HomeActualități Americane

„Trump nu va câștiga alegerile din 3 noiembrie!” Oare?

„Trump nu va câștiga alegerile din 3 noiembrie!” Oare?

Este o concluzie la care s-a renunțat și acum trebuie confruntată, consideră Kevin McCullough de la Townhall. Republicanii s-au îngrijorat. Democra

Este o concluzie la care s-a renunțat și acum trebuie confruntată, consideră Kevin McCullough de la Townhall.

Republicanii s-au îngrijorat. Democrații s-au bucurat. Libertarienii, Independenții și Reformatorii și-au dat cu toții cu părerea. Acum toată lumea trebuie să admită că președintele Donald J. Trump nu este capabil să câștige în 3 noiembrie.

Poate că Democrații au găsit în sfârșit acul pentru cojocul lui. După Rusia Hoax, farsa impeachment-ului, minciunile cu lockdown-ul, politicile economice evaporate, dezastrul dezbaterilor și infectarea COVID – deja își închipuiau chiar și cel de-al 25-lea Amendament pus în practică – lucru pe care am crezut că doar Never Trumper-ii cu adevărat înverșunați și răutăcioși l-ar îmbrățișa vreodată.

Dar nimic nu a funcționat. Nici măcar rugăciunile lui Nancy Pelosi pentru sănătatea președintelui nu l-au putut ține în spital mai mult de trei zile. Și acum, la o săptămână după ce a contractat boala ​​- nimeni nici măcar nu mai discută despre asta, pentru că nu mai are niciun simptom și se simte cu douăzeci de ani mai tânăr.

Deci nu … Donald J. Trump pur și simplu nu are ce-i trebuie pentru a câștiga în 3 noiembrie.

Pentru că de fapt va obține o victorie zdrobitoare la alegerile din acea zi. Va fi un #Trumpslide, dacă vreți.

Acum „oamenii deștepți“ îți vor spune că nu este posibil și că e în urma lui Joe Biden în sondaje cu o diferență prea mare pentru a fi depășită. Dacă te uiți doar la sondajele selective prezentate de Real Clear Politics, da, s-ar putea ajunge la această concluzie (la fel cum au făcut-o în 2016).

Un lucru pe care însă nu ți-l vor spune este că ezitarea celor sondați de a spune cu adevărat ce cred este un fenomen real. Cu puțin mai mult de o lună în urmă, Bloomberg a publicat un sondaj care demonstra că Republicanii și Independenții sunt de peste două ori mai predispuși decât Democrații să nu dezvăluie în sondaje adevăratele lor gânduri.

Deci, dacă sondajele care par să indice o victorie a lui Biden sunt greșite, pe ce m-am bazat eu când am publicat propria hartă de predicție a alegerilor (prima dintre câteva ce vor apărea până la ziua alegerilor)?

Pentru a fi extrem de clar – nu găsesc nicio dovadă a unei victorii a lui Biden în afara sondajelor declarate de mass-media.

Iată, așadar, o scurtă listă de aspecte care ne oferă o mai bună înțelegere a cursei pentru președinție.

Diferența de entuziasm

Candidații știu deja că președintele câștigă detașat. Președintele Trump continuă să atragă în continuare mulțimi masive (chiar și în timp ce se află în spital). În fiecare weekend, în fiecare stat, în sute de orașe, motocicliști, camionagii, marinari, oameni de la țară și oameni obișnuiți participă în număr tot mai mare la diferite marșuri de sprijin de la Miami la Manhattan și de la Beverly Hills la Capitol Hill. Între timp, Biden are probleme în a strânge mai mult de o duzină de oameni la o oprire în Yuma. Și cunoaștem cu toții oameni care spun „Nu l-am votat atunci“ sau „Nu eram prea sigur în privința lui în 2016“, care au trecut la „Merg pe sticlă spartă pentru a-l vota acum.“

Voturile celor de culoare contează

Este semnificativ faptul că Candace Owens a condus recent un marș „Back the Blue“ prin DC spre Casa Albă, format din mii de alegători afro-americani? Este important că președintele Trump i-a întâmpinat? Pare să aibă impact faptul că președintele Trump a coordonat cea mai rapidă mișcare de creere de locuri de muncă pentru americanii de culoare, cu cea mai rapidă rată de creștere a salariilor în rândul celor mai săraci americani de culoare din era modernă?

În mod evident, are, deoarece se bucură în prezent (și cred că este o subevaluare) de susținerea a 18-25% din rândul populației de culoare. Când privim doar la suportul primit de la cei de culoare, se încadrează în mod constant ca procentaj în intervalul cuprins între minim și 30%. Procentajul maxim din era modernă pentru un președinte al GOP este de 11%. Democrații au nevoie în mod constant de 90 până la 95 la sută sprijin de la alegătorii de culoare pentru a câștiga.

Dacă Trump obține orice peste 11%, câștigă cu siguranță. Dacă obține 20% sau mai mult, începe să reconfigureze state precum Pennsylvania, în care susținerea lui crește în partea de vest și se bucură de suficient sprijin de la cei de culoare în jurul Philadelphiei, astfel încât să câștige statul în mod decisiv. Același lucru se aplică și pentru Michigan, Minnesota, Carolina de Nord etc.

