarat procurorul general Merrick Garland în timpul unei conferințe de presă în care a făcut publice acuzațiile.

RPC este prescurtarea pentru Republica Populară Chineză.

Citește și OPINIE | China lui Xi Jinping

Agenții serviciilor de informații occidentale au avertizat de multă vreme că Huawei reprezintă o amenințare serioasă care ar putea fi folosită pe post de armă de către guvernul chinez în scopuri de spionaj cibernetic sau operațiuni de hacking potențial distructive.

Nici Ambasada Chinei la Washington, nici purtătorul de cuvânt al Huawei, nu a răspuns deocamdată la o solicitare de comentarii.

Ambele au negat în mod repetat acuzațiile anterioare de a fi comis vreo infracțiune.

Procurorii americani au dezvăluit inițial formularea unor acuzații împotriva Huawei în 2019, descriind compania drept o entitate care încalcă constant legile americane și normele globale din domeniul afacerilor.

În februarie 2020, procurorii au lărgit sfera acuzațiilor, afirmând că Huawei era implicată într-o conspirație de înșelăciune și în furt de secrete comerciale.

Majoritatea activităților descrise în noul caz se presupune că au avut loc după ce procurorii au făcut publice acuzațiile din 2020, în contextul încercărilor administrației Trump de a-i convinge pe aliați să elimine gigantul din domeniul telecomunicațiilor din următoarea generație de rețele de telefonie mobilă.

Administrația Biden a continuat în mare parte campania de presiuni împotriva tehnologiei chineze considerate a reprezenta un risc de securitate în cazul unui conflict.

Potrivit acuzațiilor formulate, He și Wang ar fi încercat să dezvolte o relație cu un oficial al forțelor de ordine americane la începutul anului 2017, care „ulterior a început să lucreze ca agent dublu pentru guvernul SUA“, sub monitorizarea FBI.

Oficialul a primit mii de dolari sub formă de plăți bitcoin, bani lichizi și bijuterii în valoare de $600 pentru a împărtăși informații pretins confidențiale despre procesul intentat de guvern companiei Huawei.

Presupușii spioni chinezi au căutat să colecteze informații confidențiale despre cazul Huawei, inclusiv detalii despre martori, potențiale noi acuzații și probele folosite în proces, se precizează în documente.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0