HomePulsul Comunității

Un american de origine română intră în elita judecătorilor federali din SUA

Un american de origine română intră în elita judecătorilor federali din SUA

Un tânăr crescut la Lugoj, România a urcat o nouă treaptă în sistemul juridic al Statelor Unite. Paul M. Marian a fost numit judecător federal de drep

Un tânăr crescut la Lugoj, România a urcat o nouă treaptă în sistemul juridic al Statelor Unite. Paul M. Marian a fost numit judecător federal de drept administrativ (Administrative Law Judge – ALJ).

Știrea a fost relatată inițial de VoxRadar și confirmată oficial printr-un comunicat al Biroului Executiv pentru Revizuirea Imigrației (EOIR), datat 29 iulie 2026, prin care Departamentul de Justiție al SUA a anunțat numirea unui judecător regional adjunct, a unui judecător de drept administrativ — funcția primită de Marian — precum și a 37 de judecători de imigrație și patru judecători temporari.

Studii la UCLA și Baylor, cariera de procuror în Texas

Potrivit biografiei oficiale publicate de EOIR, Paul Marian a obținut o diplomă de licență în 2006 la University of California – Los Angeles (UCLA) și titlul de Doctor în Drept (Juris Doctor) în 2011 la Universitatea Baylor, aflată în Texas. Documentul precizează că, înainte de 2016, a practicat dreptul în sectorul privat.

Cariera sa în sistemul public a început în 2016, ca procuror în cadrul Parchetului comitatului Cameron, funcție pe care a deținut-o până în 2018. Din acel an și până la numirea sa ca judecător, în iulie 2026, Marian a activat ca procuror federal asistent pentru Districtul de Sud al statului Texas, în birourile din Brownsville și Houston, unde a instrumentat dosare din secțiunile de infracțiuni generale, corupție publică și securitate națională. Este membru al Baroului Statului Texas.

Ceremonie la Washington D.C.

Numirea lui Paul Marian s-a făcut în cadrul unui eveniment oficial în Washington D.C și a concis cu numirea unui judecător regional adjunct și a altor 37 de judecători de imigrație și a patru judecători temporari de imigrație, potrivit comunicatului EOIR. Printre noii magistrați se numără foști procurori, avocați militari, judecători statali și consilieri juridici din toată țara, majoritatea urmând să înceapă audierea cazurilor tot din luna iulie 2026.

Un magistrat rar, într-un sistem uriaș

Statele Unite au 870 de judecători federali numiți pe viață, plus alți câteva sute de judecători de drept administrativ, repartizați în diverse agenții guvernamentale. Doar corpul judecătorilor de imigrație din care face acum parte Marian numără aproape 700 de magistrați la nivel național.

Într-un sistem atât de vast, un nume cu rădăcini românești este o raritate. Nu există o evidență oficială a originii etnice a magistraților americani, dar, din câte se știe, Paul Marian ar putea fi singurul judecător federal din SUA cu rădăcini din România.

Ce presupune funcția de judecător de drept administrativ

Poziția pe care o va ocupa Marian este una specială în arhitectura instituțională americană. Spre deosebire de judecătorii clasici, numiți pe viață de președinte și confirmați de Senat în temeiul Articolului III din Constituție, judecătorii de drept administrativ – reglementați prin Articolul I – activează formal în cadrul puterii executive, dar beneficiază de o independență decizională strict garantată prin lege.

În noul rol, Paul Marian va analiza și soluționa litigii legate de imigrație: cazuri privind sancțiuni aplicate angajatorilor care folosesc muncitori fără drept legal de ședere, plângeri de discriminare la angajare motivate de cetățenie sau statut de imigrant, precum și dosare de fraudă documentară. Judecătorii ALJ au atribuții asemănătoare unui magistrat de instanță obișnuit: administrează jurăminte, audiază martori, examinează probe și pronunță decizii cu putere executorie, ferite de orice presiune politică sau administrativă.

Sistemul judiciar american este structurat pe două niveluri – unul statal, care rezolvă cea mai mare parte a cauzelor civile și penale locale, și unul federal, dedicat legislației naționale și litigiilor cu caracter transfrontalier.

Foto: Ionel L. Tuțac / Facebook

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: