Sub semnul credinței și al dragostei de oameni: Petru Dugulescu

Evocarea parcursului existențial al lui Petru Dugulescu, cu certitudine unul pe cât de demn de admirat pe atât de tulburător, relevă o personalitate deosebit de complexă: a fost pastor neoprotestant bine cunoscut în țară și în străinătate, a fost una dintre figurile marcante ale Revoluției din Timișoara în 1989, a scris poezii extrem de apreciate, a fost un om politic și un veritabil reprezentant al conservatorismului creștin în Parlament. Fire caritabilă şi-a ajutat enorm semenii, direct sau indirect, capabil să ia în nume propriu complicate bătălii. A fost un bun prieten şi acest lucru îl mărturisesc toți cei care i-au împărtăşit prietenia. A fost evanghelist prin vocaţie şi puţini au mai propovăduit cu atâta putere şi îndrăzneală Evanghelia.

Un periplu prin itinerarul său biografic probează cu prisosință aprecierile de mai sus. Petru Dugulescu s-a născut în data de 18 noiembrie 1945 la Chelmac, judeţul Arad, într-o familie de credincioşi evanghelici care și-au crescut cu greutate copiii. La 3 august 1969 s-a căsătorit şi a fost binecuvântat cu 4 copii.

În anul 1974 termină studiile teologice la Seminarul Teologic Baptist din București împreună cu încă 11 studenți.

În ziua de 4 august 1974 este ordinat ca pastor la Biserica Creștină Baptistă din Hațeg pe care o păstorește până în anul 1985.

În regimul comunist, a fost un pastor baptist hărțuit de autorități pentru tenacitatea cu care s-a consacrat lucrării sale de pastorație. A slujit la Biserica Baptistă din Hațeg între anii 1974-1986, iar din data de 1 martie 1986 până in anul 2002 a fost pastor la Biserica Baptistă „Betel” din Timișoara.

În anul 1985 Petru Dugulescu este ales ca pastor la Biserica Creștină Baptistă nr. 1 (Betel) din Timișoara. Autoritățile i-au pus tot felul de piedici, dar biserica nu a cedat și în ziua de 1 martie 1986 a avut loc serbarea de instalare a lui ca pastor oficial al bisericii Betel.

În perioada 1986 – 1989 conduce lucrările de construcție a unui nou locaș de închinare, care în ziua de 10 decembrie 1989 este inaugurat. Biserica a crescut mult în perioada cât a fost pastor Petru Dugulescu, ajungând la 800 de credincioși.

În 16 decembrie 1989, un grup de enoriași ai bisericii păstorite de Petru Dugulescu s-au deplasat la locuința din Timișoara a pastorului reformat László Tőkés, împrejurare care a mărit numărul persoanelor aflate în acea zonă și a contribuit la izbucnirea Revoluției Române din 1989. Ajuns în balconul operei a îndemnat mulţimea adunată în piața dintre opera și catedrala ortodoxă să îngenunchieze și a condus-o rostind toți rugăciunea „Tatăl Nostru”, fiind recunoscut ca un lider spiritual.

Petru Dugulescu a fost un poet creștin prețuit. Un rol important în devenirea sa ca creator de poezie l-a avut prietenia lui cu Ioan Alexandru, poet, filolog, publicist, eseist, traducător și om politic, considerat cel mai însemnat poet religios al României de după cel de-al Doilea Război Mondial și, de către unii critici, unul din continuatorii curentului „autohtonist” în poezia românească.

„L-am cunoscut pe Ioan Alexandru în anii 1980-1984, pe când era profesor universitar la Facultatea de Filologie Bucureşti. Aici preda limba ebraică şi, pentru că unul din manuale era Biblia, făcea exegeza textelor din Isaia, Ieremia sau Cântarea Cântărilor, în aşa fel că în amfiteatrul arhiplin, sub stindard comunist, puteai să asculţi cele mai frumoase şi mai înălţătoare predicii rostite de unul din cei mai iscusiţi cărturari pe care i-a avut poporul român. Alături de studenţii la litere, participau la prelegerile lui oameni de cultură, studenţi la teologie, păstori veniţi din toată ţara sau simpli cetăţeni în căutare de alin pentru suflet, de lumină pentru inimă şi minte. Am participat şi eu în câteva rânduri şi m-a cucerit farmecul lui”, spunea Dugulescu într-un interviu în anul 2006.

Tot poetul Ioan Alexandru l-a convins să intre în politică și să devină membru al PNȚCD (Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat). Conform propriei mărturii, în preajma alegerilor din 1992, unele ziare din Banat au scris despre „pericolul” ca un „pocăit” să-i reprezinte pe alegători în Parlamentul României. Dugulescu a fost prezentat în contextul respectiv de către Ioan Alexandru liderului creștin democrat Corneliu Coposu, care l-a încurajat să candideze:

„Sunt foarte insistenți să îți retrag candidatura, dar eu nu te șterg de pe liste. Am nevoie de oameni ca dumneata, trebuie să revitalizăm morala creștină în politica românească, să refacem cinstea și demnitatea umană”, a declarant seniorul.

