Traian Lalescu – unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale

Personalitate proeminentă a şcolii matematice româneşti, Traian Lalescu (1882 – 1929) a avut contribuţii în multiple domenii ale matematicii pure şi aplicate. Este unul din fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale. A lăsat numeroase studii în domeniile ecuaţiilor funcţionale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii.

S-a născut la București, pe data de 24 iulie 1882 (în acte 12 iulie – stil vechi).

Cum tatăl său, tot Traian Lalescu, se născuse în comuna Cornea (județul Caraș-Severin), de lângă Caransebeș și el menționa, atunci când era cazul, că obârșia sa este aceeași comună. Într-un fel avea dreptate, deoarece tatăl său fiind funcționar la Banca Națională a României, nu avea un domiciliu cu adevărat stabil, iar peregrinările sale se succedau, împreună cu familia. Așa se face, că cele patru clase ale școlii primare le urmează în București, două clase gimnaziale la Craiova și două la Roman, iar liceul (cursul superior) la Iași (ca elev intern). Elev eminent și cu aptitudini excepționale pentru matematică, va fi colaborator al „Gazetei matematice” începând cu clasa a cincea a liceului.

După absolvirea liceului, tânărul a solicitat Academiei Române o bursă pentru a-şi putea continua studiile de matematică în ţară. Deşi cererea i-a fost refuzată, nu s-a descurajat şi, în anul 1900, ajutat de un fost profesor care i-a acordat un oarecare sprijin material, Lalescu a luat succes examenul de admitere la Şcoala Naţională de Poduri şi Șosele. După 3 ani s-a înscris la Facultatea de ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, pe care a terminat-o în anul 1905. Obţinând o bursă modestă, Traian Lalescu a plecat la Paris pentru a putea continua studierea matematicii.

În 1908, susține la Sorbona, teza de doctorat cu titlul „Sur l’equation de Volterra” (Despre ecuația lui Volterra). Aceasta lucrare va fi considerată prima contribuție de seamă în domeniul ecuațiilor integrale și îi va aduce stima marelui matematician Vito Volterra. Lucrarea îl va uimi pe Vito Volterra și o va include în lucrarea sa „Lecții asupra ecuațiilor integrale și integro-diferențiale”.

Fiind de acum cunoscut, participă la seminarul din Göttingen, între 1908-1909, condus de marele matematician german D. Hilbert.

Până la 1 octombrie 1912 a mai funcționat și la gimnaziile Șincai și Dimitrie Cantemir din București, ca profesor secundar. De la această dată însă, intră în învățământul superior, unde-l găsim conferențiar de algebră superioară la Universitatea din București. În același timp, de la 1 aprilie 1911, este și profesor titular la Școala de Poduri și Șosele din București, la Catedra de Geometrie Analitică, înlocuindu-l pe Spiru Haret, dar și profesor de Mecanică Rațională la Universitate.

În 1912, fostul său profesor Emil Pangrati, titular al Catedrei de Geometrie Descriptivă, îl ia ca asistent, iar el își publică, acea carte clasică din domeniul ecuațiilor integrale: „Introduction à la Théorie des équations intégrales” (Introducere în teoria ecuațiilor integrale), cel dintâi tratat din lume asupra ecuaţiilor integrale. Tot la Paris, obține și diploma de inginer la Școala Superioară de Electricitate.

Între anii 1913-1916, este un profesor recunoscut și apreciat în mod deosebit, la Catedra de Algebră Superioară și Teoria Numerelor la Universitatea București.

Dovedindu-se un bun orator și chiar politician, Guvernul Român, îl trimite la Paris în anii 1918-1919, pentru a face parte din delegația română care a susținut unirea tuturor românilor. Aici în 1919 publică „Le problème ethnografique du Banat” (Problema etnografică a Banatului), unde printre altele afirma: „Scopul acestei lucrări, este tocmai de a contribui la împiedicarea propagării argumentelor înșelătoare, care sunt cu atât mai ușor acceptate de opinia publică, cu cât deformează mai mult adevărul”.

