Cum a publicat New York Times minciuni pentru a deservi o narațiune părtinitoare

Luna aprilie a fost luna în care au murit narațiunile. 

Pe 15 aprilie, administrația Biden a recunoscut că nu există dovezi că Rusia a pus vreodată recompense pe capul soldaților americani din Afganistan, retrăgând un raport care l-a afectat pe fostul președinte Donald Trump înaintea alegerilor din 2020, analizează NYPost. 

Patru zile mai târziu, medicul legist din Washington, D.C. a dezvăluit că ofițerul de poliție al Capitolului Brian Sicknick nu a fost ucis de suporterii lui Trump în timpul revoltelor din 6 ianuarie de la Capitol Hill, așa cum susțineau știrile, ci a murit din cauze naturale.

Ambele povești se bazau pe surse anonime, neidentificabile, dar deveniseră adânc înrădăcinate în conștiința publică. Ambele confirmau ipotezele presei naționale înclinate spre stânga și ale elitei academice, afectând imaginea dușmanilor lor politici.

Și ambele au fost promovate de The New York Times, unde falsa relatare este o practica obișnuită de un secol, susține jurnalistul și comentatorul media Ashley Rindsberg.

„Cercetările mele au scos la iveală nu doar simple erori sau inexactități, ci minciuni complete“, scrie Rindsberg în cartea „The Grey Lady Winked“ (Midnight Oil), publicată în prezent, care examinează modul în care principalele canale media ale națiunii manipulează ceea ce noi considerăm știri.

„Scornelile și distorsiunile“ pe care le-a descoperit în prezentările făcute de către Times știrilor importante din Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, până la Vietnam și războiul din Irak „nu au fost niciodată produsul unei simple erori“, susține Rindsberg.

„Mai degrabă, acestea erau produsul secundar al unui anumit tip de sistem, o mașină care produce adevărul“, construită pentru a adapta realitatea la un model ales de Times, spune el.

Rindsberg susține că reporterii Times au urmat aceeași schemă încă din anii 1920.

Citește și Primul pas pentru a face America de Dreapta este să refuzăm să credem orice zice Stânga

Reporterii vedetă citează surse neidentificate clar și fac afirmații radicale pentru a susține o narațiune aliniată la capriciile corporative, nevoile economice și preferințele politice ale familiei patriarhale Ochs-Sulzberger, care a condus operațiunea din 1896, scrie el. Narațiunea aleasă, întărită din mai multe unghiuri, este înrădăcinată printr-o rețea de știri de-a lungul timpului.

„Folosim termenul ‘știri false’ ca și cum ar fi ceva fantezist“, a spus Rindsberg pentru The Post.

„Dar crearea a ceea ce eu numesc o narațiune falsă în mass-media este o treabă grea“, a spus el. „Este nevoie de coordonare, deliberare și multe resurse. Și nu există multe agenții de știri care să o poată face.“

Cu venituri anuale de aproape 2 miliarde de dolari, Times are banii, prestigiul, experiența și statura necesară pentru a stabili narațiunile pe care alte canale de știri le urmează apoi aproape invariabil.

„Când Times aduce o știre-bombă, aceasta se propagă peste tot“, a spus Rindsberg. „MSNBC, CNN – oriunde te uiți, vei auzi același lucru.“

„Și când e vorba de Times, nu avem niciodată de-a face cu o singură afirmație falsă“, a spus el. „Au un demers plănuit de-a lungul timpului, pe care insistă și la care nu renunță“.

Felul în care ziarul a expus situația din Germania lui Adolf Hitler în deceniul dinaintea celui de-al doilea război mondial este un exemplu timpuriu al manipulării sale asupra narațiunii, scrie Rindsberg.

Imaginea sub care înfățișa regimul era atât de strălucitoare încât naziștii includeau în mod regulat știrile New York Times în propriile lor programe de radio.

„Asta pentru că șeful biroului Times din Berlin, Guido Enderis, era un colaborator nazist“, a spus Rindsberg.

Sub Enderis, reporterii de la birou au câștigat Premii Pulitzer folosindu-se de propaganda lui Hitler pentru a relata Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 și Conferința de la München din 1938, când Marea Britanie și Franța au încercat să-l mulțumească pe Führer oferindu-i o bucată din Cehoslovacia. Enderis a reiterat până și afirmația naziștilor conform căreia Polonia a invadat Germania pentru a declanșa războiul din Europa în 1939, nu invers.

Warren Irvin, un angajat al Times din New York, sătul de părtinirea evidentă, s-a plâns editorului Arthur Sulzberger.

