HomeActualități Românești

Vize mai scumpe pentru SUA. Noile tarife pentru turiști, studenți și lucrătorii sezonieri

Vize mai scumpe pentru SUA. Noile tarife pentru turiști, studenți și lucrătorii sezonieri

Statele Unite ale Americii au anunţat o creştere a tarifelor pentru vizele de turism, de afaceri, pentru studenţi, lucrători sezonieri şi investitori.

Statele Unite ale Americii au anunţat o creştere a tarifelor pentru vizele de turism, de afaceri, pentru studenţi, lucrători sezonieri şi investitori. Măsura va intra în vigoare în data de 30 mai 2023.

Astfel, tariful pentru vizele de turism și afaceri – B1/B2 – și pentru studenți – BCC – va crește de la 160 de dolari la 185 de dolari.

Tariful pentru vizele de lucrători sezonieri – H, L, O, P, Q şi R – va crește de la 190 de dolari la 205 de dolari.

În privința vizelor pentru comercianți și investitori – E – tariful va crește de la 205 de dolari la 315 de dolari.

Departamentul de Stat al SUA a transmis că tarifele vizelor pentru non-migranţi se calculează pornind de la costurile serviciilor consulare. Ultima revizuire a tarifelor acestor categorii de vize a avut loc în 2014.

Când ar putea românii călătorii în SUA fără viză

În prezent, cetățenii români nu pot călători pe teritoriul SUA fără viză. România încearcă de mulți ani să adere la programul Visa Waiver. Acest program ar permite cetățenilor români să poată călători în America fără a avea nevoie de viză. Pe plan diplomatic, statul român face demersuri pentru ca țara noastră să fie parte a programului Visa Waiver, iar recent, în Senatul SUA a fost introdus un proiect de lege – Romania Visa Waiver Act of 2023 – care reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program. Proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american (Departamentul Securității Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant.

Românii și turiștii străini nevaccinați vor putea călători în curând în SUA

La inițiativa Republicanilor, Senatul a adoptat un proiect de lege care va pune capăt urgenței naționale Covid-19 declarată de președintele de atunci, Donald Trump, la 13 martie 2020, și continuată de actualul președinte, Joe Biden.

În timpul administrației Trump, pentru a călători în SUA un cetățean străin avea nevoie doar de un test PCR, dar președintele Biden a decis, la scurt timp după preluarea mandatului, să extindă restricțiile și să impună, la început, vaccin anti-Covid și test PCR pentru turiștii străini – măsură ce a afectat semnificativ turismul în Statele Unite ale Americii. Anual, aproape 80 de milioane de străini vizitează SUA.

În februarie, Partidul Republican a votat eliminarea cerinței vaccinului pentru accesul în SUA, la pachet cu încetarea stării de urgență națională Covid-19 la nivel federal. Măsura a fost adoptată cu un vot de 227-201, în mare parte pe linie de partid. Șapte democrați s-au alăturat republicanilor care au votat în favoarea legii.

Este de așteptat ca președintele Joe Biden să adopte în scurt timp proiectul de lege.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0