Alexandru Marghiloman – premierul din timpul Primului Război Mondial

Jurist şi om politic, preşedinte al Partidului Conservator (din 1918, Partidul Conservator Progresist) în perioada 4 iunie 1914 – 10 mai 1925, Alexandru Marghiloman (1854 – 1925) a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri între 5 martie – 24 octombrie 1918, o perioadă dintre cele mai dificile ale existenţei statului român modern. Aparținând categoriei marilor proprietari de pământ din Vechiul Regat, a fost una din marile personalități din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Supranumit și „lordul valah”, Marghiloman a fost fondator al Băncii Generale Române şi al Băncii Agricole şi unul din principalii deținători ai Societății de asigurări „Generala”.

Crescător și proprietar de cai de curse, Marghiloman a dat numele impresionantei sale vile din Buzău după cel al calul său favorit, „Albatros”.

A înființat, de asemenea, Jockey Clubul Român, al cărui președinte a fost. Considerat „părintele” hipismului românesc, a organizat primele curse cu pariuri la hipodromul Floreasca din București (1874), a contribuit la realizarea câmpului hipic de la Băneasa (1881) și a construit un hipodrom la Buzău (1892).

Alexandru Marghiloman a văzut lumina zilei, pe 27 ianuarie 1854. S-a născut la Buzău, ca fiu al lui Iancu Marghiloman și al Irinei, descendentă a familiei boierești Izvoranu. După ce absolvă cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din București, Alexandru Marghiloman se înscrie la Facultatea de Drept şi la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris.

În 1878 obţine doctoratul în ştiinţe juridice şi politice. Revenit în ţară, Marghiloman urmează o carieră de magistrat, fiind procuror şi mai apoi judecător la Tribunalul Ilfov. Pe data de 16 octombrie 1881 demisionează din magistratură pentru a deveni avocat. Trei ani mai târziu, Alexandru Marghiloman este numit avocat al statului.

S-a impus rapid în viața politică, încadrându-se în așa-numita grupare „junimistă” (transformată, din 1891, în Partidul Constituțional). În scurt timp, s-a remarcat ca un parlamentar abil, foarte bun organizator de campanii electorale și excelent orator.

La 3 aprilie 1907, odată cu fuziunea tuturor elementelor conservatoare (Partidul Constituțional a fuzionat cu Partidul Conservator), Marghiloman a devenit unul dintre principalii lideri ai Partidului Conservator, fiind ales în Comitetul executiv al respectivei formațiunii politice. Ulterior, după retragerea lui Titu Maiorescu din viața politică, la 4 iunie 1914, Alexandru Marghiloman devine președinte al Partidului Conservator. Deputat (din 1884) și senator (1914), Alexandru Marghiloman a intrat în componența mai multor guverne la cel mai înalt nivel, ca Ministru de Justiție, Ministru al Lucrărilor Publice, Ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului şi Domeniilor, Ministru de Finanțe, Ministru de Externe și Ministru de Interne. În Parlament se distinge ,,prin vioiciunea și prin eleganta urbanitate a discursurilor sale”.

Alexandru Vaida-Voevod în ,,Memoriile sale” spune despre Alexandru Marghiloman că ,,era dotat cu calități intelectuale excepționale, având o cultură universală superioară, era gentlemenul desăvârșit în toate manifestările individualității sale”. Alexandru Marghiloman este considerat drept unul dintre cei mai lucizi politicieni din vremea Marelui Război.

Conservator și germanofil în preajma Primului Război Mondial, Marghiloman a acceptat să devină prim-ministru într-un moment foarte dificil, în primăvara lui 1918, când, abandonată de principalul aliat din zonă, Rusia, devenită bolșevică în urma revoluției, România a trebuit să accepte o pace nefavorabilă cu Puterile Centrale.

După ce a negociat pacea de la Buftea-București, Marghiloman a trimis trupe române la Chișinău pentru a stabiliza fosta gubernie țaristă devenită atunci Republica Democrată Moldovenească. După ce Sfatul aceasteia a votat Unirea Basarabiei cu România, Marghiloman a primit actul unirii și a acționat pentru recunoașterea acesteia.

„În numele poporului român şi al regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea unanimă a Sfatului Țării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România”, a rostit Marghiloman, după anunțarea deciziei în favoarea Unirii.

Guvernul Marghiloman a fost demis de regele Ferdinand, la 24 oct./ 6 nov. 1918, când România a intrat din nou în război, de partea Antantei, iar victoria aliaților devenise certă. În aceste condiții, fostul prim-ministru şi șeful Partidului Conservator Progresist s-a socotit victima unei „lovituri de stat”, dată în favoarea lui Ion I. C. Brătianu. După demiterea guvernului, Alexandru Marghiloman a devenit ținta unei campanii de manipulare, confruntat cu atacurile rivalilor săi politici care l-au etichetat drept „omul nemților”, „trădător de ţară” și „colaboraționist”.

În ce privește viața personală, La 3 martie 1907, Alexandru Marghiloman s-a căsătorit cu Eliza Știrbei, nepoata domnitorului Barbu Știrbei și sora prințului Barbu Știrbei. Nu au avut copii, iar după 16 ani de căsnicie, au divorțat, Eliza recăsătorindu-se cu Ionel Brătianu. După divorț, Alexandru Marghiloman se pare că a avut în București, o întreținută numită Matzga Nicolics. A doua oară s-a recăsătorit la 65 de ani, cu Maria Petrescu, ,,o fată frumoasă și cu gândul numai la toaletă”, cum o vedea Constantin Argentoianu. Maria avea 27 de ani și era fiica lui Benedict Petrescu și a Mariei, născută Crețeanu o îndepărtată urmașă a lui Constantin Brâncoveanu. Căsătoria a avut loc la 12 iunie 1919, la biserica ,,Sf. Ioan Botezătorul” din Fundeni, județul Buzău, ctitoria sa din 1894. Maria Petrescu nu a avut copii, însă a moștenit, prin testament, întreaga avere a lui Alexandru Marghiloman.

Alexandru Marghiloman a suferit de cancer. A fost operat la Viena însă, în seara zilei de 10 mai 1925, la vârsta de 71 de ani, închide ochii pentru totodeauna, la vila ,,Albatros”, din municipiul Buzău. Înmormântarea va avea loc pe 13 mai, în cimitirul Bellu din București, slujba de înmormântare fiind oficiată de Patriarhul României, Miron Cristea.

La moartea sa, o gazetă locală ,,Sfatul sătenilor” spunea despre Alexandru Marghiloman că a fost un ,,boer tare învățat, priceput și harnic și pe deasupra cu desăvârșire cinstit, a fost stâlp puternic în politica țării acesteia, timp de peste patruzeci de ani”.

În anul 2008, Alexandru Marghiloman a fost desemnat cetățean de onoare post-mortem al municipiului Buzău, unde o importantă stradă și un liceu îi poartă numele. Vila sa, Albatros, reabilitată, a devenit un centru cultural care-i poartă numele.

În 1923, la finalul testamentului, Alexandru Marghiloman scria (în facsimil): “Mă duc, or când s’o încheia viața mea, cu conștiința mea în pace. Am greșit poate mai des decât socotesc, dar gândul mi-a fost totdeauna curat și mi-am iubit țară”.

Cu un an înainte de a se stinge din viaţă, Alexandru Marghiloman dovedeşte aceiaşi tărie de caracter şi simţ critic făcându-şi reprosuri pentru lipsa de iniţiativă şi acţiune rapide salvării nu numai a partidului Conservator dar şi îndreptarea României pe drumul către o societate modernă în noua conjunctură postbelică:

„Ţara noastră a crescut, dar vaza ei nu a crescut. Prin vina noastră, n-am ştiut să ne adaptăm vremurilor noi. Am rămas încâlciţi în politica îngustă de partide, cu polemicile de persoane, cu pismuirile ei. A rezultat de aici o slăbire generală a acţiunii de stat. Avem la graniţele noastre vecini care ne pândesc şi ar fi mare păcat dacă s-ar acredita că corpul acesta al României este slăbit”.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