„Sulzberger a răspuns că nu îl pot înlocui pe Enderis pentru că avea prea mult acces. Obținuse prea multe știri tari“, a spus Rindsberg. „Apoi a amenințat că îl va da în judecată pe Irvin pentru defăimare“ dacă va face publice criticile sale.

După ce Statele Unite au declarat război, în decembrie 1941, jurnaliștii americani din Berlin au fost adunați, puși sub pază SS și închiși timp de cinci luni într-un hotel neîncălzit, insuficient aprovizionat, în afara Frankfurtului – cu excepția unuia dintre ei.

„Lui Enderis i s-a permis să rămână la hotelul Adlon din Berlin, un hotel foarte elegant“, a spus Rindsberg – datorită „prieteniei sale dovedite față de Germania“, a scris un birocrat nazist al Biroului de Externe într-un memoriu intern.

„Și știi, când citești relatările din trecut, aveau dreptate“, a spus Rindsberg. „A făcut o treabă grozavă pentru ei. Își merita recompensa“.

Este bine cunoscut comportamentul infam al corespondentului Times la Moscova, Walter Duranty – care și-a bătut joc de relatarea Holodomorului, foametea în masă din 1932-1933 pe care Josef Stalin a permis-o sau a impus-o în Ucraina.

Dar cartea lui Rindsberg relevă faptul că Duranty nu trecuse accidental cu vederea dezastrul care a ucis milioane de oameni.

„Duranty a fost instruit de către mai marii lui să prezinte foametea din Ucraina în acest fel“, a spus Rindsberg. „La acea vreme, The New York Times făcea presiuni active pentru recunoașterea Uniunii Sovietice de către America“, a explicat el. Instituția de afaceri din SUA, condusă de Camera de Comerț, participa și ea, iar retorica sovietică s-a întrețesut cu politica de stânga a familiei Ochs-Sulzberger.

Duranty a condus personal demersul de recunoaștere, informându-l în 1932 pe viitoruul președinte Franklin D. Roosevelt asupra subiectului.

„Nu poți convinge publicul american că acesta este un regim care merită recunoscut când tocmai și-a ucis cinci milioane din proprii oameni – chiar și neintenționat“, a spus Rindsberg.

The Times a obținut ce a vrut. Cu știrile despre Holodomor suprimate, Roosevelt a recunoscut oficial URSS la mai puțin de un an de la preluarea mandatului. Duranty l-a escortat pe ministrul sovietic de externe Maxim Litvinov peste Atlantic pentru prima sa vizită în SUA, în 1933.

În toată această perioadă, vor descoperi mai târziu istoricii, Duranty și Times împlineau porunca lui Stalin.

Documentele din Arhivele Naționale ale SUA consemnează o conversație din 1931, în care Duranty a spus unui oficial al Departamentului de Stat că, „‘conform acordului cu New York Times și autoritățile sovietice’, mesajele sale oficiale reflectă întotdeauna opinia oficială a regimului sovietic și nu a sa proprie.“

Citește și Mass-media corporativă și corporațiile de stânga nu trăiesc în realitate

Rindsberg consideră poveștile Sicknick și recompensa rusească drept cele mai recente exemple de construcție narativă ale Times.

Sicknick a murit în seara zilei de 7 ianuarie, a doua zi după ce suporterii lui Trump au asaltat Capitoliul SUA.

„Până pe 8 ianuarie, Times publicase deja două știri importante despre moartea sa“, a spus Rindsberg. „Chiar de la început, narațiunea a fost că fusese ucis“.

În acele știri inițiale, „doi oficiali ai forțelor de ordine“ au susținut că insurgenții pro-Trump l-au lovit pe Sicknick în cap cu un stingător și i-au provocat o rană adâncă din care curgea șuvoaie sângele.“

„Acuzații destul de mari: că acești oameni nu doar protestau sau se revoltau, ci comiteau crimă – la cererea președintelui Trump“, a spus Rindsberg.

Luna următoare, cel puțin 20 de articole Times au bătut apa în piuă pe tema că Sicknick a fost „ucis“ de manifestanți sau a murit ca urmare a violenței insurgenților. Niciuna dintre știri nu a numit vreo sursă pentru ceea ce afirmau și nici nu identifica organizația legală de la care provenea informația.

„Zece sau 12 reporteri diferiți au contribuit la această poveste“, a spus Rindsberg. „Câțiva câștigaseră Premiile Pulitzer“ pentru relatări privind narațiunea Trump-Rusia după alegerile prezidențiale din 2016.

