Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România

„Pentru ce femeia cere dreptul de vot? Pentru că femeile muncesc, pentru că plătesc impozite, pentru că este nedrept ca într-o țară democratică, unde toți cetățenii au parte la alegerea guvernului, femeile să nu exercite acest drept”- Ella Negruzzi

Născută pe 11 septembrie 1876 în satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, Ella L. Negruzzi (sau Elena Negruzzi) rămâne în istorie ca fiind prima femeie din România admisă în Barou. Totodată, a fost una dintre cele mai active militante pentru drepturile femeilor, punând bazele Asociației Emanciparea femeii, în perioada interbelică, pentru a-și promova cât mai bine cauza.

A fost fiica scriitorului și omului politic ieșean Leon C. Negruzzi (1840-1890) și sora mai mică a generalului Mihai Negruzzi (1873-1958). Unchiul ei, Iacob Negruzzi, a fost scriitor și președinte al Academiei Române, iar bunicul ei, Constantin Negruzzi, a fost primar al orașului Iași.

Ella Negruzzi a urmat cursurile Externatului Secundar de Fete, actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu”. Tatăl Ellei a murit când aceasta era adolescentă, iar unchiul ei, Iacob, a preluat responsabilitatea de a se asigura că ea și Mihai își termină studiile. Și-a continuat educația la Universitatea din Iași, studiind istorie, drept și filosofie.

În 1913, după absolvirea facultății, a devenit prima femeie care a încercat să se înscrie la examenul de admitere în avocatură la Iași. Deși acceptată în primă fază, cererea a fost respinsă pe motiv că femeilor nu li se permitea să fie participanți publici și li se interzicea în mod specific să practice dreptul. Decizia baroului a născut polemici aprinse în societate, părerile fiind împărțite.

Ella Negruzzi nu a renunțat după primul răspuns negativ și a trimis alte două cereri. Pentru fiecare răspuns negativ, a luptat cu sistemul pe cale legislativă, reușind să-l învingă cu propriile arme. S-a mutat la Galați pentru a face o a doua încercare. Ea a obținut sprijinul lui Corneliu Botez, un avocat local de prestigiu, dar a fost din nou respinsă. În 1919, a făcut a treia încercare de a se înscrie la examenul de intrare în avocatură, depunând cerere în județul Ilfov la București și, în cele din urmă, i s-a permis să dea examenul. La șase ani după prima sa încercare, în 1920, Negruzzi a devenit prima femeie căreia i s-a permis să practice avocatura în România.

De-a lungul carierei sale, a profesat ca avocat în Baroul Iași, în Baroul Covurlui-Galați și, începând cu anul1919, în Baroul Ilfov, continuând să surmonteze obstacolele puse de prejudecățile oamenilor vremii sale.

A desfășurat susținute activități feministe și a devenit o scriitoare prolifică, abordând probleme care limitau participarea femeilor, cum ar fi capacitatea lor limitată de a obține locuri de muncă și restricțiile care le făceau să fie cel mai probabil concediate, dacă își asigurau un loc de muncă.

A lucrat pentru a crea rețele de școli profesionale și cooperative de lucrători în zonele rurale pentru a extinde oportunitățile de angajare a femeilor. De asemenea, a pledat pentru educarea și reabilitarea prostituatelor, în loc de disprețul lor social.

Implicarea femeilor în politică a reprezentat un alt punct de interes pentru Ella Negruzzi. Alături de alte militante pentru emanciparea femeii, în 1917 a semnat „Petiția femeilor române către Senatul României”, prin care au fost solicitate drepturi politice pentru femei.

A fost membră în „Consiliul Național al Femeilor Române” fondat la 4 iulie 1921, președintă fiind Calypso Botez. Acest Consiliu a încercat să coordoneze activitatea tuturor organizaţiilor feministe din epocă, colaborând uneori cu Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor Române, Federaţia Femeilor Universitare, Societatea Scriitoarelor Române ş.a. Chiar din anul înfiinţării, asociația s-a afiliat la Consiliului Internaţional al Femeilor, cu sediul la Londra, și a adoptat deviza „Fă altuia ceea ce vrei să ţi se facă şi ţie”.

În perioada care a dus la adoptarea Constituției României din 1923, a lucrat neobosit pentru ca femeile să fie recunoscute ca actori politici. Schimbările pe care le căutau femeile au avut oarecum succes, iar Negruzzi s-a alăturat Partidului Național Țărănesc. În 1929, când femeilor li s-a permis pentru prima dată să participe la alegerile locale în calitate de candidați, a candidat în București, alături de alte feministe ale vremii precum Calypso Botez și Alexandrina Cantacuzino, devenind una dintre primele șase femei alese pentru a ocupa funcția de consilier municipal în București.

După război, în anul 1946, au avut loc mitinguri ale femeilor care au precedat alegerile parlamentare în orașele Sibiu, Craiova, Alba-Iulia, București, demonstrând că femeile aderă la platforma program a „Blocului Partidelor Politice” votându-și candidații, printre care și douăzeci și trei de femei. În acest scop, a avut loc, în luna octombrie, o întrunire a Secției feminine a Partidului Național Țărănesc din București, unde delegatele organizațiilor locale din țară au susținut programul electoral al partidului și importanța femeilor în privinţa participărilor la vot.

Au fost delegate și Ella Negruzzi, Leila Mihăilescu, Valy Alexandrescu. Se poate conchide că emanciparea femeii, promovarea culturii și orpirea norilor războiului au fost principalele demersuri pentru care Ella Negruzzi a luptat, efectiv, pe tot parcursul vieții sale și a rămas în amintirea nației ca una dintre primele femei ce au produs schimbări în societatea românească și în mentalitatea poporului român.

Pe lângă cariera de avocat și activismul pentru drepturile civile și politice ale femeilor, Ella Negruzzi a desfășurat și alte activități remarcabile. După instaurarea fascismului în Germania, s-a manifestat ca o luptătoare împotriva războiului, făcând parte din organizația „Grupul avocaților democrați”, înființată în 1935. De asemenea, a înființat organizația „Frontul feminin” (1936),o coaliție de organizații ale femeilor creată pentru a instrui femeile în organizarea pentru a-și apăra drepturile culturale, socio-economice și politice. Când regimul regelui Carol al II-lea a evoluat într-o dictatură, ea a fost nevoită să se retragă temporar din participarea publică și a refuzat să coopereze cu politicile sale. În timpul Primului Război Mondial, a activat ca soră medicală, atât în spitalele din Iași, cât și pe linia frontului, fiind și membră în Comitetul de acțiune al Secției „Ocrotirea orfanilor de război”, alături de alte personalități ale vremii, precum și în conducerea Filialei Iași a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR), ca delegată a Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice. În timpul Marii Depresiuni mondiale din anii 1930, Constituția a fost modificată din nou în 1932 pentru a acorda femeilor un statut civil aproape egal cu cel al bărbaților, dar, în același timp, guvernul a început o campanie de limitare a capacității femeilor de a munci sau de a primi beneficii sociale.

Ella Negruzzi s-a stins din viață pe 19 decembrie 1948, la București, fiind înmormântată în cavoul familiei sale din Cimitirul Bellu. Prin toată perseverența și hotărârea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale vieți, Ella Negruzzi a reprezentat o veritabilă deschizătoare de drumuri pentru toate femeile din România, fiind cea care a făcut primul pas pentru a se asigura că femeile vor putea să se remarce în domenii dedicate doar bărbaților în timpul vremii sale.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