Susținere de la comunitatea latino fără prostituție politică

Biden se confruntă, de asemenea, cu provocări în rândul alegătorii hispanici. Președintele a primit sprijin amplu din comunitatea latino care, la fel ca în cazul celor de culoare, sfidează istoria erei moderne. Un veteran al alegerilor cu o experiență de câteva decenii mi-a explicat că președintele ar putea acumula până la 45-50 la sută din votul hispanic. Un număr atât de mare pentru un Republican pare fără precedent. Mi-e greu să înțeleg. Dar țineți minte doar atât: dacă președintele obține oricât peste 35%, va zdruncina din nou istoria recentă și întreaga structură a unor state începe să se schimbe.

Promisiuni împlinite

Sunt, de asemenea, foarte optimist în ceea ce privește o idee de modă veche, aceea conform căreia dacă îți ții promisiunile, ai câștigat un al doilea mandat. Îți dai seama că Trump are exact problemele opuse majorității politicienilor? De obicei, un candidat face o grămadă de promisiuni și apoi fie le încalcă, fie face foarte puțin pentru a le îndeplini odată ajuns în funcție. Clinton a îndeplinit trei în decursul a opt ani, Bush a bifat două (în afara chestiilor legate de 9/11), Obama una foarte consistentă în primul său mandat. Președintele a fost numit în funcție și s-a apucat de muncă din prima zi. A revocat mai mult de 2.000 de reglementări privind întreprinderile mici, a realizat reforma fiscală și s-a apucat de listă. După numărătoarea mea, 127 de promisiuni mai târziu, el încă nu terminase.

Tot economia e baza, deșteptule!

Oricât de jignitor ar suna, este totuși baza. Oamenii votează ce e în buzunare. Alegătorii știu asta instinctiv. Biden nu are nimic de arătat după 47 de ani în DC. Președintele a construit economia cu cea mai rapidă creștere pe care a văzut-o vreodată lumea. În ultimele patru luni, el a obținut cea mai rapidă creștere din istorie pe piața muncii, aproape 12 milioane de locuri de muncă create, în condițiile în care mai mult de jumătate dintre ele fuseseră pierdute cu doar câteva luni înainte din cauza virusului și a blocajelor care au urmat. Reforma fiscală și deregularizarea întreprinderilor au fost exact instrumentele care au facilitat o revenire atât de rapidă. Și imaginați-vă cât de rapid s-ar desfășura recuperarea dacă guvernatorii și primarii care își țin orașele și statele închise din motive politice le-ar permite de fapt să se redeschidă.

Analiștii, Never Trumper-ii și Democrații vor avea explicații pentru fiecare cusur al lui Biden. Când afirmă că alegătorii „nu merită să știe“ punctul său de vedere cu privire la o idee ce modifică un istoric de 150 de ani, aceea de a mări în mod aleatoriu componența Curții  Supreme, ei se vor face că nu bagă de seamă. Când apare autocarul Biden-Harris și șase persoane ocupă o întreagă sală de sport pentru că stau în cercuri mari desenate pe podea, mass-media va ignora contrastul cu cei 40.000 de susținători din Minnesota aflați afară în ploaie.

Dar această alegere nu va fi decisă de experți, Never Trumperi și monștri de mlaștină.

Poporul american este singurul sondaj care contează.

Pe 3 noiembrie, președintele Trump nu doar că va câștiga, ci va bate recorduri, va zdruncina tiparele și va zdrobi tot în calea către cea mai mare victorie de realegere de la Ronald Reagan încoace.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
  • comment-avatar
    Valentin Trusca 4 years ago

    Bună seara!

    Va scriu din România. Cei care suntem conștienți de pericolul neo-marxismului care bântuie din America pana chiar și în România, ne dorim ca președinte Donald Trump sa câștige un nou mandat. L-am urmărit într-o înregistrare în care își pune nădejdea și ii cere ajutorul lui Dumnezeu în alegeri. Lumea și America sunt la un moment de cotitura în noiembrie.
    Dacă Donald Trump nu câștiga alegerile se va răspândiți un val de frica, ura și minciuna în toată lumea.
    Și în România avem mulți care aștepta cu “arma la picior” un eventual insucces a lui Trump.
    Cu regret o spun ca mulți sunt din generația mea. Romani bine educați, inteligenți, dar goi pe dinăuntru. Romani dezradacinati crescuți în spiritul valorilor occidentale actuale, dar care sunt rupți de istoria și neamul romanesc.
    Și eu am informații de câteva luni în acest sens ca sunt mulți americani care așteaptă alegerile sa voteze și nu își exprima intențiile de vot la sondaje. Le este frica sa spună și se vor exprima decât la vot.
    Acest fenomen a apărut după manifestațiile huliganice.
    La cata istorie cunosc, pot spune ca alegerile din noiembrie din Statele Unite sunt cruciale pentru omenire. Valul neo-marxismului, al corectitudinii politice care se îndreaptă către lume poate fi oprit pentru o vreme, sau amanat.
    Noi, de aici, din România nu putem ajuta decat sa ne rugam ca Dumnezeu sa lumineze poporul american sa își dea seama ce pericol reprezinta pentru ei pentru familiile lor, pentru SUA, pentru întreaga lume alegerea lui Joe Biden.
    Ca niciodată, poporul american poate decide destinul planetei, poate ajuta, în bine, omenirea.

    Doamne ajută-le!
    Doamne ajută-ne!

DISQUS: 0