HomeActualități Americane

Încă trei ani și cinci luni cu președintele Joe Biden. Va supraviețui America?

Încă trei ani și cinci luni cu președintele Joe Biden. Va supraviețui America?

Eșecul titanic al președinției lui Joe Biden nu mai poate fi mascat de minionii săi din mass-media prin atacuri partizane sau interpretări ale fiasco-

Eșecul titanic al președinției lui Joe Biden nu mai poate fi mascat de minionii săi din mass-media prin atacuri partizane sau interpretări ale fiasco-ului. Toată lumea vede acum cu ochiul liber incompetența lui Joe Biden, analizează Rick Moran într-un articol PJ Media.

Acest lucru îi înspăimântă pe aliații Americii și îi încântă pe dușmanii noștri. În țară, unii republicani cer ca Biden să demisioneze, dar până când nu se ridică și democrații să ceară acest lucru, respectivii congresmani ai GOP își bat gura degeaba. Iar democrații au arătat clar că sunt dispuși să sară în prăpastie împreună cu Biden, orice ar fi.

Din cauza asta e președinția eșuată a lui Biden atât de înspăimântătoare. America trebuie să rabde încă trei ani și cinci luni un om incompetent, posibil chiar cu deficiențe psihice, ca lider național. Între timp, lumea nu stă locului, acordând Americii timp să scape din furtună în tihnă. Încă există și alte amenințări. China încă își testează limitele ca superputere, Rusia își presează în continuare vecinii și își ia nasul la purtare către SUA. Mișcarea talibană ia proporții, la fel și ISIS.

Morala poveștii este că nu poți ține oamenii răi în frâu decât cu forța. Și, spre exasperarea noastră, descoperim că Biden nu poate ține pe nimeni în frâu.

Potrivit NRO:

„În tot timpul petrecut la Washington, Biden a fost considerat de mulți un superficial, un fabulist, un plagiator, un fanfaron exagerat, un aparat de gafe, un vânzător de baliverne care și-a ascuns totala lipsa de cunoaștere sub farmecul său de irlandez și capacitatea de a vorbi rapid și mult până când ascultătorul pierde firul subiectului.

Rareori a avut idei proprii și, atunci când le-a avut, acestea ajungeau de obicei subiect de batjocură. Capacitatea sa de a umple timpul la audierile Senatului fără a spune de fapt nimic este legendară. Însă, așa cum au avertizat Clarence Thomas și alții, Biden putea fi, de asemenea, cu două fețe, liniștind oamenii cu promisiuni în privat și încălcându-le în public.

A rezistat în Senat pentru că a fost acolo de la vârsta de 29 de ani și există o mulțime de moduri în care să fugi de răspundere când ești unul între câteva sute. Când Obama a luat cea mai mare decizie corectă din cariera sa, de a-l elimina pe Osama bin Laden, Biden era tipul care spunea ‘Domnule președinte, sugestia mea este să nu o faceți’, pentru că nu putea fi nimeni altcineva învinuit în caz că misiunea eșua.“

De fapt, Biden a greșit cu privire la fiecare chestiune majoră de politică externă din ultimii 40 de ani, inclusiv Războiul din Golf, confruntarea sovieticilor, sprijinind rebelii afgani, opunându-se suplimentării numărului de trupe în 2007 și susținând retragerea din 2009-11 (o decizie sprijinită și de Tony Blinken și Lloyd Austin, în prezent secretar de stat și ministru al apărării).

„În circumstanțe normale, Biden ar fi putut să se bazeze pe presa americană și europeană, pe politicienii democrați și pe aliații săi din străinătate pentru a evita orice critici. Dar în schimb, aceștia au puși față în față cu ceea ce este el cu adevărat.

De ce? Poate pentru că eșecul este prea public și prea ușor de dramatizat pentru a fi ignorat. Există o diferență între rău și rău însoțit de imagini. Cu toate prejudecățile politice ale presei americane, nu există o regulă a televiziunii mai sigură decât ‘dacă implică violență, atrage telespectatori’.“

Realmente, mass-media nu a investit nimic în Biden. L-au folosit ca paravan în eforturile lor de a scăpa de Donald Trump. Biden a fost o marionetă convenabil de construit drept excelentă alternativă la Trump.

Dar, la drept vorbind, nimeni nu a avut pentru Biden atașamentul emoțional pe care l-au avut pentru Obama sau Bernie Sanders. Asta înseamnă că, pe măsură ce abilitățile cognitive ale lui Biden continuă să se diminueze, mass-media probabil că nici măcar nu se va deranja să încerce să mai ascundă acest lucru.

Citește și Mass-media se mișcă rapid, mușamalizând eșecul lui Biden în Afganistan

„Era de mult timpul ca oamenii să observe cine a fost întotdeauna Joe Biden și cine a devenit în senilitatea sa. Este un om lipsit de valoare, incapabil să organizeze un picnic, darămite un război. Credibilitatea lui, niciodată meritată, este la pământ. Singura lui abilitate reală era limba sa iscusită, dar și pe aceasta a pierdut-o.

Chiar și virtuțile sale de odinioară – patriotismul său de altădată, încrederea în instituții, empatia pentru ceilalți – dispar cu ușurință pe măsură ce bătrânul revine la instinctele sale de bază atunci când este încolțit.

Biden trebuie să încheie șchiopătând restul mandatului său, măcar pentru singurul motiv că alternativa ar fi Kamala Harris, cea pe care a ales-o în mod imprudent ca moștenitor. Dar nimeni nu ar trebui să continue să pretindă că Joe Biden este apt să conducă această națiune.“

Dacă America a reușit să supraviețuiască unui James Buchanan sau unui Jimmy Carter, putem rezista și la anii rămași cu Biden. Această națiune este mai rezistentă decât considerăm. Dar prostia arogantă a lui Biden ne face să punem la îndoială tot ceea ce ne face o națiune excepțională.

Nu că nu ne-ar fi fost zdruncinată credința și înainte. Însă retragerea umilitoare, haotică și neplanificată a lui Biden din Afganistan ne testează în moduri în care nu am fost testați de mult timp.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0