STATELE UNITE, CU BUNE, CU RELE… În a doua săptămână de violențe. Nu este răscoală, este o acțiune terorist – anarhistă organizată.

STATELE UNITE, CU BUNE, CU RELE… În a doua săptămână de violențe. Nu este răscoală, este o acțiune terorist – anarhistă organizată.

Motto: „La început treaba organizatorilor este să creeze situații și probleme.” Saul D. Alinsky „Rules for radicals. A practical primer for realistic radicals” (Vintage 1971)

Mașini de poliție distruse în Los Angeles 2 iunie 2020

Mai întâi o scurtă istorioară.

În august 2016, tânărul Tony Timpa din orașul Dallas, statul Texas, a sunat la 911 (urgențe) cerând ajutor: el rămăsese fără medicamente pentru afecțiunile sale, schizofrenie și deprimare.

Un echipaj de poliție s-a prezentat și – pentru un motiv care nu este precizat în relatarea incidentului (The Guardian, ediția pentru USA, numărul din 2 august 2019; www.theguardian.go.com) – a procedat la imobilizarea lui Tony Tampa, care a fost plasat cu fața în jos pe un teren gazonat și apăsat cu putere pentru un timp de circa 15-20 de minute.

Timpa a murit.

El era de rasă albă.

Poliția a făcut o investigație, în urma căreia polițiștii care au participat la această acțiune au fost sancționați, dar nu deferiți justiției.

A fost nevoie de mult timp pentru ca actele poliției să poată fi făcute publice, de aceea relatarea de presă s-a făcut abia la trei ani de la omor.

Singura deosebire dintre acest caz și cel al lui George Floyd din Minneapolis, statul Minnesota, este culoarea tegumentelor celor două victime.

La data la care a avut loc omorul din Dallas, nici un organ de presă nu a făcut public acest caz și nu au existat nici un fel de manifestații sau proteste.

*

In ultima sa carte “Răsturnări” (Upheaval. Little Brown & Co, 2019), istoricul Jared Diamond compară crizele naționale stârnite de factori interni cu bolile unui organism determinate de leziuni sau funcționări defectuoase ale organelor.

Necorectate, mecanismele intrinseci, deobicei adunate și amplificate pe o lungă întindere de timp, duc la prelungirea crizelor, la reaprinderi sau la “rezolvări” violente, cum sunt insurecțiile, revoluțiile și războaiele civile.

Printr-o astfel de criză politică trec în prezent Statele Unite, după ce tragedia morții violente a lui George Floyd, torturat și ucis în direct de poliția orașului Minneapolis, a aruncat țara într-un haos care depășește violențele legate de lupta pentru drepturi civile din anii ’60, de protestele declanșate de asasinarea lui Martin Luther King din anul 1968, de manifestațiile anti-război în Vietnam din anii ’70, de anarhia din Los Angeles din anul 1992 și de revoltele rasiale din Baltimore, din anul 2015.

Peste 200 de orașe americane sunt în stare de asediu, care nu este respectat în câteva orașe mari (New York, Chicago, Washington D.C.), unde violențele reapar în fiecare noapte.

Trupele de gărzi naționale au fost activate în 28 de state, dar în statele și orașele unde sunt guvernatori și primari democrați de extremă stângă, ajutorul militarilor este refuzat.

La New York este o situație specială: în timp ce guvernatorul Andrew Cuomo cere ajutorul gărzilor naționale, primarul Bill DeBlasio refuză să accepte accesul acestora și limitează intervențiile poliției.

Procurorul General (ministrul de justiție) William Barr a spus că la protestele din marile orașe participă trei categorii: demonstranții pașnici, jefuitorii și activiștii unor organizații teroriste, care distrug, incendiază și fac tot ce pot pentru a amplifica și prelungi criza națională.

Barr a făcut și mențiunea că actori străini acționează în orașele americane.

Au fost menționați agenți care provoacă tulburări și care sunt din China, Iran sau Rusia.

Alte grupuri mai mici din Venezuela și Haiti au fost semnalate.

Dintre organizațiile interne care sunt active în provocarea tulburărilor au fost identificate antiFa (care este acum propusă pentru statutul de organizație teroristă internă) și alte grupuri cu agendă politică centrată pe ideile de anti-americanism, anti-trumpism și anti-capitalism.

Manifestanții protestează pașnic în memoria lui George Floyd în timpul zilei, dar unii dintre ei devin violenți după căderea întunericului și procedează cu vandalizări, incendieri și atacuri fizice.

Ei organizează și întrețin focare de insurecție, care vizează menținerea haosului și nesiguranței, ca și punerea în dificultate sau chiar răsturnarea prezentei administrații.

Congresul american a votat în anul 1807 Legea Insurecției (Insurrection Act), care conferă autoritatea președintelui de a folosi armata federală pentru controlul situațiilor de gravitate maximă.

Deși Donald Trump a oferit ajutorul militar statelor unde violențele au atins cote critice, el a fost refuzat de guvernatorii din Illinois, Minnesota și de primarii orașelor Chicago, Washington și New York City.

