După COVID, niciodată așa ceva!

După COVID, niciodată așa ceva!

În urmă cu doi ani, câți oameni ar fi prezis că celui mai bun jucător de tenis îi va fi interzis să concureze în Australia și Franța pentru că a refuzat să permită guvernelor lor să decidă ce i se injectează în corp? Câți oameni ar fi prezis construirea lagărelor medicale pentru a găzdui cetățenii care refuză în mod similar să se conformeze?

Câți ar fi prezis că liderii naționali ai țărilor „democrate“ vor impune cenzurarea punctelor de vedere disidente? Câți ar fi prezis că giganții tech și massmedia vor reacționa de îndată la acele apeluri de cenzurare, eliminând în mod activ din piața publică orice voce contrară narațiunilor oficiale aprobate de cei de la putere?, analizează J.B. Shurk într-un articol American Thinker.

Oricât de mare ar fi amenințarea reprezentată de Virusul Chinez la adresa sănătății umane, este mică în comparație cu pericolul la adresa păcii, stabilității și libertății cauzat de doi ani de tiranie guvernamentală luată razna. Pentru oamenii care fie nu au experimentat niciodată totalitarismul practicat de dictaturile din străinătate, fie au crezut cu încăpățânare că „liderii“ națiunilor „libere“ vor fi cumva imuni la influența corupătoare a puterii, acești doi ani au fost, sperăm, un semnal de alarmă.

Dacă și când vom ajunge la capătul acestui război COVID-1984 împotriva cetățenilor, expresia „niciodată să nu se repete“, trebuie să capete un nou sens, care să includă promisiunea neclintită a oamenilor de a nu permite niciodată guvernelor lor să îmbrățișeze totalitarismul în numele „sănătății“ și „securității“. Folosiți acest moment rușinos din istoria statelor-națiune ce proslăveau cândva libertatea în avantajul dvs., învățându-vă copiii și nepoții cât de repede poate fi înăbușită libertatea de către politicieni și birocrați cu „cele mai bune intenții“.

Toate acestea conduc la o întrebare incriminatoare: de ce atât de puțini oameni din conducere s-au ridicat în ultimii doi ani pentru a numi această nebunie COVID-1984 ceea ce este – cel mai vast și mai organizat atac asupra libertății umane din aproape un secol? Da, discursul a fost cenzurat în moduri cândva de neconceput în Occident. Corect, companiile au lucrat mână în mână cu guvernele pentru a intimida, pedepsi și batjocori dizidenții.

Este adevărat că, parțial, succesul totalitarismului Wu-Flu se datorează faptului că o mare parte a populației a cerut de fapt ca guvernele să le elimine drepturile și să le domine viața, într-un „târg“ pentru supraviețuire personală la fel de miop ca oricare altul făcut vreodată cu diavolul. Ceea ce este uneori trecut cu vederea, însă, este că niciun sistem creat de oameni nu este capabil să protejeze libertatea fără presiune constantă din partea oamenilor a căror libertate este în joc. Chiar și oamenilor care încă dețin o urmă de virtute le este greu să facă diferența între bine și rău în sălile guvernamentale. Birocrația politică, prin natura sa, drenează moralitatea din cei ce o practică.

Citește și În vreme de pandemie secularismul se reazămă pe dictatură

Viața umană ca simplu număr statistic

Fiecare viață umană e importantă. Problema este că slujba guvernamentală te învață exact opusul – că viața este doar un joc de statistică. Să luăm ca exemplu primarul unui oraș mic din America rurală. Deși departe de mlaștina din D.C., acel oficial este totuși obligat să ia decizii care vor duce statistic la moartea cuiva. Poate va trebui să aleagă modul de cheltuire a taxelor locale limitate – între adăugarea unui semafor și organizarea sărbătorii recoltei în piața orașului.

Alegerea celei de-a doua variante poate provoca într-o zi o moarte inutilă în accident de mașină, în timp ce alegerea primei variante îi poate diminua șansele de realegere. Actorii guvernamentali învață rapid că deciziile mici au consecințe neprevăzute, pe viață sau pe moarte.

Odată ce viața umană ajunge să fie considerată doar un număr, însă, pentru majoritatea actorilor politici devine mai ușor să-și îngroape conștiința în statistici. Ce fel de monstru ar închide oamenii în casele lor, le-ar închide bisericile și i-ar priva de orice mijloace de a-și câștiga existența? Ei bine, pentru unii dintre acești monștri, totalul numărului de cazuri și ratele de transmitere au depășit logica, rațiunea sau înfrânarea necesară pentru a proteja drepturile omului în timpul unei potențiale urgențe. Transpunerea oamenilor în simple numere a justificat încălcarea Constituției și a Cartei Drepturilor. Rezultatul acestei gândiri înguste a fost devastator.

