HomeActualități Americane

Curtea Supremă trebuie să decidă dacă statele pot proteja integritatea procesului de vot

Curtea Supremă trebuie să decidă dacă statele pot proteja integritatea procesului de vot

Legea federală și Constituția SUA interzic oare statelor să adopte reguli de bun simț privind votarea, concepute pentru a proteja integritatea procesu

Legea federală și Constituția SUA interzic oare statelor să adopte reguli de bun simț privind votarea, concepute pentru a proteja integritatea procesului electoral, reguli care se aplică tuturor și nu impun niciun cost semnificativ?

Curtea Supremă a abordat această întrebare în urmă cu câteva săptămâni, când a audiat pledoariile într-un caz intitulat Brnovich vs Comitetului Național Democrat, informează TheFederalist. 

Democrații contestă legalitatea a două măsuri luate de statul Arizona pentru a asigura un proces electoral liber și echitabil. Primul, cunoscut sub numele de „politica în afara secției de vot“, solicită persoanelor care votează în persoană să își exprime votul la locația care le-a fost desemnată.

A doua reglementare limitează persoanele care pot gestiona buletinele de vot ale unui alegător, membrii apropiați ai familiei, poștașii și funcționarii electorali, o politică care interzice în mod eficient grupurilor ce vizează populațiile vulnerabile să se implice în colectarea buletinelor de vot.

Democrații susțin că aceste reguli au un impact discrepant asupra minorităților și ambele impun o povară inutilă privind dreptul la vot. Un complet al Curții de Apel din Circuitul Nouă a fost de acord.

În lupta lor împotriva Arizonei, democrații ignoră faptul că procesul de vot prin corespondență prezintă oportunități de fraudare care nu există în votul tradițional, în persoană. Buletinele de vot sunt uneori livrate și lăsate fără nicio securitate în cutiile poștale din clădirile de apartamente, cămine de vârstnici și alte locații foarte populate.

Ca atare, apar numeroase oportunități de colectare și completare ilegală a acestor buletine de vot. Mai mult, organizații politice sofisticate pregătesc și utilizează agenți care să viziteze aceste comunități și să colecteze buletinele de vot, exercitând în același timp o influență puternică asupra alegătorilor vulnerabili.

Problema ce se pune în cazul de față este dacă statele pot adopta până și cele mai elementare și evidente protecții care vin în ajutorul unui sistem fundamental și necesar în conservarea democrației noastre.

Alternativa este că reprezentanții aleși care decid momentul, locul și modul alegerilor (așa cum este specificat de Constituția SUA) vor fi înlocuiți de judecători, care vor câștiga mai multă putere și își vor impune voința asupra poporului.

Dacă Instanța Supremă nu anulează decizia luată de Circuitul de Apel Nouă, orice protecție pe care statele o folosesc pentru a asigura integritatea procesului de vot va fi pusă la îndoială.

Un grup de avocați sofisticați și puternic sprijiniți financiar este pregătit să inițieze contestații la astfel de măsuri tradiționale, cum ar fi cerința primirii buletinelor de vot până în ziua alegerilor, obligarea alegătorilor ce votează prin corespondență să plătească timbrele poștele și cerința de a avea semnătura martorilor în cazul buletinele de vot prin poștă.

Până acum câțiva ani, atât republicanii, cât și democrații erau de acord că votul prin corespondență prezintă riscuri inerente, necesitând interdicții la nivel de stat privind colectarea buletinelor de vot. În 2005, o comisie condusă de președintele Jimmy Carter și secretarul de stat James Baker, a emis un raport care avertiza asupra riscului crescut de fraudă în cazul votului prin corespondență.

S-a concluzionat că atunci când votează acasă sau în căminele de bătrâni, alegătorii sunt susceptibili la presiune și intimidare. De asemenea, a constatat că organizații terțe pot folosi „metode ilicite de cumpărare a voturilor“, care sunt „mult mai dificil de detectat atunci când cetățenii votează prin corespondență“.

După audieri ample și deliberările cuvenite, legislativul din Arizona a adoptat – și guvernatorul a semnat – legea care limitează cine poate gestiona buletinele de vot. Legea previne frauda și asigură încrederea în legitimitatea alegerilor.

În ciuda faptului că Stânga neagă, traficul de voturi există. În 2018, o comisie a Congresului a descoperit că „brokerii de voturi“ din California identificau și vizau grupuri, sperând să exploateze procesul electoral. Într-un alt caz bine cunoscut, traficul de voturi a afectat negativ rezultatul unei curse pentru Congres din Carolina de Nord.

În timpul pledoariilor de la Curtea Supremă, mai mulți judecători au încercat să identifice la ce fază, dacă există vreuna, protecțiile electorale aparent neutre încalcă legea federală și Constituția.

Ei au dezbătut întrebări despre cât de mult ar trebui instanțele să ia în considerare intenția din spatele unei legi și dacă, așa cum susțin oponenții unei integrități rezonabile a alegerilor, limbajul rasist al unui singur legislator în timpul deliberării asupra proiectului de lege poate fi imputat întregului corp legislativ.

Trebuie dat un răspuns la aceste întrebări înainte ca instanța să poată ajunge la orice rezoluție.

Modul în care Curtea Supremă soluționează cazul Brnovich va transforma puterea de a superviza alegerile pe care o au statele conform Art. I, Sec. 2. Miza este mare. Acest caz, combinat cu eforturile depuse de Congresul SUA pentru naționalizarea legilor electorale, amenință să submineze permanent demersurile statelor de a asigura integritatea alegerilor.

Citește și H.R.1: Proiectul de lege democrat care permite oamenilor să voteze până la 2 săptămâni după data alegerilor

Camera Reprezentanților a adoptat recent H.R. 1, un proiect de lege care elimină autoritatea statelor de a reglementa alegerile și federalizează întregul proces. În următoarele săptămâni, fiți atenți la o dezbatere extinsă în Senat privind rolul Washingtonului în procesul electoral, cu o presiune amplă din partea Casei Albe de a amplifica rolul guvernului federal.

Stânga are un obiectiv: alegeri fără niciun fel de protecții. În mod îngrijorător, o eliminare definitivă a prevederilor din Arizona privind colectarea buletinelor de vot ar deschide calea unui control la nivel național prin intermediul H.R. 1.

Decizia finală cu privire la acest caz este așteptată să apară mai târziu în această primăvară sau la începutul acestei veri. Între timp, în timp ce legislativele de stat încearcă să adopte noi protecții de vot pentru a restabili încrederea în sistemul electoral, toate aceste măsuri sunt în pericol în cazul în care Curtea Supremă nu anulează decizia celor din Circuitul Nouă.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0