Augustin Buzura – un model de demnitate și curaj

Scriitor de un deosebit rafinament intelectual, cu o pătrunzătoare capacitate analitică, Augustin Buzura a fost una dintre marile conștiințe ale poporului român care a denunțat în opera sa abuzurile și absurditatea regimului comunist din România.

Spirit delicat, cu o cultură exemplară, a fost redactor-șef al revistei literare „Tribuna“ din Cluj, președinte al Fundației Culturale Române și președinte al Institutului Cultural Român, director al revistei „Cultura“, toate instituții fundamentale pentru promovarea și stimularea culturii române. A fost o personalitate deosebit de apreciată pentru modestia, calmul, prietenia pe care o transmitea, pentru zâmbetul lui cald, pentru expresiile lui percutante și pentru cele o mie de motive personale ale fiecăruia dintre cei care i-au fost apropiați.

Cu multă elocință, președintele Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop, îl înfățișa într-o sesiune solemnă astfel:

„Augustin Buzura a fost, în ciuda unor origini sociale și chiar etnice destul de diverse, urmașul unor țărani români transilvăneni. Satul de naștere, Berința, este astăzi în județul Maramureș, dar nu face parte din Maramureșul istoric sau din Țara (Voievodatul) Maramureșului, ci se află în nordul Țării (Voievodatului) Transilvaniei, nu departe de Țara Năsăudului, cea cu zestre literară devenită matrice stilistică. De acolo, de la vatra sa, viitorul scriitor a dobândit vâna tenace și răzbătătoare a țăranilor și a moștenit cultul muncii tăcute”.

Născut în Berința, Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș, Augustin Buzura a fost psihiatru, prozator și eseist, membru al Academiei Române, autor al unor romane de succes și scenarii cinematografice. A fost primul născut al soților Ilie și Ana (n. Micle) Buzura. A urmat cursurile preuniversitare la Liceul „Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare), absolvind liceul în anul 1955. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca (1958-1964). În anul 1963, s-a căsătorit cu Maria Olimpia, născută Cardos, absolventă a Facultății de Filologie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii și publicisticii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se regăsesc în romanele sale.

A debutat editorial la 25 de ani cu volumul de povestiri „Capul Bunei Speranțe” în 1963, urmat de volumul „De ce zboară vulturii?”, ambele publicate în anii imediat următori „obsedantului deceniu” (1963, respectiv 1967).

Au urmat volumele „Absenții (1970), „Fețele tăcerii“ (1974), „Orgolii” (1977), „Vocile nopții” (1980), „Refugii” (1984), „Drumul cenușii” (1988), „Recviem pentru nebuni și bestii“ (1999), „Teroarea iluziei” (2004), „Raport asupra singurătății” (2009). Între 2013-2014 i-au fost tipărite primele patru romane din seria „Opere complete”.

„A scrie înseamnă a salva de la moarte câteva dintre infinitele fețe ale lumii în care trăim, a lăsa celor ce vin documente în speranța că vor dezlega ei o parte, cât de neînsemnată, din tainele a ceea ce numim viață…” (Augustin Buzura).

Creația sa, demistificatoare și incitantă prin subtilitatea analizei psihologice, prin seriozitatea și gravitatea expresiei, a cunoscut încă de la început recunoașterea criticii literare și simpatia publicului. Romanele sale au cunoscut tiraje uriașe și nenumărate reeditări în țară și străinătate, fiind unul dintre cei mai iubiți și admirați scriitori români.

A primit de 4 ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1970, 1974, 1980, 1984), Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1977), Premiul „Opera Omnia” al revistei „Convorbiri Literare”. Romanele lui Augustin Buzura au fost traduse în franceză, engleză, germană, chineză, suedeză, maghiară, poloneză, rusă, portugheză, slovenă, japoneză, spaniolă și a tradus, la rândul său, literatură germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă.

