HomeSport

Universitatea Craiova protestează după ce Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen

Universitatea Craiova protestează după ce Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen

Mircea Geoană: Am negociat și am semnat pentru intrare automată în Schengen la 5 ani după aderare! (video)
Paula Pîrvănescu, Președinte RBC: companiile membre ale Asociației Romanian Business Chamber vor răspunde șantajului Austriei!
Modificări majore pentru cetățenii non-UE care vor călători în Spațiul Schengen

Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen, iar în semn de protest  Universitatea Craiova a emis un comunicat oficial prin care a anunțat că va boicota două branduri austriece.

„În urma atitudinii revoltătoare a Republicii Austria, de a bloca accesul României la Spațiul Schengen, Universitatea Craiova, fidelă principiilor înrădăcinate în ADN-ul său, a luat decizia de a sancționa companiile austriece partenere cu un boicot total.

Începând din această lună, clubul își va muta conturile de la banca cu acționariat austriac Raiffeisen Bank, iar alimentarea cu combustibil și consumabile a parcului auto al Științei nu se va mai realiza în stațiile OMV-Petrom. Totodată, începând de anul viitor, tradiționalul cantonament de vară al leilor nu se va mai face în vreo stațiune montană din Austria, ci într-o altă țară europeană care are condiții de pregătire similare.

Din punctul nostru de vedere, aceste companii, dar nu numai ele, sunt părtașe la politica absurdă și discriminatorie la adresa românilor și a României, promovată de statul austriac în aceste zile. Sperăm ca demersului nostru să i se alăture întreaga suflare fotbalistică românească pentru că, astăzi mai mult ca oricând, trebuie să arătăm că suntem suficient de maturi din punct de vedere instituțional pentru a nu mai acționa după dictonul: „Capul plecat, sabia nu-l taie!“,

au scris cei de la Universitatea Craiova pe pagina de Facebook.

Denisa Mărginean
ABC News Romania

COMMENTS

WORDPRESS: 0