Susținătorii căsătoriei tradiționale ar trebui să urmeze exemplul mișcării pro-viață

Decizia Curții Supreme în cazul Dobbs, prin care a anulat Roe vs. Wade, a fost pentru cultura conservatoare victoria cea mai revigorantă și pentru care s-a dus cea mai îndelungată luptă.

Activiștii pro-viață cărora li se datorează această victorie au stabilit modelul după care să se ghideze campaniile pentru schimbare socială. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei dispuși să continue lupta pentru apărarea căsătoriei, analizează Katy Faust și Stacy Manning pentru The Federalist.

Există nenumărate asemănări între decizia SCOTUS din 1973 privind legalizarea avortului și hotărârea lor din 2015 pentru legalizarea căsătoriilor gay.

Ambele decizii au adus vătămări grave drepturilor fundamentale ale copiilor. Roe încalcă dreptul la viață al copilului. Obergefell este o încălcare subversivă a dreptului unui copil de a avea mamă și tată.

Mulți conservatori nu sunt de acord cu ideea „iubirea este iubire“ în ceea ce privește redefinirea noțiunii de părinți. Înainte de Obergefell, legile privind căsătoria și rolul de părinte se centrau, aproape exclusiv, pe bunăstarea copiilor.

De fapt, singurul motiv pentru care statul a avut în mod tradițional vreun interes pentru căsătorie este faptul că din majoritatea căsătoriilor rezultă copii.

În lipsa căsătoriei, copiii cresc fără tată și sunt afectați pe tot parcursul vieții. A înlocui rolul de bărbat sau de femeie în ceea ce privește educația parentală duce la încălcarea dreptului copilului de a avea în viața lui cele două persoane responsabile pentru venirea sa pe lume.

Din nefericire, avocații pro-căsătorie tradițională nu au reușit să convingă de acest lucru în procesul Obergefell.

Atât argumentele pro-avort, cât și cele pro-căsătorii gay se concentrează pe dorințele adulților. Sentimentele sunt pe primul loc în toate argumentele pro-alegere – nu sunt pregătiți să fie părinți, avortul a făcut posibil să câștige Globul de Aur, sau au primit un diagnostic prenatal devastator.

Tot sentimentele sunt în prim plan și în ceea ce privește căsătoriile gay: suferința adulților homosexuali sau lesbiene, povestea lor de „mărturisire publică“, dorința disperată de a avea o familie și un parteneriat validat de stat.

Inevitabil, conversațiile pe tema ambelor subiecte au evitat să menționeze copiii.

Adepții pro-avort resping umanitatea copiilor nenăscuți, recurgând la termeni de genul „masă de celule“ sau la eufemisme de tipul „servicii medicale de reproducere“.

În ciuda memoriului adresat de noi Curții, menit să atragă atenția acesteia asupra suferinței copiilor cu părinți homosexuali, susținătorii Obergefell au reușit să convingă instanța că „relația de căsătorie nu are nimic de-a face cu copiii“.

Aceste hotărâri ale SCOTUS au fost luate bazat pe premisa că dorințele adulților ar fi drepturi; mamele au „dreptul de a alege“, iar persoanele LGBT au „dreptul de a se căsători“. Dar atunci când dorințele adulților sunt fals prezentate ca drepturi, copiii sunt forțați să își sacrifice drepturile legitime.

Citește și „Distorsiunea avortului“: Cum a otrăvit Roe cultura americană

Centrarea atenției pe copii

Asemănările dintre aceste două probleme sociale ilustrează faptul că cei care caută să readucă prosperitatea culturii căsătoriei ar trebui să urmeze tacticile ce au adus victorie mișcării pro-viață.

Trebuie să ne concentrăm atenția asupra copiilor. Adepții pro-viață empatizează cu femeile cu sarcini neplanificate și nu au permis ca sentimentele adulților să fie în centrul atenției, ci au direcționat întotdeauna conversația spre copil.

Când se confruntau cu afirmații de genul „Nu sunt pregătită să fiu părinte“, răspunsul lor era „Când începe viața umană?“. Direcționarea conversației spre dreptul la viață al copilului a menținut lumina reflectoarelor asupra adevăratei victime a deciziilor personale și politice greșite.

Același lucru este valabil și pentru a aduce argumente eficiente pe subiectul căsătorie. Înainte de Obergefell, dreapta religioasă se plângea de ororile pe care căsătoriile gay le-ar provoca… lor înșiși.

„Vom fi obligați să facem torturi și aranjamente florale sau să fotografiem o nuntă între persoane de același sex!“

Amenințarea la adresa libertății religioase este, desigur, extrem de gravă, dar nu adulții credincioși sunt victimele deciziei Obergefell. Ci copiii.

Ca urmare a cazului Obergefell, cei mai mulți evită să admită măcar faptul că orice copil ar trebui să fie crescut de o mamă și un tată. Potrivit actualului curent politic, o astfel de blasfemie ar însemna discriminare.

Așadar, susținătorii căsătoriei tradiționale trebuie să schimbe tactica, trebuie să aducem argumente pro-căsătorie care să schimbe inimi, bazate pe drepturile copiilor.

