Trufia, nu conspirația, a împiedicat Israelul să anticipeze atacul terorist Hamas

Israelul este Bruxellesul – dacă Bruxellesul ar împărți granița cu o adunătură de războinici tribali medievali cu acces la armament din secolul XXI, analizează The Federalist.

Mulți oameni s-au întrebat după 7 octombrie cum a putut o națiune avansată precum Israelul să permită o incursiune teroristă masivă, din trei direcții și bine executată, în zonele sale civile. Mitul despre serviciile de securitate infailibile ale Israelului nu este nou.

Săptămâna trecută, The New York Times a relatat că oficialii israelieni au pus mâna pe planurile Hamas din 7 octombrie cu un an în urmă. Deși planul nu conținea nicio dată specifică pentru atac, acesta descria un „asalt metodic menit să copleșească fortificațiile din jurul Fâșiei Gaza, să cucerească orașele israeliene și să ia cu asalt bazele militare cheie, inclusiv sediul unei divizii”.

Se pare că atât oficialii militari israelieni, cât și cei din serviciile de informații au respins planurile ca fiind doar „aspiraționale” și au ignorat avertismentele.

Câteva lucruri de reținut:

Israelienii pot fi aroganți și ignoranți față de dușmanii lor. Acest lucru duce la dezastre. În acest caz, este clar că Israelul a supraestimat eficiența serviciilor sale de securitate și a frontierei sale și a subestimat Hamas. Poate că dușmanii lor sunt teroriști, dar nu sunt proști.

Probabil că nu există o altă națiune care să aibă o disparitate atât de pronunțată în ceea ce privește economia, morala și stilul de viață față de vecinii săi. Poate Coreea de Sud? PIB-ul pe cap de locuitor al Israelului este egal cu cel al majorității națiunilor din Europa de Vest, de 54.660 de dolari, în timp ce în teritoriile palestiniene PIB-ul pe cap de locuitor este de 3.789 de dolari – care, în ciuda afirmațiilor că Gaza este o „închisoare în aer liber” etc., este egal cu cel al egiptenilor (4.295 de dolari), iordanienilor (4.205 dolari) și libanezilor (4.136 de dolari).

Această realitate neplăcută este deseori uitată de israelieni, care trăiesc într-o democrație avansată din punct de vedere tehnologic și moral. Iron Dome. Armat[ convențională de prim rang. Stilul de viață occidental prosper. Sectoarele sale științifice și tehnologice inovatoare. Toate acestea pot amăgi o țară cu un fals sentiment de securitate.

În plus, oficialii israelieni primesc probabil tone de avertismente – unele dintre ele dezinformatoare. Este incomensurabil mai dificil să protejezi civilii de o crimă la întâmplare decât să îi ucizi. Fiecare contact cu Hamas – fiecare act de crimă, viol și cruzime – este o victorie pentru grupul terorist. Fiecare pierdere de vieți omenești este un dezastru pentru Israel.

Până la 7 octombrie, Hamas nu mai încercase niciodată un astfel de atac, cu atât mai puțin reușise. Israelul nu își poate permite să își mobilizeze armata la nesfârșit. Este o poziție devastatoare din punct de vedere economic pentru o națiune mică. Lupta unică a Israelului este operarea unei armate moderne, convenționale, dar și confruntarea cu evenimente teroriste de tip inferior, cu beneficii mari, care se bazează pe arme automate, cuțite, explozibili artizanali și parașute.

De fiecare dată când Israelul este obligat să ia măsuri drastice împotriva Hamas – în acest caz, în ceea ce ar fi fost o măsură preventivă – atrage condamnarea globală și presiuni din partea tuturor, inclusiv a aliaților. În consecință, există o mulțime de considerente politice care intră în acest tip de decizii. Politicienii din Israel, la fel ca oriunde altundeva, au o aversiune la risc.

Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru în Israel. Cel mai cunoscut caz a fost cel din 1973. Anwar Sadat, după ce a expulzat consilierii sovietici, a plănuit să restabilească respectul de sine al Egiptului după înfrângerea devastatoare din 1967. Primul obiectiv era să recupereze terenurile pe care le pierduse, iar al doilea era să afecteze sentimentul de superioritate al Israelului.

Serviciile de informații militare l-au informat pe prim-ministrul Golda Meir că Egiptul și Siria își adună trupe de-a lungul granițelor. Există unele dezbateri istorice cu privire la ceea ce s-a întâmplat în continuare. Unii spun că Henry Kissinger (recent decedat) a avertizat Israelul să nu atace preventiv, așa cum a făcut în 1967. Alții susțin că, chiar și atunci, Meir a respins capacitatea națiunilor arabe de a organiza un astfel de atac.

Oricum ar fi, Israelul a fost nepregătit. Egiptul și Siria au lansat un atac surpriză de Yom Kippur în 1973, soldat cu cele mai devastatoare pierderi de vieți omenești pe care Israelul le-a văzut până la 7 octombrie. Israelul și-a revenit după șocul inițial, dar nu a mai fost niciodată la fel.

Atacul din 7 octombrie a fost o lovitură mai mare pentru Israel decât războiul din 1973. Nu doar pentru că au fost uciși mai mulți civili, ci și pentru că, așa cum ar înțelege orice non-sociopat care a citit despre sau a văzut imagini cu ucigașii care se bucurau, trauma psihologică a evenimentului este brutală.

Chiar înainte ca articolul din Times să fie publicat, teoreticienii conspirației au răspândit afirmația că Benjamin Netanyahu știa despre atac, permițând ca acesta să se întâmple ca o modalitate de a-și consolida puterea sau de a-și dezlănțui intențiile genocidare asupra Gaza. Adevărul este mult mai plictisitor și, pentru Israel, mult mai grav.

Tribuna.US