Cu toate acestea, divizia 82 de infanterie aeropurtată de la Fort Bragg, NC a făcut deplasarea în capitală, unde a ocupat poziții de pază și de descurajare.

Primărița Washingtonului, democrata Muriel Bowser a cerut președintelui să retragă trupele federale din capitală și a interzis hotelurilor să ofere găzduire militarilor.

Ea a dat ordin să se scrie cu litere enorme lozinca Black Lives Matter (Viețile Negre Contează) pe asfaltul străzii a 16-a, care duce direct la Casa Albă.

Presa de stânga critică intenția guvernului de a folosi unitățile militare pentru controlul crizei și prezintă situația ca și cum această intervenție ar fi un abuz de putere fără precedent.

Dar istoria a înregistrat un număr de președinți care au aplicat prevederile legii insurecției:

În anul 1919, președintele democrat Woodrow Wilson a adus trupe federale în 20 de orașe pentru a controla demonstrațiile violente.

Republicanul Herbert Hoover a scos armata federală, cu infanteriști și tancuri, pentru a stopa demonstrațiile agresive ale veteranilor din anul 1932.

Pentru refuzul guvernatorului rasist al statului Arkansas, democratul Orval Faubus, de a aplica legile antisegregație în școli în anul 1957, președintele republican Dwight Eisenhower a folosit armata federală.

Folosind Legea Insurecției, președintele George W. Bush a plasat trupe federale la toate aeroporturile americane și principalele căi de comnicație după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

Mai înainte, în anul 1992, când protestele din Los Angeles au atins o cotă de violență maximă, soldată cu distrugeri și victime nevinovate, George H.W.Bush a pus orașul sub controlul armatei.

Prelungirea atacurilor asupra proprietăților, a incendiilor și devastărilor a dus la apariția unor grupuri de voluntari albi înarmați, care au intrat în acțiune cu intenția de a proteja oamenii și clădirile, dar ei au fost imediat atacați de presa de stânga și de primarii orașelor unde au loc cele mai violente proteste.

Atât cetățenii înarmați, cât și președintele Trump, care susține nevoia de a controla imediat orașele cu forțe destul de mari pentru a “domina” situația, sunt acuzați de provocare și agravare a stării create.

La sfârșitul celei de a doua săptămâni de proteste, apare clar că s-a ajuns la formarea a două tabere cu motivații foarte diferite.

Democrații de extremă stângă (politicieni, media, oficiali aleși până la nivele de membri ai congresului, primari sau guvernatori) neagă existența violenței, se opun inițiativelor de control și urmăresc prelungirea crizei naționale.

Fostul președinte Barack Obama a făcut acum două zile o declarație stupefiantă, care degajă un îndemn neechivoc la continuarea violențelor: Nesupunerea civică – a spus el – este la fel de importantă ca și votul.

Este o avalanșă de știri și mesaje pe mediile de socializare, care publică multe știri neconfirmate, sau difuzează fake news pentru inflamarea și mai mare a situației.

Cealaltă grupare este cea a politicienilor conservatori, republicani sau libertarieni, a mediei de centru-dreapta și a unor analiști obiectivi, neangajați ideologic, care vor restabilirea ordinii, încetarea agresiunilor și reluarea vieții normale în siguranță.

Bilanțul celor două săptămâni de proteste violente sunt 21 morți, dintre care 18 prin arme de foc, sute de răniți (dintre care 700 de polițiști) și pagube materiale foarte mari, mai ales în orașele Minneapolis și New York.

* *

Pe lângă demonstrații și violențe, atacurile stângii liberale se desfășoară și în planul ideologic, unde au fost lansate câteva ințiative și idei noi, vădit intenționate pentru a facilita penetrarea radicalismului anarhic.

Conceptul de rasism sistemic fusese puțin folosit până în prezent și numai în acuzațiile aduse poliției, ca fiind in toto infectată de rasism.

Noua variantă prezintă rasismul sistemic drept o trăsătură înăscută și de nevindecat a întregii populații albe.

De aici introducerea noțiunii de vinovăția de a fi alb, care a prins la mari grupuri de tineri, îndoctrinați de educatorii lor neomarxiști.

Așa au apărut albi care spală picioarele unor negri în piețele publice și care cer autopedepsirea lor pentru culoarea nepigmentată a tegumentelor.

Și mai stranie este ideea care a cerut la început reducerea sau suspendarea fondurilor pentru poliție, ca să ajungă, în doar câteva zile, la revendicarea de desființare a polițiilor municipale.

În justificarea celor care au lansat idea este acuzația că apelarea la poliție este încă unul din privilegiile albilor, exercitate în dauna minorității de culoare.

Nu este nici un dubiu că intimidarea, restrângerea sau chiar desființarea polițiilor ar sluji eliberării forțelor anarhiste și ar duce la un dezastru fără precedent.

O mare parte a mediei este total devotată atacurilor radicale ale stângii anarhice, așa cum este compania CNN care a raportat zile întregi, de pe străzile incendiate, că “cea mai mare parte a manifestațiilor sunt pașnice” și a cărei corespondentă a spus că “jaful magazinelor nu este violență, ci un protest care exprimă indignarea”.

Martin S. Martin
Marginalia

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0