HomePagini Moldovenești

Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor de aderare la UE cu Rep. Moldova și Ucraina

Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor de aderare la UE cu Rep. Moldova și Ucraina

Comisia Europeană a recomandat miercuri începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi acordarea statutului de ţar

Comisia Europeană a recomandat miercuri începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi acordarea statutului de ţară candidată Georgiei, relatează Reuters şi AFP, preluat de Agerpres.

“Astăzi este o zi istorică”, a declarat Ursula von der Leyen, anunţând în faţa presei avizul favorabil al Comisiei Europene pentru începerea negocierilor de aderare ţările menţionate.

“Completarea Uniunii noastre este un apel al istoriei. Completarea Uniunii noastre are şi o logică puternică economică şi geopolitică. Fostele extinderi au arătat beneficiile enorme atât pentru ţările care aderă, cât şi pentru UE. Câştigăm cu toţii”, a mai spus von der Leyen.

Şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat “bucuroasă că Ucraina şi R.Moldova sunt pe calea cea bună în direcţia deschiderii negocierilor de aderare”. “Parlamentul European salută recomandarea de a acorda statut de candidat Georgiei şi de a deschide negocierile de aderare cu Bosnia-Herţegovina odată ce condiţiile vor fi îndeplinite”, a postat Metsola pe X.

“Comisia Europeană recomandă Consiliului începerea negocierilor de aderare cu Ucraina”, a anunţat executivul UE la Bruxelles, anunţ făcut şi referitor la Republica Moldova.

În cazul Ucrainei, Comisia recomandă ca negocierile să fie începute odată ce Kiev îndeplineşte condiţiile rămase privind combaterea corupţiei, adoptarea unei legi privind activitatea de lobby şi întărirea standardelor de protecţie a minorităţilor.

În cazul Republicii Moldova, aceste condiţii se referă la combaterea corupţiei şi ameliorarea reglementărilor financiare.

Recomandarea reprezintă un reper important în drumul Kievului spre integrarea occidentală şi o mutare strategică pentru UE, în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu o invazie a Rusiei din februarie 2022.

Liderii UE vor decide dacă să accepte sau nu recomandarea Comisiei Europene privind Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina la summitul Consiliului European din decembrie.

Preşedinta Republicii Moldova a salutat miercuri decizia Comisiei Europene. “Moldova se află cu fermitate pe calea aderării la UE şi vom continua să lucrăm neobosit pentru îndeplinirea acestui scop”, a postat pe X Maia Sandu.

De asemenea, executivul UE a recomandat începerea negocierilor de aderare cu Bosnia-Herţegovina, “odată ce gradul necesar de respectare a criteriilor de aderare este îndeplinit”.

Nu în ultimul rând, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de ţară candidată Georgiei odată ce va îndeplini anumite condiţii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0