HomeȘtiri Externe

Cultura morții: Sărăcia l-a determinat pe un canadian să ia în calcul sinuciderea asistată

Cultura morții: Sărăcia l-a determinat pe un canadian să ia în calcul sinuciderea asistată

Susținătorii sinuciderii asistate de medic (PAS) au susținut ani de zile că această practică este o modalitate plină de compasiune de a ușura suferinț

Susținătorii sinuciderii asistate de medic (PAS) au susținut ani de zile că această practică este o modalitate plină de compasiune de a ușura suferința pacienților în fază terminală.

Însă evoluția îngrijorătoare pe care o observăm în Canada de la legalizarea PAS în urmă cu șase ani dovedește că acest argument este fals, analizează Grant Atkinson, ADF.

Opozanții PAS au avertizat că legalizarea practicii e o pantă alunecoasă care ar putea determina oamenii să caute să-și pună capăt vieții din alte motive decât boala în faza terminală, iar ceea ce se petrece în Canada dovedește că au avut dreptate.

Canada a legalizat atât sinuciderea asistată de medic, cât și eutanasia directă, în iunie 2016, denumindu-le colectiv „asistență medicală pentru a pune capăt vieții“ (MAID) – eufemisme care distrag atenția de la realitatea întunecată a acestor practici.

Pentru a fi eligibil pentru MAID, un solicitant trebuia să îndeplinească anumite criterii. Printre acestea, faptul că moartea lui sau a ei trebuia să fie „suficient de previzibilă“.

Ca să fie clar, sinuciderea asistată de medic este condamnabilă din punct de vedere moral chiar și în baza acestui criteriu. Dar cerința a arătat cel puțin că legiuitorii canadieni erau conștienți că sunt necesare anumite limitări care să reglementeze respectiva practică.

Cu toate acestea, Canada a avut nevoie de mai puțin de cinci ani pentru a elimina acea limitare. În martie 2021, parlamentul țării a adoptat o nouă lege care acordă eligibilitate cetățenilor pentru sinucidere asistată de medic chiar dacă moartea lor „nu este considerată previzibilă“.

În schimb, condiția este să arate că suferă de „o afecțiune medicală gravă și iremediabilă“ și „să se afle într-o stare avansată de declin care nu poate fi inversată“.

Aceste noi îndrumări permit ca persoanele care au un handicap permanent sau care suferă de dureri cronice să fie eligibile. Arătând cum se traduc în practică aceste schimbări alarmante, avem exemplul lui Amir Farsoud din Ontario.

Citește și Canada şi cultura morții: Reguli șocante privind sinuciderea asistată

Farsoud este un bărbat în vârstă de 54 de ani care a suferit cu ani în urmă o leziune debilitantă la coloană și primește în jur de 1.200 de dolari pe lună în baza Ontario Disability Support Program.

Deși locuiește împreună cu alte două persoane, banii abia îi ajung pentru a supraviețui.

În octombrie, el a declarat pentru CityNews că, după plata chiriei și a facturilor, îi rămâneau aproximativ 7 dolari pe zi pentru mâncare. Când casa în care locuia a fost scoasă la vânzare, a început să ia în calcul varianta sinuciderii asistate pentru a evita suferința sărăciei.

„Nu vreau să mor, dar, în aceeași măsură, nu vreau nici să ajung un om al străzii“, a explicat Farsoud.

„Știu că, având în vedere starea mea actuală de sănătate, nu aș supraviețui oricum. Nu ar fi deloc demn să aștept, așa că, dacă acestea vor fi cele două opțiuni pe care le am, este destul de simplu să aleg“.

Farsoud a declarat că nu s-ar fi gândit la sinucidere dacă nu apărea problema cu locuința. Însă, de teamă că nu va putea găsi o altă chirie la preț accesibil, a depus o cerere pentru MAID și a primit aprobarea unui medic care confirmă că îndeplinește criteriile.

Din fericire, Canada impune o perioadă de minim 90 de zile pentru a evalua eligibilitatea MAID în cazul unei persoane care nu este bolnavă în fază terminală și, de asemenea, semnătura a doi medici.

În timpul celor 90 de zile, povestea lui Farsoud a circulat pe larg pe rețelele de socializare. Un necunoscut a deschis un cont GoFundMe pentru el, în care s-au adunat până la urmă 60.000 de dolari, iar în noiembrie, Farsoud a declarat pentru CityNews că nu se mai gândește la sinucidere.

„Sunt o cu totul altă persoană“, a afirmat Farsoud. „La prima noastră conversație, nu vedem nimic altceva decât întuneric, mizerie, stres și disperare. Acum simt exact contrariul“.

În timp ce Farsoud a ales viața, din păcate, mulți alții nu au făcut-o. În primii șase ani de la implementarea programului MAID în Canada, peste 31.000 de persoane au murit prin sinucidere asistată de medic sau eutanasie.

Citește și Sinuciderea asistată nu implică nici demnitate, nici lipsa durerii

Mai mult, unele state din SUA urmează exemplul Canadei și reduc perioada crucială de așteptare în care oameni ca Farsoud ar putea prinde speranță. În California, de exemplu, guvernatorul Gavin Newsom a semnat în octombrie 2021 o nouă lege care reduce perioada de așteptare pentru sinuciderea asistată de medic de la 15 zile la 48 de ore.

Legea din acest stat le impune cadrelor medicale să asigure accesul pacienților, la cererea acestora, la sinucidere asistată. Prin urmare, medicii care respectă principiile de bază ale eticii medicale (cum ar fi „nu face rău“) se confruntă cu o alegere teribilă: fie participă la procesul de sinucidere asistată de medic, fie își pot pierde autorizația și avea parte de sancțiuni civile sau penale.

Avocații de la Alliance Defending Freedom au intentat un proces statului California pentru a contesta această lege, în numele Christian Medical & Dental Associations.

În Canada, doar solicitanții care nu sunt bolnavi în fază terminală sunt obligați să aștepte 90 de zile pentru MAID. Începând din martie 2021, cei în fază terminală nu mai sunt supuși acestei perioade de așteptare după ce solicitarea lor pentru MAID este aprobată.

Susținătorii sinuciderii asistate ar dori ca oamenii să creadă că Farsoud reprezintă un caz singular, care nu ar trebui folosit ca argument împotriva MAID. În realitate, povestea sa subliniază rezultatul inevitabil al unei legi defectuoase și malefice și al unei culturi a morții.

În loc să le ofere celor mai vulnerabili din societate îngrijirea și sprijinul de calitate de care au nevoie, guvernul canadian a decis că ar fi mai ușor să le ofere pur și simplu medicamente letale la cerere.

Sinuciderea asistată de medic nu are nimic de-a face cu demnitatea sau compasiunea. Odată ce declari că este mai bine să mori decât să trăiești bolnav, nu este de mirare că societatea începe să privească moartea ca pe o alternativă la alte tipuri de suferință, cum ar fi sărăcia sau singurătatea.

Dar fiecare viață este valoroasă, inclusiv viețile celor vulnerabili – pe care practica sinuciderii asistate de medic le vizează în mod special. Cazul lui Farsoud evidențiază această realitate.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0