HomeSpiritualitate

Ce spune Biblia despre jocurile de noroc?

Ce spune Biblia despre jocurile de noroc?

Timp de citire: 4 minute Să aruncăm o privire asupra a ceea ce spune Biblia despre jocurile de noroc și asupra textelor scripturale ce abordează pr

Timp de citire: 4 minute

Să aruncăm o privire asupra a ceea ce spune Biblia despre jocurile de noroc și asupra textelor scripturale ce abordează principiile implicate, sugerează Bible info. 

Citate despre jocurile de noroc în Biblie?

Marcu 8:36 – „Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul?“

Evrei 13: 5 – „Să nu fiţi dintre cei care iubesc banii! Fiţi mulţumiţi cu ceea ce aveţi, pentru că El a spus: ‘Nicidecum nu te voi părăsi, nici nu te voi uita!’“

Eclesiastul 5:10 – Cel ce iubeşte argintul nu se satură de el, iar cine iubeşte bogăţia nu are câştig. Aceasta este tot o deşertăciune!“

Luca 12:15 – Apoi le-a zis: ‘Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiilor lui!’“

Porunca a 10-a

Porunca numărul zece din Exodul 20:17 vorbește despre poftă, care este rădăcina multora dintre problemele noastre. Care este unul dintre motivele pentru care oamenii fac pariuri și joacă la loterie?

Ei râvnesc bani, pe care speră să îi câștige într-un mod rapid și ușor. 1 Timotei 6:10 spune că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor“. Prin urmare, atracția față de jocurile de noroc și loterie intră sub incidența acestor texte. Dar e vorba de mai mult decât atât. Dumnezeu a dat fiecărei persoane anumiți talanți, care includ timp, bani și influență. Dumnezeu va cere ca fiecare persoană să dea socoteală cu privire la modul în care au fost folosiți talanții lor. Dacă sunt irosiți și risipiți, deseori nu doar cei ce îi risipesc plătesc prețul. Familiilor le lipsesc adesea necesitățile de bază din cauza dependenței unui membru.

Citește și Ce spune Biblia despre astrologie?

Hristos spune în Matei 6:21: „acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.“ Pentru cei care se implică în așa ceva, banii sunt ceea ce îi distruge. În pildă, Isus Hristos a vorbit despre fermierul cel bogat. L-a condamnat pentru că s-a lăudat cu bogăția lui și plănuia să își dărâme hambarele pentru a construi altele mai mari. Vă amintiți că povestea se încheie cu moartea omului, chiar în noaptea aceea. Având în vedere acest lucru, gândiți-vă la cine va ajunge averea omului bogat?

Biblia, jocurile de noroc și strângerea de fonduri

După cum știți, unele biserici folosesc jocul de bingo și loteria ca modalitate de a strânge fonduri în scopuri caritabile. Cu toate acestea, mulți creștini conservatori nu sunt confortabili cu ideea jocurilor de noroc de orice fel, indiferent că vorbim de loterie, aparate, curse de cai/câini, loterie irlandeză, ruletă, poker, bridge sau datul cu banul. De ce? Matei 7:16 spune: „după roadele lor îi veți cunoaște“.

Care sunt roadele jocurilor de noroc?

Veniturile și locurile de muncă sunt două argumente folosite frecvent în favoarea jocurilor de noroc și a loteriei. Cu toate acestea, când Tom Dewey era guvernator, s-a adresat legislativului din NY după cum urmează: „Întreaga istorie a legalizării jocurilor de noroc, în această țară și în străinătate, arată că nu a adus decât sărăcie, infracționalitate și corupție, demoralizarea standardelor morale și etice, iar în cele din urmă un nivel de trai mai scăzut și necazuri pentru toți oamenii.“ Un adept al jocurilor de noroc poate deveni la fel de dependent de distracțiile lui, precum e alcoolicul de lichiorul său sau drogatul de stupefiante.

E păcat să participi la jocuri de noroc?

Un principiu călăuzitor care trebuie luat în considerare este că atât timpul cât și banii noștri aparțin lui Dumnezeu. „Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ.“ (1 Corinteni 6:20). Amintiți-vă pilda talanților, în care stăpânul i-a dat unui servitor cinci talanți, altuia trei și ultimului unul singur. Acesta din urmă și-a ascuns talantul în pământ. Stăpânul l-a mustrat. Cât de aspră ar fi fost mustrarea dacă l-ar fi pierdut la jocuri de noroc?

Dacă timpul și banii noștri ne-ar aparține, am putea spune, „pariază tot ce vrei, este treaba ta“. Dar să joci cu bani care nu-ți aparțin, să pierzi timpul care nu-ți aparține, nu te face nimic altceva decât un hoț în ochii lui Dumnezeu. Biblia adaugă că hoții nu vor ajunge în cer. 1 Corinteni 6: 9,10.

Aceasta este o afirmație interesantă: „Șansa de a câștiga la loteria de stat din California este de 1 la 10 milioane. În același timp, dacă pleci de acasă cu mașina și conduci doar câteva sute de metri, șansele unui accident fatal sunt de 1 la 1 milion“. Nu putem garanta acuratețea acestei declarații, dar merită meditat asupra ei.

Efectul jocurilor de noroc

O altă informație interesantă: În mesajul său anual din 9 ianuarie 1873, Guv. Washburn din Wisconsin a declarat: „Se pare că este necesară ceva legislație pentru a elimina școlile în care iau naștere dependenții de jocuri de noroc. Acestea sunt peste tot. Chiar și biserica (fără să vrea, cu siguranță) se trezește uneori că face munca diavolului. Concertele cadou, evenimentele cu cadouri și tombolele, organizate uneori în sprijinul unor scopuri religioase sau caritabile, dar de multe ori în scopuri mai puțin nobile, loteriile, pachetele de premii etc., sunt toate mecanisme de a obține bani fără a da ceva în schimb. Nimic nu este la fel de demoralizant sau de toxic, în special pentru tineri, precum obținerea unor bani sau bunuri fără muncă. Având în vedere că oameni respectabili participă la aceste activități de noroc și își liniștesc conștiința cu gândul că banii sunt pentru o cauză bună, nu e de mirare că tineretul din stat ajunge să devină atât de des dependent de entuziasmul pe care jocurile de noroc este aproape sigur că-l va genera.“ Țineți minte: afirmația e din 1873, nu din 1973 !!!

Rugați-vă ca acesta să fie ajutorul pe care îl căutați.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0