La poalele Munţilor Făgăraş, nu departe de localitatea natală a lui Badea Gheorghe Cârţan, se află o mănăstire de maici, ridicată pe locul unei mănăst
La poalele Munţilor Făgăraş, nu departe de localitatea natală a lui Badea Gheorghe Cârţan, se află o mănăstire de maici, ridicată pe locul unei mănăstiri ortodoxe ce a trecut prin focul prigoanei generalului austriac Bukov la jumătatea secolului al XVIII-lea.
Situată în inima țării, în județul Sibiu, Mănăstirea Cârțișoara (cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” nu este doar un loc de cult, ci și o oază de spiritualitate și tihnă. Această mănăstire este unul dintre acele locuri din România unde te poți conecta cu tradițiile străvechi ale poporului român, dar și cu natura înconjurătoare, care este de-a dreptul uluitoare. Este așezată la cca. 6 km. sud de comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu, într-un mic luminiş de la poalele Munţilor Făgăraş, în vecinătatea Transfăgărăşanului, vestitul drum montan care leagă Muntenia de Transilvania, prin Munții Fagarașului. Cârtișoara este o localitate pitorească, cunoscută în întreaga țară pentru frumusețea sa naturală și tradițiile păstrate cu sfințenie. Mănăstirea, dedicată Sfintei Fecioare Maria, a fost construită în secolul al XVIII-lea. De-a lungul timpului, aceasta a fost un loc important pentru comunitatea locală, dar și pentru numeroși pelerini care veneau din toate colțurile țării pentru a se ruga și a căuta liniștea sufletească.
Istoricul locașului monahal este impresionant. Este atestată de prin jurul anilor 1400, cu prilejul unor danii făcute de domnul Țarii Romanești, Mircea cel Batran (1386-1418), un mare domnitor din istoria României, apărător al hotarelor țării în fața invaziei otomane de la sud de Dunăre, dar și ocrotitor al credinței creștine ortodoxe. Se știe că acest voievod se mai intitula „Principe al Țării Făgărașului” și păstra o vie legătură sentimentală cu mănăstirile de pe versantul nordic al Munților Făgăraș, deoarece se putea implica în contracararea prozelitismului catolic exercitat cu forță și subtilitate de misionari apuseni, pripășiti pe meleagurile noastre strămoșești.
Este de notorietate că odată cu declinul Imperiului Bizantin, declin la care au contribuit și incursiunile asupra Bizanțului din partea apusenilor, sfîrșind tragic prin căderea Constantinopolului sub turci, la 1453, Vaticanul începe să emită pretenții de hegemonie confesională și politică asupra a noi teritorii, încercînd să se impună și în Țările Române, îndeosebi în Ardeal. Odată cu trecerea anilor, mânăstirea se va evidenția în peisajul vieții duhovnicești al acestei zone geografice.
În arhiva Curții Imperiale de la Viena s-au descoperit documente care atestă că monahii viețuitori ai mânăstirilor din aceste ținuturi, precum și de pe tot cuprinsul Ardealului sfătuiau și îndemnau cu insistență populația să nu-și părăsească legea strămoșească ortodoxă. Acest fapt a iritat autoritățile care au devenit treptat ostile față de monahi și mănăstiri. Mânăstirea Cârțișoara este distrusă la anul 1761 de către trupe imperiale austriece. Se cunoaște faptul că guvernul austriac era aservit confesional Romei catolice.
Din cauza persecuțiilor, mânăstirea sfîrșește prin a fi incendiată total de către generalul austriac Bukov, în anul 1761. Bukov a fost executantul fidel al ordinelor împărătesei Maria Tereza de la Viena și el este autorul distrugerii a peste 250 de biserici și mânăstiri ortodoxe din Ardeal. De bună seamă că nu Bukov este cel mai vinovat pentru distrugerea mânăstirilor din Ardeal. Bukov a fost expresia disprețului pe care domniile apusene le aveau față de Ortodoxie. De remarcat este că furia austriecilor s-a îndreptat numai asupra lăcaşurilor religioase ortodoxe, proprietăţile celorlalte biserici, greco-catolice, nesuferind nici o atingere din partea asutriecilor.
Sunt şi azi bătrîni din zonă care mărturisesc, din amintirile străbunilor lor, cum că soldaţii lui Bukov au incendiat bisericuţa de lemn a mânăstirii, cu tot cu călugări în ea, la vremea Vecerniei. În timp ce monahii ardeau de vii înlăuntru, de afară soldaţii strigau batjocoritor: „Să iasă afară doar cel ce se leapădă de ortodoxie”! Astfel, monahii au intrat în slava cerească arși de vii și primit cununa muceniciei. Mai departe, spun strămoşii localnicilor din zonă, atunci cînd, după stingerea jarului, oamenii au venit să-i îngroape pe acei călugări mistuţi de flăcări, după ce au îndepărtat lemnele arse ale schitului, n-au mai găsit nici un trup!
