HomeActualități Americane

Trump va reveni în curând pe rețelele sociale cu propria sa platformă

Trump va reveni în curând pe rețelele sociale cu propria sa platformă

Președintele Trump, căruia i s-a interzis accesul pe Facebook și Twitter, va reveni pe rețelele de socializare în următoarele câteva luni, a declarat

Președintele Trump, căruia i s-a interzis accesul pe Facebook și Twitter, va reveni pe rețelele de socializare în următoarele câteva luni, a declarat recent pentru Fox News unul dintre consilierii săi principali.

Jason Miller, purtătorul de cuvânt al campaniei Trump din 2020, a declarat că Trump va reveni pe rețelele de socializare cu o nouă platformă și că aceasta va „redefini complet jocul“ și se așteaptă să atragă „zeci de milioane“ de noi utilizatori.

Ca urmare a asaltului din 6 ianuarie asupra Capitoliului, Twitter și Facebook au interzis accesul lui Trump pe platformele lor. Site-ului alternativ de socializare Parler, acuzat că a facilitat planificarea revoltelor, i-a fost anulat contractul de web hosting și a fost eliminat din magazinele de aplicații Google și Apple.

După câteva săptămâni în care nu a funcționat, Parler a revenit de atunci online. Gab, o alternativă a Twitter ce permite libera exprimare și care nu se bazează pe Big Tech pentru web hosting sau acces la magazinele de aplicații, a avut parte de o creștere incredibilă în urma interzicerii lui Trump pe Twitter și Facebook.

Nu au fost publicate mai multe detalii despre noua platformă, ce modalitate de web hosting va folosi sau dacă va avea aplicații în magazinele Google și Apple. Având în vedere demersurile coordonate anti-Trump ale Big Tech în urma atacului de la Capitoliu, pare puțin probabil ca platforma alternativă a lui Trump să se poată baza pe marile companii tehnologice de stânga.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0