„Cu toate acestea, încă de la început, povestea se schimba deja“, a spus Rindsberg. „În câteva zile, au existat îndoieli.“

În februarie, Times a schimbat optica, susținând că Sicknick a fost lovit cu un buzdugan sau atacat cu spray paralizant – pe măsură ce referirea la rana sângerândă de la cap a dispărut din peisaj. Au urmat încă zece articole, continuând să promoveze ideea că violența de la Capitoliu l-a ucis.

Abia pe 19 aprilie, cititorii au aflat că Sicknick nu a suferit deloc vreo rană, ci a murit din cauza unui accident vascular cerebral.

„Pentru Times, Sicknick a fost simbolul perfect“, a spus Rindsberg. „Un ofițer de poliție devotat, un om bun din toate punctele de vedere, ajuns în bătaia puștii lui Trump“ – un nou proces de demitere a unui președinte care, conform unei narațiuni mult mai ample a Times, otrăvise sistemul politic american pe durata întregului său mandat.

„Când un simbol se potrivește cu narațiunea lor, pur și simplu nu-i pot da drumul.“

Caracteristici similare pot fi văzute în povestea recompenselor rusești, lansată de Times în 26 iunie 2020, a spus Rindsberg.

„Ceea ce relatau era o presupunere a serviciilor de informații“, a spus Rindsberg, o declarație guvernamentală care, prin natura sa, este ambiguă și incompletă.

Presupunerea era că o agenție rusească de informații a oferit recompense milițiilor talibane pentru a ucide soldați americani și alte trupe ale coaliției din Afganistan. Dar nu a inclus detalii care să confirme cine a fost plătit, dacă cineva chiar a fost, ce sumă s-a oferit sau măcar sursa informației.

Cu toate acestea, „relatarea Times a devenit rapid concludentă“, a spus Rindsberg. Știrea sa inițială a fost încadrată în termenii cei mai absoluți, susținând că „oficialii americani ai serviciilor de informații au ajuns la concluzia“ că s-au oferit recompense – și că Trump a refuzat să ia măsuri cu privire la aceste informații.

„A fost o logică circulară: știm că Trump colaborează cu rușii, prin urmare nu face nimic în legătură cu recompensele“, a spus Rindsberg. „Și de ce nu face Trump nimic în privința acestor recompense? Pentru că știm că este în colaborare cu rușii.“

Unii dintre cei mai importanți reporteri ai ziarului, câștigători de premii, au participat la articolele care au urmat, abordând tema luni de zile, în ciuda obiecțiilor Agenției Naționale de Securitate.

„Când NSA a început să pună la îndoială credibilitatea informațiilor, Times s-a grăbit să minimalizeze acest lucru“, a spus Rindsberg. „De îndată, narațiunea a devenit că Trump făcea presiuni asupra NSA pentru a exprima aceste îndoieli. Astfel, au compromis contranarațiunea.“

Zece luni – și o rundă de alegeri prezidențiale – vor trece înainte ca un alt canal media, NBC, să dezvăluie că informațiile inițiale au fost „neconcludente“ tot timpul.

Citește și Mass-media continuă să fie vinovată pentru știrile false despre Donald Trump

„Presupunerile CIA nu au fost niciodată, și niciodată nu vor fi considerate adevăr evanghelic“, a spus Rindsberg. „Pur și simplu nu te poți baza pe ele. New York Times ar fi trebuit să știe asta.“

„Dar s-au bazat pe asta. Simbolismul poveștii era prea bun pentru a renunța la ea.“

Rindsberg concluzionează că daunele provocate de un simbolism atât de puternic, dar fals, sunt profunde.

„Aceste narațiuni sunt interconectate“, a spus Rindsberg. „Au noduri diferite care se conectează între ele și se consolidează reciproc într-un efect de rețea.“

„Poate că poți dezminți o bucată din poveste, dar asta nu afectează narațiunea falsă mai amplă, deoarece rețeaua este atât de robustă.“

Și nici măcar o retractare nu o va scoate din mințile noastre.

„Deja credem că Sicknick a fost bătut până la moarte, pentru că ni s-a spus asta timp de o lună, în fiecare zi“, a spus Rindsberg.

„Și când povestea se dovedește a fi falsă, The New York Times nu este tras la răspundere“, a spus el. „Se fac mici ajustări în liniște – actualizări ale paginilor web, poate apare undeva o mică corecție sau o scrisoare a editorului.“

După ce minim 30 de articole și editoriale Times au legat moartea lui Brian Sicknick de acțiunile insurgenților din 6 ianuarie, știrea că medicul legist a fisurat narațiunea a apărut pe pagina A12.

„Pentru că își protejează lucrul cel mai valoros, reputația lor“, a spus Rindsberg. „Și o fac în detrimentul adevărului.“

Tribuna.US