În contextul dezbaterilor tot mai aprinse legate de posibile acțiuni împotriva regimului iranian, mulți comentatori trasează rapid o paralelă cu inter
În contextul dezbaterilor tot mai aprinse legate de posibile acțiuni împotriva regimului iranian, mulți comentatori trasează rapid o paralelă cu intervenția americană din Irak în 2003. „Am mai fost aici”, spun ei. „Știm cum se termină”. Dar o privire atentă asupra diferențelor esențiale dintre Iranul de azi și Irakul de atunci arată că analogia este superficială și, în cele din urmă, înșelătoare.
Iar această comparație, la prima vedere comodă, ignoră realitățile esențiale: Iranul din 2025 nu este Irakul din 2003 – nici istoric, nici ideologic, nici din punct de vedere geopolitic. Mai mult, situația din Iran este agravată de un element pe care Irakul nu l-a avut niciodată: amenințarea nucleară reală.
- Două regimuri diferite: secularism vs teocrație
Irakul lui Saddam Hussein era o dictatură laică. Deși brutal și represiv, regimul său nu impunea legea islamică (Sharia), ci guverna printr-un amestec de naționalism arab și autoritarism personal. Această abordare i-a înstrăinat pe mulți dintre musulmanii conservatori din țară, care au văzut în căderea lui o oportunitate de a construi un stat islamic. Vidul de putere creat după invazie a fost rapid umplut de grupări jihadiste precum Al-Qaeda în Irak, care ulterior a evoluat în Statul Islamic
Iranul, în schimb, este de 46 de ani o teocrație islamică. Conducerea actuală își revendică legitimitatea de la legea islamică și autoritatea clericală. Spre deosebire de Irakul din 2003, Iranul este deja un „stat islamic” — unul care impune cu strictețe Sharia. Paradoxal, tocmai această realitate a contribuit la erodarea sprijinului popular pentru regim. Un sondaj recent arată că mai puțin de 40% dintre iranieni se mai identifică drept musulmani, o cifră șocantă într-o țară unde islamul era cândva definitoriu pentru identitate.
- Opinia publică
În 2003, mulți irakieni se temeau de haosul ce ar putea urma unei schimbări de regim. Nu exista o memorie colectivă recentă a unui stat democratic sau modern. În schimb, Iranul are o istorie pre-revoluționară de orientare occidentală și secularism, în special în perioada dinaintea revoluției islamice din 1979. Mulți iranieni — și mai ales tinerii — privesc acea epocă cu nostalgie. A existat deja o revoltă socială masivă în 2022, iar mișcările de opoziție sunt larg răspândite, în ciuda represiunii.
- Amenințarea nucleară: diferența cheie
Poate cea mai importantă deosebire între Iranul de azi și Irakul din 2003 este capacitatea nucleară. În timp ce motivația principală invocată de administrația Bush pentru invazia Irakului a fost presupusa posesie de arme de distrugere în masă – care s-a dovedit falsă – Iranul este, în mod real, la câteva luni distanță de obținerea unei arme nucleare, conform estimărilor serviciilor de informații occidentale.
Regimul de la Teheran a continuat, în ciuda acordurilor internaționale și sancțiunilor, să îmbogățească uraniu la un nivel apropiat de cel necesar pentru armament. Dacă acest regim teocratic, cunoscut pentru susținerea terorismului regional și internațional, ar dobândi o armă nucleară, echilibrul de putere din Orientul Mijlociu s-ar schimba radical – și ireversibil.
Această amenințare concretă nu exista în Irakul lui Saddam. Astfel, pasivitatea în fața Iranului din 2025 nu este o opțiune lipsită de consecințe – este o rețetă pentru un dezastru global.
- O alternativă reală
Una dintre cele mai mari probleme în Irak a fost lipsa unei alternative coerente la Saddam. În vidul de autoritate care a urmat, s-au ridicat militanți, sectari și lideri corupți. În Iran, deși opoziția este fragmentată și adesea în exil, există figuri simbolice cu sprijin intern. Reza Pahlavi, fiul ultimului șah, a declarat că ar fi dispus să conducă un guvern provizoriu până la alegeri libere. În plus, diaspora iraniană este numeroasă, educată și bine conectată la Occident — o resursă importantă într-o eventuală tranziție.
În concluzie, compararea Iranului din 2025 cu Irakul din 2003 este superficială și periculoasă. Dacă atunci SUA au acționat pe baza unor presupuneri false despre arme de distrugere în masă, astăzi amenințarea nucleară iraniană este cât se poate de reală. Dacă atunci schimbarea de regim a fost impusă de forțe externe unei populații nepregătite, astăzi regimul teocratic din Iran este detestat de o mare parte a populației, iar cererea pentru libertate vine din interior.
Iranul din 2025 este o bombă cu ceas – în sens literal. Să nu facem greșeala de a trata această criză cu reflexele greșite ale trecutului. De data aceasta, realitatea este diferită – și mult mai urgentă.
COMMENTS