HomeActualități Românești

Valorile umane și libertatea religioasă, discutate la Palatul Parlamentului din București – Fotoreportaj

Valorile umane și libertatea religioasă, discutate la Palatul Parlamentului din București – Fotoreportaj

În zilele de 7 și 8 decembrie 2022, a avut loc, la București, Conferința științifică internațională „Valorile umane și libertatea religioasă”. Evenime

În zilele de 7 și 8 decembrie 2022, a avut loc, la București, Conferința științifică internațională „Valorile umane și libertatea religioasă”. Evenimentul a fost organizat de Asociația Conștiință și Libertate, al cărei președinte este domnul Dragoș Mușat, în colaborare cu Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, precum și în parteneriat cu mai multe instituții de mare prestigiu, din țară și din străinătate, dintre care amintim Secretariatul de Stat pentru Culte din România, Academia Română, Universitatea Politehnică din București, International Religious Liberty Association (SUA), Institute for Peace Studies in Eastern Christianity (Harvard Divinity School) SUA, Universitatea din Napoli, Italia, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Republica Moldova, Universitatea „Adventus” din Cernica și Centrul de Cercetări „Ars Theologica” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

După ce ultimele ediții s-au desfășurat exclusiv online, din pricina măsurilor sanitare impuse de pandemia de covid-19, anul acesta conferința a fost organizată în sistem hibrid. Astfel, pentru cei care au putut participa fizic, deschiderea lucrărilor, marcată de discursurile unor oficialități, un recital și un dineu, a avut loc pe 7 decembrie, la Universitatea Politehnică din București, iar cele trei sesiuni plenare ale conferinței s-au desfășurat în ziua de 8 decembrie, la Palatul Parlamentului, în frumoasa sală „Mihai Viteazul”. Pentru participanții online, conferința a fost transmisă în direct pe pagina oficială a prestigioasei universități nord-americane, Harvard.

Principalul obiectiv al conferinței a fost acela de a pune în discuție, la cel mai înalt nivel, importanța valorilor umane, a libertății religioase și de conștiință în societatea democratică. Tematica abordată se încadrează în discuția mai largă despre drepturile omului și este una de maximă importanță, având în vedere crescânda lipsă de direcție a societății contemporane, în care libertatea religioasă și democrația sunt deseori greu încercate prin atitudini și măsuri antidemocratice și antireligioase, prin acte de terorism, precum și printr-o lipsă de preocupare reală, din partea principalilor decidenți și actori ai vieții publice, față de binele comun.

Deși, din motive lesne de înțeles, formatul lucrărilor este puțin atipic pentru o conferință științifică – în sensul că timpul alocat comunicărilor și sesiunilor de întrebări și răspunsuri de după e destul de limitat – fiecare ediție a Conferinței are, după părerea noastră, două mari merite, neegalate – cel puțin până acum – de vreun alt eveniment. Primul este că reușește, prin grija organizatorilor, să aducă împreună la masa discuțiilor, într-un cadru de mare calibru academic, cei mai importanți lideri religioși, oameni politici și cercetători din diverse medii culturale, care au în comun credința în Dumnezeu și dorința de a lupta pentru libertatea religioasă. Al doilea mare merit, amintit și în discursurile oficialităților prezente la eveniment, este publicarea în avans a lucrărilor conferinței, în Jurnalul Libertății de Conștiință. Prestigiosul jurnal, al cărui redactor șef este prof. univ. dr. habil. Ioan-Gheorghe Rotaru, este indexat în unele dintre cele mai de seamă baze științifice internaționale și publicat în Franța, sub egida Edition IARSIC. Acesta impresionează atât prin calitatea contribuțiilor, cât și prin numărul acestora. Numărul curent, spre exemplu, are trei volume, însumează peste 2000 de pagini și cuprinde articole scrise de 140 de autori.

În concluzie, se poate spune că prin nivelul comunicărilor, prin calibrul religios, politic și intelectual al invitaților, precum și datorită cordialității relațiilor create între participanți, Conferința organizată anual de Asociația Conștiință și Libertate constituie unul dintre cele mai importante repere publice ale barometrului libertății religioase, nu doar în România, ci și în plan internațional.

.

Ps. Dr. Ciprian Gheorghe-Luca, București, România

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0