În anul 1992, a fost ales deputat de Timiș pe lista PNȚCD, devenind primul pastor baptist ales în Parlamentul României. În anul 1996, a fost ales din nou deputat de Timiș, tot din partea PNȚCD, pe lista coaliției Convenției Democrate Române.

Împreună cu Ioan Alexandru şi alţii, a organizat în Parlament, în primele săptămâni, un grup interconfesional de rugăciune. „Astfel, am izbutit ca toate şedinţele în plen să înceapă dimineaţa cu rugăciunea «Tatăl nostru»”, își amintea în interviul specificat anterior. În cadrul activității sale în legislatura 1996-2000, Petru Dugulescu a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlanda de Nord.

Din dragostea sa mărturisită pentru persoanele aflate în nevoie, Petru Dugulescu a înființat Asociația Evanghelistică și de Caritate „Isus Speranța României”. Credința si iubirea de oameni l-au motivat permanent să caute resurse pentru susținerea proiectelor asociației. A străbătut mii de kilometri pentru răspândirea evangheliei și prin organizația sa și sprijinul celor ce i-au înțeles proiectele a susținut financiar misionari în întreaga țară.

Copiii orfani i-au fost aproape de suflet și au făcut parte din viața lui, astfel că în anul 1992 a înființat „Casa Fratii lui Onisim” în Timișoara pentru copiii străzii, tineri abandonați ajunși să trăiască în gurile canalelor.

De asemenea, a deschis „Casa Betania”, un azil pentru bătrâni si fete handicapate la Hațeg, asigurând hrana zilnică pentru 40 de bătrâni. Tot el a fost fondatorul liceelor creștine penticosal și baptist din Timișoara, dar si al acțiunii devenite apoi o tradiție, „Marșul Învierii”, manifestare cu caracter religios, recunoscută pe plan național și internațional pentru spiritul creștin interconfesional. Mai trebuie amintit că, anual, organiza „Crăciunul orfanilor” si „Paștele orfanilor”, în cea de-a doua zi a Nașterii Mântuitorului, respectiv a Praznicului Învierii.

Creația literară pe care Petru Dugulescu a lăsat-o include și proză. Astfel, o parte din experienţele sale trăite în timpul slujirii ca pastor se regăsesc în două volume autobiografice, „Ei mi-au programat moartea” şi „Democraţie şi persecuţie”. În ce privește opera poetică, aceasta este inclusă în două volume de poezii, „Călătorii enigmatici” şi „Apus de Mileniu”.

În timpul anilor de slujire pastorală şi socială a fost laureat al unor premii naţionale şi internaţionale, printre cele mai importante fiind titlul de „Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council, premiul „Freedom Fighter Award” („Luptător pentru libertate”) de American Freedom Festival, declarat cetăţean de onoare în câteva state americane, iar numele său a fost înscris în Enciclopedia Personalităţilor din România.

În ultimele zile de viață, a fost extrem de preocupat de proiectele în care era implicat. A semnat un contract cu o casă de producție din SUA pentru realizarea unui film, ecranizare a volumelor sale „Ei mi-au programat moartea”, și „Democrație și persecuție”, care urma să fie lansat in 2009. A fost și foarte mâhnit din cauza articolelor denigratoare apărute în presă în ultima perioadă. S-a rugat pentru dușmanii lui cărora zicea că le-ar spune din nou, ceea ce a așternut pe hârtie în poezia „Dușmanilor mei”, publicată în volumul de versuri „Călătorii enigmatici”.

Petru Dugulescu, alias „Dugu”, cum i se spunea neoficial, a murit în data de 3 ianuarie 2008, la Timișoara. Site-ul arhivat https://petrudugulescu.wordpress.com/2008/ încearcă să facă lumină în tragicul eveniment astfel:

„Petru Dugulescu a fost bolnav de inimă de câţiva ani buni. Obezitatea a cauzat multe complicaţii. Peste această realitate, a fost şi o fire furtunoasă, cu o mare încărcătură sentimentală. Acum a mai venit şi această exagerare răuvoitoare din parta unor căutători după senzaţional. Pasiunea lor este să vândă ziare, nu să se poarte omeneşte. Să fi fost această «picătură» care a umplut paharul şi a provocat atacul de cord al lui Petrică Dugulescu?”.

Cert este că viața pastorului Dugulescu a fost curmată brusc la numai 62 de ani, lăsând în urma lui o lucrare unică în România, umanitară, evanghelistică și chiar politică care mai avea încă nevoie de dăruirea și ingeniozitatea lui. A fost o persoană carismatică, făcându-se remarcat indiferent ce făcea, fie că predica, scria poezii sau în viața de zi cu zi.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