Traian Lalescu a fost o personalitate marcantă din istoria Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), o organizație profesională neguvernamentală. A militat pentru înființarea Școlii Politehnice din Timișoara al cărei prim rector a fost în 1920. În calitate de rector, prima sa grijă a fost să găsească cadrele didactice corespunzătoare. Lalescu le-a oferit studenților, la acel moment, următoarele servicii: în septembrie 1921, timp de un an, cursul de „Organe și mașini”, care a fost predat de profesorul universitar arhitect George Varisse de la Școala Politehnică din Paris; a inițiat un ciclu de conferințe publice, care ajuta la formarea intelectuală a studenților; a înființat un cerc al studenților după modelul celor existente la marile universități europene; încă din primul an a înființat două laboratoare: de chimie și de fizică; a organizat o serie de biblioteci școlare. În calitate de profesor, Traian Lalescu s-a implicat profund, a predat un număr impresionant de cursuri cu un conținut extrem de variat, acest lucru fiind posibil datorită călătoriilor avute în Franța și Germania, unde și-a aprofundat studiile și tehnicile de predare.

Pentru prestigiul și calitățile sale cu adevărat patriotice dovedite permanent, în anul 1925 este ales Deputat de Caransebeș și Raportor General al Bugetului Statului pe acest an.

Nu doar matematica și ingineria au fost domeniile în care Traian Lalescu s-a remarcat în mod deosebit. S-a dovedit de asemenea un talentat pictor și un interpret (talentat) elevat la violoncel. În permanență a fost sportiv pasionat, căci el a fost primul președinte al Clubului Universitar din București, devenit mai apoi „Sportul Studențesc”.

Putem afirma cu certitudine, că a fost cu adevărat un om de cultură și exemplu pentru cei mai tineri. Desena deosebit de frumos și era un iubitor al artelor, în general. Astfel, o perioadă de câțiva ani, a găzduit și a ajutat un tânăr bănățean, student la Belle Arte, care nu avea o situație materială strălucită. De aceea i-a oferit o cameră, orientată spre răsărit, pentru a avea lumină suficientă, atunci când picta. Credea în talentul său, simțind astfel nevoia de al ajuta. Nu s-a înșelat în intuiția sa, căci acesta a devenit ulterior, bine cunoscutul pictor Corneliu Baba.

Pentru teatru, avea o adevărată admirație, ceea ce l-a dus în postura de prieten admirator al lui Victor Eftimiu și al soților Bulandra. Printre prietenii săi apropiați s-au numărat pictorul Nicolae Tonitza și sculptorul Corneliu Medrea, cel care i-a sculptat bustul amplasat la intrarea în Politehnica din Timișoara.

Lalescu a dat la lumină o serie de lucrări valoroase cu caracter didactico-ştiinţific, precum „Culegere de probleme de geometrie descriptivă“, „Lecţiuni de geometrie analitică“, „Lecţiuni de serii trigonometrice“, „Calculul vectorial“ şi numeroase articole, note şi comunicări la societăţile ştiinţifice.

S-a ocupat, de asemenea, şi cu chestiuni de literatură şi istorie ştiinţifică. A publicat o monografie asupra lui Henri Poincaré, a ţinut o conferinţă asupra lui Emil Picard la Societatea de ştiinţe, publicând şi o lucrare asupra vieţii lui Gheorghe Lazăr (urmată de trigonometria lui), cu ocazia jubileului de 100 ani de la intrarea acestuia în ţară, lucrare în care, desprinzând din documentele prăfuite ale trecutului viaţa şi opera acestui mare apostol al învăţământului, a aşezat chipul lui, aproape legendar, în adevărata lumină a istoriei.

A murit la 15 iunie 1929 la București. Din anul 1990 a devenit membru post-mortem al Academiei Române. Pentru a-i cinsti memoria, numeroase licee din toată țara, au luat, spre omagiere, numele său de Traian Lalescu și multe orașe precum Timișoara, Reșița, Craiova, Oradea, București și altele au dat numele său unor străzi importante.

De la începutul anului 2008, Fundația „Traian Lalescu” este atestată oficial și continuă să organizeze o serie de manifestări culturale și să sprijine, an de an, desfășurarea „Concursului Studențesc de Matematică Traian Lalescu”, prin acordarea de premii în bani și obiecte.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