HomeDreptul la viață

Elon Musk: Avortul și controlul nașterilor decimează populația la nivel mondial

Elon Musk: Avortul și controlul nașterilor decimează populația la nivel mondial

Miliardarul Elon Musk a avertizat din nou cu privire la iminența unei crize demografice globale, făcând legătura între scăderea ratei natalității și a

Miliardarul Elon Musk a avertizat din nou cu privire la iminența unei crize demografice globale, făcând legătura între scăderea ratei natalității și avorturi și controlul nașterilor, informează Micaiah Bilger, Life News.

În cadrul unui interviu cu Tucker Carlson, prezentatorul Fox News, Musk a declarat că civilizația modernă se va „prăbuși“ dacă nu se va inversa rapid direcția.

„Dacă cifra nașterilor nu e suficient de ridicată pentru a menține măcar actualul efectiv al populației, poate chiar să îl creștem puțin, civilizația se va prăbuși“, a spus Musk, care are nouă copii.

Contrar opiniilor altor miliardari celebri, precum Bill Gates și Warren Buffett, care consideră că planeta este tot mai suprapopulată, omul de afaceri de la Tesla, SpaceX și Twitter avertizează de ani de zile că adevărata problemă este depopularea.

Musk a afirmat că instinctul uman de a procrea a fost „subminat“, iar omenirea nu a gestionat bine disponibilitatea relativ recentă și pe scară largă a metodelor de control al nașterilor și a avorturilor elective.

Carlson: „Dar nevoia de a face sex și de a procrea este – după respirație și mâncare – cea mai elementară nevoie. Cum a fost subminată?“.

„În trecut, ne puteam baza pe simple recompense ale sistemului limbic pentru a procrea. Dar odată ce au devenit disponibile metodele de control al nașterilor și avorturile, acest instinct poate fi satisfăcut fără a procrea“, a explicat Musk.

Rata natalității a scăzut în întreaga lume, inclusiv în multe țări din Asia și Europa, unde cifra nașterilor este sub nivelul de înlocuire. Prin urmare, se așteaptă ca populația să se reducă în următorii ani – ceea ce va însemna mai puțini adulți apți de muncă și mai puțini adulți tineri care să aibă grijă de persoanele în vârstă.

Prezicând un dezastru pentru societate dacă numărul de copii născuți va fi prea scăzut, Musk a declarat: „Este vorba de vechea întrebare, se va sfârși civilizația cu un bubuit puternic sau cu un scâncet? Ei bine, în prezent pare că se va sfârși cu un scâncet în scutece pentru adulți, ceea ce este extrem de deprimant“.

De mai bine de un secol, cei bogați și puternici au alimentat temerile legate de suprapopulare, dar, așa cum a afirmat Musk într-un interviu din 2021, aceste temeri au fost în general exagerate – uneori cu rezultate dezastruoase.

De exemplu, Bill Gates și Warren Buffett, doi dintre cei mai bogați oameni din lume, donează sume masive de bani unor grupuri pro-avort care promovează respectiva practică în rândul familiilor din întreaga lume.

Worldometer estimează că 42 de milioane de copii nenăscuți sunt avortați în fiecare an pe glob.

Însă, în ultimii ani au apărut mai multe voci precum cea a lui Musk care avertizează asupra pericolului depopulării. Un studiu publicat în 2020 în „The Lancet“, o prestigioasă revistă medicală, a prezis că rata globală de fertilitate va scădea drastic până în 2100 – cu consecințe devastatoare asupra întregii societăți.

Citește și O coaliție globală formată din 36 de țări își reînnoiește angajamentul pro-viață

Potrivit studiului, se estimează că până la sfârșitul secolului, 183 din 195 de țări vor avea o rată de fertilitate sub nivelul de înlocuire.

„Deși declinul populației este o veste potențial bună în ceea ce privește reducerea emisiilor de dioxid de carbon și a stresului asupra sistemelor alimentare, având mai mulți bătrâni și mai puțini tineri, vor apărea probleme economice pe măsură ce societățile se vor strădui să se dezvolte cu mai puțini oameni apți de muncă și contribuabili, iar capacitatea națiunilor de a genera bogăția necesară pentru a finanța asistența socială și medicală pentru persoanele în vârstă se va reduce“, a declarat profesorul Stein Emil Vollset, autorul principal al studiului.

Chiar și Papa Francisc a avertizat recent lumea că țările în care avortul este legal și care au rate scăzute de natalitate „își sărăcesc viitorul“ prin faptul că nu fac copii.

„A da naștere unui copil este întotdeauna un risc, indiferent că îl ai pe cale naturală, sau prin adopție“, a declarat papa în luna mai a anului trecut.

Dar este mai riscant să nu-i ai. Este mai riscant să refuzi să fii tată sau mamă, fie în plan fizic sau spiritual.

În același timp, presa relatează că adulții chinezi în vârstă sunt îngrijorați că nu vor avea pe nimeni care să aibă grijă de ei la bătrânețe.

Recent, GB News din Anglia a publicat un articol care avertizează asupra efectelor potențial dezastruoase ale scăderii ratei natalității în Marea Britanie, care s-a diminuat cu 12% doar în ultimul deceniu.

Dr. Paul Morland, expert în demografie, a declarat pentru postul de știri că deficitul de nou-născuți are deja un impact uriaș, angajatorii confruntându-se cu lipsa forței de muncă.

„Cred că mentalitatea trebuie să se schimbe. Cred că există multe lucruri în cultura actuală care ne îndepărtează de fertilitate, iar o schimbare în acest sens este ceea ce va face cu adevărat diferența“, a declarat Morland.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0