Din vechea mănăstire a mai rămas doar o piatră despre care se presupune că ar fi fost piciorul Sfintei Mese din altarul fostei bisericii. Deși distrusă din temelie, în amintirea localnicilor nu s-a putut stinge existența acelei vetre monahale care, ca orice alt sfințit așezămînt, este o binecuvîntare pentru folosul celor din împrejurimile lui. În toponimia acestor plaiuri chiar s-a păstrat un luminiș, la buza pădurii, cunoscut sub numele „La mănăstire”, nume parcă predestinat să brăzdeze veacurile tulburi spre zorii unei renașteri. Cei care poposeau fie și pentru cîteva clipe în acest loc (ciobani, pădurari, localnici) simțeau un fior duhovnicesc aducător de pace și liniște lăuntrică. Simțămînt firesc, cîtă vreme pămîntul acesta era îmbibat de sîngele sfințit al martiriului acelor călugări.
În anul 1991, un grup de fruntași evlavioși ai comunei Cârțișoara ia inițiativa de a reînființa vechiul schit. Cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinției Sale Dr. Antonie Plămădeală, mitropolitul Transilvaniei la acea dată, cu aprobarea Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mânăstirea s-a reactivat după 1991, ca mănăstire de maici. La data reînființării mânăstirii pe acest loc nu exista nimic. Doar unele săpături au dat la iveală niște resturi de vase ceramice care atestau astfel, arheologic, meșteșugul vechilor monahi de atunci, olăritul. Tot ceea ce se poate vedea în prezent s-a ridicat din nimic cu mare efort și osteneală de obștea mânăstirii.
Oameni de suflet au făcut mici donații care au permis să se construiască utilitățile mînăstirii. Acești binefăcători, cum e firesc, au fost trecuți în rîndul ctitorilor și ei vor fi pomeniți la toate slujbele cîtă vreme va dăinui sfîntul locaș.
Cea mai costisitoare și anevoioasă problemă a fost construcția bisericii. Biserica este în stil ortodox autentic, în plan treflat, cu elemente arhitecturale bizantine și brîncovenești, cu pridvor și fronton trilobat și acoperiș boltit. Arhitectura reflectă stilul baroc, fiind impresionantă prin detalii și simetrie. Deși nu este foarte mare, ea reușește să ofere o senzație profundă de sacru și de respect. Biserica mănăstirii adăpostește icoane și obiecte de cult vechi, care spun povești despre credința creștină ortodoxă și cultura românească.
Însufleţită de mâinile firave ale măicuţelor, astăzi obştea este alcătuită din 24 de viețuitori care se nevoiesc cu dragoste în viaţa cea călugărească spre slava lui Dumnezeu şi întru nădejdea mântuirii, bucurându-se de grija părintelui protosinghel Dimitrie Papacioc. Părintele arhimandrit Dimitrie este nepotul de frate al părintelui Arsenie Papacioc, cel care a condus și lucrările de execuție și care din 1998 a fost duhovnicul mânăstirii. Crescut și format de mic copil în duhul părintelui, i-a fost alături pînă în ultima clipă a vieții, în vara anului 2011. De altfel, întregul ansamblu monahal este opera obștei de maici viețuitoare aici, în prezent sub conducerea maicii starețe Siluana.
Mănăstirea are un mic atelier de pictură unde se pictează icoane bizantine, canonice, pe suport de lemn, fidele erminiilor ortodoxe. Foarte migălos executate, fiecare dintre ele este un unicat. Apreciate mai ales de cunoscători, icoanele pictate în mănăstire au fost solicitate și la unele expoziții de prestigiu, din țară și de peste hotare. Astfel, este de remarcat participrea impresionantă la numeroase expoziții de prestigiu de artă religiooasă ortodoxă precum: Expoziția Muzeului Satului din Sibiu în luna mai 1999; prestigiosul Smithsonian Folklife Festival din capitala Statelor Unite ale Americii, Washinton D.C. în luna iulie 1999; Tîrgul de Artă Populară și Tradiții Folclorice din București, iulie 2000, Expoziția de la Sibiu din septembrie, 2007 și multe altele. De la o vreme încoace. icoanele de la Cârțisoara prezintă un interes aparte pentru numeroși pelerini inițiați în arta iconografică.
Dorin Nădrău
Tribuna.US
Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ
COMMENTS