Epoca despecializării: Ce pierdem atunci când lăsăm tehnologia să facă totul

Tehnologia a depăşit stadiul de promisiune: nu mai este doar un instrument în slujba noastră, ci începe să preia – uneori subtil, alteori direct – porţiuni importante din ceea ce făceam până acum „omeneşte”.

Temerea nu mai este că vom fi înlocuiţi complet, ci că ne vom pierde treptat abilităţile — de a gândi, de a crea, de decide — în favoarea unor sisteme care par să „ştie” în locul nostru. Această tendinţă – pe care o putem numi despecializare cognitivă („deskilling”) – ridică întrebări esenţiale: ce pierdem, ce câştigăm şi ce rămâne din „omul activ” în era algoritmilor?

Ce înseamnă „deskilling”?

Termenul desemnează slăbirea sau pierderea unor competenţe practicate anterior, în contextul în care tehnologia preia responsabilităţi. Exemplu: medici care, după câteva luni de utilizare a unui sistem AI  pentru detectarea polipilor, au devenit mai puţin capabili să îi identifice singuri.

• Cum vor arăta locurile de muncă în 2030: Tendințe și schimbări majore

Sau elevi care, obişnuiţi să folosească un chatbot pentru sumarizarea unei opere literare, nu mai deprind, aşa uşor, abilitatea de a „răzbi” singuri prin text.

Nu este doar o pierdere de timp sau un cost economic: este o schimbare de identitate — ce înseamnă să fii bun la ceva când „ceva” e făcut tot mai mult de maşini?

Când devine alarmantă această despecializare?

Nu orice pierdere de abilitate este periculoasă. Deskilling poate fi benignă – pentru că tehnologia a eliminat sarcini manuale sau repetitive pe care nimeni nu le mai vrea (spălatul rufelor manual, de exemplu).

Dar devine problematică când:

• abilitatea pierdută este „zona de rezervă” – reactivarea ei în criză devine imposibilă
• expertiza se transformă în supraveghere pasivă: omul intră în „buclă”, semnând decizii după ce maşina le-a executat deja  —  şi când apar erori, nu mai ştie cum să intervină.
• pierdem ceea ce face umani: judecata, imaginaţia, empatia, simţul proporţiei  — nu doar aptitudini tehnice, ci elemente definitorii ale experienţei noastre.

Câştiguri şi mutaţii

Peisajul nu este doar unul sumbru, ci apare şi o mutație: competenţele se redesenează. De exemplu, în programare, un scriitor de coduri care foloseşte un sistem precum GitHub Copilot îşi petrece mai puţin timp scriind linie după linie, şi mai mult timp revizuind, validând, întrebând: „E corect ce mi-a oferit?”

• Urmărește Tribuna.US și pe X, WhatsApp și Telegram

Un alt exemplu: în educaţie, un experiment de la Harvard University arată că studenţii care au folosit un tutor-bot AI dedicat au învăţat mai mult, mai repede şi s-au simţit mai motivaţi decât cei ce au urmat doar metoda tradiţională.

Ce putem face?

Avem o opţiune: putem fi pasivi – să lăsăm tehnologia să facă majoritatea „gândirii” – sau putem fi activi, să decidem cum folosim maşinile astfel încât ele să amplifice capacităţile noastre, nu să le reducă la minim. Iată câteva direcţii:

• Menţinerea aptitudinilor de bază: chiar dacă sistemele fac mult, trebuie să păstrăm exersarea judecăţii, a intervenţiei directe, a proiectării critice. Să nu lăsăm „rezerva” să se atrofieze.
• Design instituţional inteligent: organizaţiile trebuie structurate astfel încât oamenii să nu devină doar semnatari pasivi ai deciziilor maşiniilor virutale. De exemplu, simulările periodice de intervenţie manuală (ca în aviaţie) pot menţine vigilenţa.
• Educaţie adaptată: în şcoli şi universităţi, nu e suficient să transmitem „cum să foloseşti un chatbot”. E nevoie să cultivăm capacitatea de a gândi întrebări, de a interpreta răspunsuri, de a verifica – adică abilitatea de a fi în buclă, nu doar pe val.
• Reflecţie asupra valorilor: trebuie să ne întrebăm ce competenţe vrem să păstrăm ca societate – nu doar ce este eficient, ci ceea ce ne face umani: imaginaţia, empatia, dialogul, creativitatea în forme mai puţin automatizabile.

Tehnologia ne scapă de o mulţime de poveri – avem mai mult spaţiu pentru inventivitate, mai multă accesibilitate, noi instrumente de învăţare şi producţie. Dar progresul vine şi cu riscuri subtile: nu doar că vom pierde joburi, ci putem pierde părţi din sufletul a ceea ce facem.

Cine suntem când un calculator ştie aproape la fel de bine? Răspunsul depinde de cât de mult decidem să rămânem autorii, nu doar utilizatorii, instrumentului.