HomeActualități Americane

Guv. Brian Kemp aprobă o lege de referință privind integritatea electorală din Statul Georgia

Guv. Brian Kemp aprobă o lege de referință privind integritatea electorală din Statul Georgia

Un proiect de lege privind integritatea alegerilor în Georgia constituia o legislație obligatoriu de implementat pentru legislativul condus de republi

Un proiect de lege privind integritatea alegerilor în Georgia constituia o legislație obligatoriu de implementat pentru legislativul condus de republicani și Guv. Brian Kemp. De curând, aceasta a fost pusă în practică prin semnătura lui Kemp, analizează PJMedia.

Un dezastru de proporții naționale a avut loc în noaptea alegerilor 2020: bani de la entități private au inundat anumite birouri electorale, legile privind securitatea electorală au fost diminuate prin votul la scară largă prin poștă, urne nesupravegheate și norme de identificare nesecurizate în cazul buletinelor de vot în absență.

Pentru ca alegătorii să poată avea încredere în întregul proces, așa ceva pur și simplu nu se poate repeta. Conform noii legi, de exemplu, niciun district nu poate înceta numărarea voturilor în noaptea alegerilor până când nu termină – primul punct câștigat în ceea ce privește integritatea alegerilor.

Proiectul de lege îmbunătățește, de asemenea, securitatea alegerilor prin impunerea identificării atunci când alegătorii solicită un buletin de vot în absență, în loc să se bazeze pe verificarea subiectivă a semnăturii. Alegătorii vor utiliza un act de identitate valid emis de stat, un număr de identificare sau o altă formă de identificare atunci când solicită un buletin de vot prin poștă.

Când votează în persoană, locuitorii Georgiei furnizează un act de identitate cu fotografie și pur și simplu nu există niciun motiv pentru care cererile de vot prin corespondență să nu fie supuse aceleiași cerințe.

Mulți oameni sunt îngrijorați că nimeni, în afară de funcționarii electorali, nu poate oferi mâncare sau băuturi unui alegător care așteaptă la coadă. Această practică se numește line warming și este o tactică a activiștilor de stânga, cunoscută de mult timp, prin care să vorbească cu alegătorii ce-și așteaptă rândul și să evite interdicția impusă de stat de a face campanie la o anumită distanță de secția de votare.

Aparatele cu autoservire sunt permise și, dacă considerați că va trebui să așteptați, aduceți cu dvs. o sticlă de apă. Vorbim de adulți aici, nu?

Potrivit ABC News, „în zonele predominant democrate, cu populații minoritare numeroase, s-a stat la coadă până la opt ore“. Presa nu menționează că, în Georgia, districtele organizează alegerile și determină numărul și locația secțiilor de votare.

Articolul are dreptate în ceea ce privește faptul că districtele conduse de democrați fac întotdeauna cea mai proastă treabă. Pentru a remedia ceea ce districte precum Fulton par incapabile să rezolve singure, noua lege stabilește standarde pentru monitorizarea cozilor, raportare și momentul la care oficialii districtuali trebuie să deschidă o nouă secție de votare pentru a scurta timpii de așteptare.

Ca măsură de compromis, legea extinde, de asemenea, votul anticipat în cazul alegerilor generale și primare, adăugând zile de sâmbătă și duminică la zilele în care se poate vota înainte de ziua alegerilor. Această prevedere nu este o preferință republicană, deoarece este permisă și tabelarea timpurie a buletinelor de vot în absență.

Cutiile de colectare, un element de risc imens privind securitatea alegerilor, pot fi plasate numai în locațiile de vot anticipat și pot fi accesate numai atunci când locația funcționează. Această regulă nu ar trebui să fie controversată, cu excepția cazului în care obiectivul cuiva este să colecteze ilegal buletinele de vot fără a fi detectat. De asemenea, sunt interzise urnele mobile.

Legislativul de stat a limitat sever, de asemenea, modificările care pot fi făcute în mod independent de secretarul de stat și de comisiile electorale districtuale pentru a aborda o criză precum COVID-19. Legislativul și-a rezervat dreptul de a suspenda astfel de modificări și de a solicita ca orice modificare să implice notificarea publică și o notificare specifică către legislativ. Legea va împiedica, de asemenea, birourile electorale districtuale să accepte bani de la grupuri de interese externe.

Bineînțeles, Mark Elias, distrugătorul securității alegerilor și avocat democrat, a promis să demareze pe loc un proces dacă Kemp aprobă proiectul de lege. El este unul dintre principalii avocați care au distrus integritatea alegerilor în mai multe state, înainte de 2020, ca parte a ceea ce revista Time a numit o „campanie din umbră“.

Pandemia s-a încheiat. Este timpul să revenim la alegeri securizate. Acest proiect de lege sporește accesibilitatea, reduce timpii lungi de așteptare și înlocuiește verificarea subiectivă a semnăturii cu o formă obiectivă de identificare.

Citește și Curtea Supremă trebuie să decidă dacă statele pot proteja integritatea procesului de vot

Stacey Abrams se plânge că proiectul de lege a fost implementat forțat. Această afirmație nu este adevărată. Timp de săptămâni, au avut loc declarații publice, cu contribuții de peste tot din stat, înainte de a se ajunge aici. Tot acum este și sfârșitul sesiunii legislative. Grupurile de interese și cetățenii au monitorizat îndeaproape întregul proces. Abrams și democrații vor trebui să găsească o explicație mai bună a faptului că au câștigat mandatul doar atunci când toate măsurile de integritate electorală au fost distruse în Georgia.

Odată cu restabilirea încrederii cetățenilor, statul va deveni din nou roșu. Democrații nu ar fi deloc așa de supărați și nu ar țipa din toți rărunchii „JIM CROW“ dacă ar considera că victoriile lor din 2020 au fost sigure și corecte. Ci ar demonstra asta.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0