Cei care doresc să restabilească o cultură înfloritoare a căsătoriei trebuie să empatizeze cu adulții homosexuali, cu cei care au probleme în căsnicie sau care aleg varianta unui donator de spermă în absența Partenerului Perfect, rămânând în același timp concentrați pe faptul că dreptul unui copil de a avea mamă și tată este mai important decât tristețea, problemele emoționale sau singurătatea pe care o resimte un adult.

Dacă vrem să vedem o victorie pe subiectul căsătorie, asemănătoare cu cea din cazul Dobbs, trebuie să fim instruiți. Înființarea a sute de organizații pro-viață a fost lucrul care a dus la apariția unor adepți bine informați, capabili să respingă obișnuitele argumente pro-alegere, cum ar fi „corpul meu, alegerea mea“ sau „poate că e o ființă umană, dar este o persoană?“.

Them Before Us este singura organizație non-profit dedicată apărării dreptului copiilor de a avea mamă și tată. Pentru a recâștiga opinia publică avem nevoie de mai multe organizații care să pregătească războinici pro-căsătorie care să se simtă la fel de confortabil în fața unor formulări de genul:

„Opoziția față de căsătoriile gay este la fel ca opoziția față de căsătoriile inter-rasiale“.

Nu, copiii cuplurilor inter-rasiale se bucură de dragoste maternă și paternă și de două moșteniri culturale bogate. Pe când copiii din cuplurile gay pierd dragostea maternă sau paternă și jumătate din moștenirea lor culturală.

„Dacă într-adevăr credeți că familia este atât de importantă, atunci trebuie să vă împotriviți divorțului“.

Divorțul fără atribuire de vină este varianta inițială a redefinirii căsătoriei și a distrus familia americană.

Citește și Bisericile care binecuvântează căsătoriile gay transformă copiii în victime

„Copiii nu au nevoie de mame și tați, ei au nevoie doar să fie protejați și iubiți“.

Din punct de vedere statistic, cel mai sigur cămin pentru un copil este cel al unei mame și tată biologic căsătoriți, așa că, dacă chiar credeți că nevoia copiilor este aceea de a fi protejați și iubiți, trebuie să susțineți căsătoria tradițională.

Susținătorii avortului și ai căsătoriilor homosexuale fac adesea apel la „cazuri extreme“, la cazuri aberante precum violul și incestul sau la „deci preferi ca un copil să lâncezească într-un orfelinat decât să fie adoptat de un cuplu de homosexuali?“.

Un răspuns solid pro-viață și pro-căsătorie necesită disponibilitatea de a contracara argumentul ce implică astfel de excepții.

Așa cum procentul de 1% al cazurilor de viol nu anulează dreptul la viață al unui copil, puținele cazuri în care un cuplu de același sex este singura opțiune pentru o adopție nu justifică rescrierea legii privind familia.

Și, mai ales, trebuie să urmărim abordarea în doi pași: schimbarea inimilor și schimbarea legilor. Susținătorii pro-viață și-au făcut treaba în ceea ce privește sprijinirea femeilor cu sarcini neplanificate.

Ei au schimbat inimi prin voluntariat la centrele de ajutor pentru gravide și prin faptul că și-au depășit omologii liberali în privința disponibilității de a deveni părinți adoptivi. De asemenea, au avut în rândul lor persoane pricepute pe plan juridic, care au căutat fisuri în legislație pentru a limita crima înainte de naștere.

În același fel, adepții pro-căsătorie tradițională trebuie să schimbe inimile prin munca grea de a-și păstra propriile familii intacte, prin includerea în viața lor a băiatului din vecini cu două mame și prin a dovedi că poziția pro-căsătorie nu este bazată pe animozitate, inițiind o relație cu vecinul nostru LGBT.

De asemenea, trebuie să demarăm acțiuni juridice creative care să stimuleze bărbații să-și ia un angajament față de femeile pe care le lasă însărcinate și să restabilească astfel funcția inițială a instituției căsătoriei.

Și, în ultimul rând, să renunțăm la lașitate. Adepții pro-viață au fost atât de siguri că luptă pentru ființele cele mai vulnerabile încât au fost dispuși să plătească prețul social.

Adepții pro-căsătorie au fost lași, vorbind în șoaptă și cerându-și scuze pentru poziția lor, de teamă să nu fie etichetați drept „anti-gay“ dacă scriu ceva pe Facebook sau spun anumite lucruri la cina de Ziua Recunoștinței.

Nu putem avea victorie în domeniul căsătoriei până ce nu vom putea rosti clar faptul că mariajul este o problemă de justiție socială pentru copii; că eșuăm în a proteja copiii atunci când nu reușim să apărăm căsătoria.

Singura diferență majoră între lupta pro-viață și războiul pro-căsătorie este că victimele avortului nu au trăit pentru a povesti cât de mult au fost afectate. Copiii ce au căzut victimă unei politici greșite în materie de căsătorie trăiesc însă. Poveștile lor vor fi cel mai puternic instrument în lupta pentru a schimba inimile și a schimba legile.

Traducere și adaptare
Tribuna.US