Veșnic în căutarea adevărului absolut, pe care singur admitea că nu-l poți găsi niciodată, Augustin Buzura a fost și va rămâne un nume fundamental al prozei românești, dincolo de modelele și preferințele trecătoare. Universul romanelor sale rămâne o mărturie profundă și acută despre regimurile care s-au succedat în România ultimei jumătăți de secol XX, iar pionieratul său în managementul cultural continuă să dea roade.

Augustin Buzura se oprește în romanele sale din tinerețe asupra dramei intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică (Orgolii, Refugii) și în aceste romane experimentează din punct de vedere narativ procedeul fluxului conștiinței.

Următoarele romane sunt mai simple din punctul de vedere narativ, scrise la persoana a treia, eroii sunt hermeneuți care doresc să reconstituie evenimente din trecut, întotdeauna controversate, cum ar fi cooperativizarea forțată și fenomenul partizanilor și a rezistenței armate din munți, revolta minerilor din Valea Jiului și represiunea care a urmat după aceasta.

Augustin Buzura a continuat tematica romancierilor din „obsedantul deceniu” având la dispoziție informații mai variate, pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicați în evenimente, ca un veritabil sociolog. Poate și din această cauză romancierul a fost unul dintre cei mai cenzurați în acea epocă, luptându-se cu cenzorii pentru fiecare frază.

Publicist pasionat, cu un dezvoltat spirit civic, scriitorul Augustin Buzura și-a pus talentul literar, vreme de peste o jumătate de secol, în slujba valorilor libertății și demnității umane, cultivate cu mijloacele artei și culturii. A fost, din această perspectivă, unul dintre cei mai mari intelectuali români care a crezut în rezistența civică prin cultură.

A fost directorul revistei Cultura, o publicaţie pentru toţi cei care ştiau că totul, de la politică la sport, înseamnă de fapt cultură. Am în față Nr. 46 (544) din joi 26 noiembrie 2015 care pe prima pagină surprinde un mesaj tulburător și emoționant. În editorialul intitulat „Punct”, Augustin Buzura afirmă că știa „de-o vreme” că într-o zi va fi obligat să facă „un anunț care ilustrează ceea ce s-ar putea numi firescul acestui moment cultural și politic: revista Cultura își suspendă apariția”, editorial din care cităm:

„În 8 decembrie se vor împlini 10 ani de la apariția revistei, dar nu mai avem bani să tipărim numărul care marchează această aniversare. După cum am scris și cu alt prilej, nouă, românilor ne reușesc foarte bine începuturile și înmormântările. Oricum, se pare că nu ne este dat să ducem un lucru la bun sfârșit (…) Așadar, închei aceste rânduri cu mare tristețe, nu înainte însă de a mulțumi numeroșilor și generoșilor noștri colaboratori (…) Nu am făcut această revistă pentru mine. La vârsta mea nu mai am nevoie decât de niște zile, de generozitatea Celui pe care l-am simțit mereu alături de mine în cele mai grele momente. Nu am nevoie nici măcar de un loc de veci, ci doar de o minune. În care mă încăpățânez să cred”.

Mai multe producţii cinematografice şi de televiziune au fost realizate după scenarii de Augustin Buzura: „Orgolii” (1981, regia Manole Marcus, după romanul omonim), „Pădureanca” (1987, regia Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici), „Undeva în Est” (1991, regia Nicolae Mărgineanu, după romanul „Feţele tăcerii”).

A fost președinte al Filialei Române a Asociației de Cultură și Știință Europeană cu sediul la Roma, membru fondator al Fundației Culturale Europene „Gulliver” din Amsterdam, membru în comitetul director al Centrului Euro-Atlantic. Doctor Honoris Causa al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (1997), al Universității de Nord din Baia Mare (2010), al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca (2014). Membru de onoare al Academiei Româno-Americane (2000), membru al Academiei Braziliene de Litere (2001), membru al Academiei Latinității (2001), membru corespondent al Südosteuropa Gesellchaft, Germania (2001).