Conspirația tăcerii

Imaginați-vă că în comunitate există un criminal în serie. Atât primarul, cât și șeful poliției sunt hotărâți să-și protejeze jurisdicția. Ofițerii arestează un suspect care pare vinovat. Un juriu îl condamnă și crimele încetează. Apoi, ani mai târziu, un anchetator descoperă că una din dovezi fusese adăugată ilegal și că bărbatul aflat în închisoare s-ar putea să nu fie vinovat. Ce se întâmplă? Pentru oamenii morali, răspunsul este simplu: aduceți la lumină dovada injustiției pentru a vă asigura că se face dreptate.

În practică, însă, o astfel de dezvăluire ar ajunge să dăuneze atât forțelor de poliție, cât și autorităților politice civile, și ar slăbi, de asemenea, sentimentul de siguranță al publicului, așa că de prea multe ori se dezvoltă o conspirație a tăcerii, în care tocmai oamenii învestiți cu puterea de a pedepsi infracțiunile ajung să devină complici la acele infracțiuni într-un soi de cerc vicios. „Bunele intenții“ sunt protejate prin tăcere, chiar și după ce s-a dovedit că au cauzat un rău enorm.

Acum gândiți-vă la toți cei din guvernul SUA care trebuie să fi știut că „vaccinurile“ dezvoltate în regim de urgență pentru a combate Virusul Chinez vor răni sau ucide un procent din cei tratați, dar au ales să nu informeze publicul. Gândiți-vă la toți medicii care au refuzat pacienților terapii banale. Gândiți-vă la toate spitalele care declară în mod fraudulos cauzele de deces drept COVID în loc de cu COVID, pentru a beneficia de compensații mai mari din partea guvernului federal. Gândiți-vă la toate publicațiile medicale care au cenzurat cercetările ce contrazic narațiunea oficială privind COVID.

Oricare dintre acești gardieni instituționali ar fi adus beneficii publicului oferind o mai mare transparență, dar au ales în schimb să protejeze reputația actorilor guvernamentali, a minților luminate din domeniul medical și chiar a „științei“ însăși, păstrând tăcerea. Când „scopurile scuză mijloacele“ și etica este înlocuită cu „bunele intenții“, un număr incredibil de mare de oameni pot conspira pentru a comite crime împotriva umanității fără a fi nevoie să rostească vreodată un cuvânt.

Citește și COVID: O nouă religie de stat?

Puterea propagandei

Prima lecție pe care politicienii o învață este aceea că sloganurile funcționează. Din păcate, respectiva lecție îi învață că propaganda este mai importantă decât adevărul obiectiv. Repetarea anumitor cuvinte selecționate devine mai valoroasă decât nuanța complexă. Repetarea cu succes a minciunilor demonstrează că unii oameni sunt mai mult decât dispuși să fie duși în rătăcire.

Manipularea cu succes a unei populații convinge în cele din urmă actorii politici că oamenii nu sunt altceva decât oi care trebuie controlate. Oamenii devin lucruri care nu merită respectul individual, și când se întâmplă asta, propaganda curge fără remuşcări din gura guvernului. Cei aflați la conducere justifică aceste înșelăciuni numindu-le „minciuni nobile“.

Când o „minciună nobilă“ este urmată de încă una și încă una, nimeni nu mai întreabă măcar ce este bine sau rău. În schimb, întrebarea ce se pune este dacă acele minciuni vor reuși să obțină conformarea publicului. Sau dacă cei care au puterea astăzi și-o vor menține și pe viitor. Sau dacă politicile COVID-1984 promovează obiectivele „Marii Resetări“ a guvernului global. Meme-urile și clipurile exemplificative înlocuiesc preocuparea pentru adevăr.

Efectul final este nihilismul rampant prezent printre cei aflați la putere. Viața umană devine nesemnificativă comparativ cu interesul personal al actorilor guvernamentali. Drepturile și libertățile naturale ale oricărui individ sunt subminate și uitate. Iar cei care aleg să sfideze propaganda ce impune regimul devin „dușmani interni“.

Ceea ce ar fi trebuit să învețe până acum oamenii din cei doi ani de COVID-1984 este că nu se poate avea vreodată încredere în birocrații că își vor impune limite pentru a ne proteja. Când cei puternici îi tratează pe cei slabi ca pe niște statistici fără sens, considerând că trebuie manipulați și ținuți în întuneric, atunci este de datoria celor slabi să determine câtă tiranie sunt dispuși să îndure înainte de a decide că în sfârșit s-au săturat.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0