Augustin Buzura fost decorat cu ordinul național „Pentru Merit” în grad de mare cruce (2000), cu Ordinul brazilian „Rio Branco” în grad de comandor, cu Ordinul mexican „Vulturel Aztec” și cu multe alte premii și medalii naționale și internaționale. Pe 3 iulie 1990, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, devenind membru titular pe 12 martie 1992.

În prezent, în Cluj Napoca și București, sunt școli și amfiteatre care îi poartă numele, fundații culturale, premii de excelență. Fiecare dintre acestea duce mai departe, prin educație și cultură, principiile care au stat la baza întregii sale opere de romancier, de jurnalist, de creator de instituții, de om implicat activ în viața cetății.

Valorile pe care el le-a cultivat – integritatea, responsabilitatea, omenia – vor fi mult timp prezente, nu doar în acțiunile celor care și-au asumat să îi continue opera. Ele vor fi continuate de toți cei care vor să schimbe societatea în spiritul moderației, al corectitudinii și echilibrului.

Augustin Buzura rămâne una dintre cele mai puternice voci morale și literare ale României moderne. Scriitor, gânditor și conștiință lucidă a unei epoci tulburi, el a înțeles că adevărata literatură nu este doar artă, ci și mărturie, curaj și responsabilitate.

Prin romanele sale de o adâncă forță psihologică și prin reflecțiile sale despre destinul uman, Buzura a așezat cuvântul pe masa de disecție a conștiinței. A privit în sufletul oamenilor și a arătat, fără teamă, rănile morale ale unei societăți marcate de tăcere, frică și compromis.

A fost un om al demnității, un scriitor care nu a făcut niciodată pace cu minciuna, și un intelectual care a crezut în puterea culturii de a vindeca și de a uni. Prin paginile sale, el a dat glas celor care nu aveau glas, și speranță celor care trăiau în umbra resemnării.

Astăzi, moștenirea lui Augustin Buzura nu este doar una literară, ci și una morală. Cărțile sale continuă să ne interogheze, să ne tulbure și să ne învețe că libertatea, adevărul și conștiința nu pot fi negociate.

În amintirea lui, ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință.

Lumina cuvintelor sale rămâne aprinsă — o flacără care nu se stinge în întunericul uitării.

Dorin Nădrău
TRIBUNA.US

Fundația Culturală Augustin Buzura

Pentru a cinsti memoria și bogata contribuție a Academicianului Augustin Buzura la literatura română, s-a creat Fundația Culturală Augustin Buzura, și în același timp, de a continua idealurile culturale, civice și morale pe care el le-a susținut.

Fundația a fost înființată în 2017, la scurtă vreme după decesul lui Augustin Buzura. Inițiativa a venit din partea membrilor familiei autorului, care au dorit să păstreze vie memoria acestuia şi să continue misiunea sa culturală.

Obiective şi activități:

Fundația Culturală Augustin Buzura îşi fixează următoarele obiective și sarcini principale:
– Promovarea şi sprijinirea culturii române, artei, literaturii, cercetării în domeniul istoriei și civilizației române.
– Menținerea, în țară şi în străinătate, a legăturilor între organizaţii culturale, fundaţii şi instituţii similare.
– Organizarea și participarea la manifestări culturale: expoziţii, spectacole, festivaluri, concursuri literare, platforme digitale de promovare, etc.
– Promovarea operei literare şi publicistice a lui Augustin Buzura, precum şi perpetuarea numelui său ca reper cultural și moral.

Proiecte remarcabile

– Programul „5 minute de literatură” — inițiat de fundație, premiat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) în 2023 pentru promovarea culturii scrise.
– Gala anuală a fundației — un eveniment public important în care se prezintă raportul de activitate și se premiază contribuțiile la cultură. De exemplu, ediția din 2023 a avut loc la Teatrul Național București.
– Festivalul de proză „Augustin Buzura” — destinat elevilor și tinerelor talente, având ca temă inspirată opera autorului.

Valorile pe care fundația le promovează:

Fundația se inspiră din principiile și valorile care l-au animat pe Augustin Buzura: luciditate morală, conștiință civică, libertatea de expresie, demnitatea omului, responsabilitatea culturală.

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