HomeActualități Americane

Încet, încet ne distrugem Primul Amendament și libertățile lui

Încet, încet ne distrugem Primul Amendament și libertățile lui

Am atras atenția asupra acestui lucru de ceva vreme deja. Prognosticul este în continuare pesimist, analizează David Harsanyi pentru The Federalist.

Am atras atenția asupra acestui lucru de ceva vreme deja. Prognosticul este în continuare pesimist, analizează David Harsanyi pentru The Federalist.

Primul Amendament nu moare pentru că figuri politice și un anumit partid au colaborat cu marile companii de tehnologie și cu mass-media pentru a cenzura discursul și a sabota alegerile.

Toate acestea sunt doar un produs secundar al unei tendințe distructive. Pentru mine e clar că mulți americani au încetat să mai idealizeze libertatea de exprimare. Ei nu o mai consideră valoroasă sau benefică societății. Nici măcar o platitudine.

Cu siguranță nu mai cred în doctrina discursului alternativ. Unii oameni, de fapt, nu au o problemă cu a-și obliga concetățenii să spună anumite lucruri.

Tehnocrații, „jurnaliștii“, președintele și experții autoproclamați văd adesea discursul liber ca pe un cancer care amenință „diversitatea“ sau „justiția socială“ sau „democrația“ sau „mediul“ sau „siguranța“ sau „sindicatele“ sau zeci de alte probleme mult mai importante decât libertatea de exprimare în ierarhia valorilor moderne.

Primul Amendament nu funcționează pentru că niște tipi cu peruci pudrate au scris niște legi – așa cum a spus Scalia, fiecare „republică bananieră din lume are propria declarație a drepturilor“ – ci pentru că societatea îi îmbrățișează valorile care stau la baza sa, așa cum a făcut-o și cu dreptul la un proces echitabil sau cu drepturile de proprietate. Spiritul legii este cel care contează.

Nu trebuie să fii un absolutist al libertății de exprimare pentru a realiza că a-i interzice președintelui în exercițiu să scrie pe o platformă pretins neutră subminează spiritul discursului liber.

În prezent, suntem adesea o societate care se autocenzurează, ceea ce, așa cum remarca Orwell, este un lucru la fel de dăunător ca orice altă variantă. Sigur, puteți să vă spuneți părerea, vă asigură adepții Stângii. Doar că nu pe o platformă sau orice alt canal de comunicare de mare audiență.

Uitați-vă doar cum se agită Stângă din cauza preluării platformei Twitter de către Elon Musk – un om al cărui păcat este tocmai faptul că și-a manifestat susținerea pentru ceva ce orice liberal adevărat susținea în urmă cu un deceniu.

Orwell, însă, era îngrijorat de faptul că jurnaliștii și editorii independenți „nu vor vorbi despre anumite subiecte“ nu pentru că „se tem că ar fi dați în judecată, ci pentru că se tem de reacția publicului“.

Ideologii iliberali pe care îi formează în prezent școlile de jurnalism nu sunt îngrijorați de reacțiile consumatorilor. Bănuiesc că reporterii și producătorii de la ABC, CBS și NBC nu refuză să scrie despre „Dosarele Twitter“ pentru că încearcă să ascundă adevărul, ci pentru că nu înțeleg de ce ar fi considerată o știre faptul că rețelele de socializare colaborează cu FBI, cu Departamentul de Securitate Internă și Casa Albă pentru a trece sub tăcere anumite lucruri în numele „democrației“.

Dar este o știre. În 2017, am scris despre amenințările lui Trump de a retrage licența de emisie a NBC pentru că a răspândit informații false. Bineînțeles, NBC News nu are niciun drept constituțional la această licență, dar a-i amenința pe cei ce te critică intră în mod clar în conflict cu principiile cândva acceptate privind libera exprimare.

Același lucru este valabil și în ceea ce privește ordinul executiv al lui Trump care permite Casei Albe să colecteze plângeri privind „cenzura online“. Oh, și cât de afectați au fost liberalii din cauza acestui atac asupra libertății de exprimare.

În iulie 2021 însă, când Jen Psaki menționa cu nonșalanță că Administrația a „semnalat companiei Facebook postări problematice care răspândesc dezinformare“, nimeni nu s-a mai agitat.

Directorul de comunicare al lui Biden, Kate Bedingfield, a susținut ulterior că platformele social media „ar trebui să fie trase la răspundere“ pentru opiniile utilizatorilor, dând ca exemplu „canale de informare conservatoare care creează conținut iresponsabil“.

Joe Biden a acuzat Facebook că „ucide oamenii“ permițând tuturor să își spună părerea. Asta înainte ca DHS să încerce să înființeze un Minister al Adevărului.

Citește și Cenzură, dezinformare și democrație

Pe ce bază constituțională s-a implicat ramura executivă – care are puterea de a sancționa companiile – în monitorizarea opiniilor cetățenilor pe platforme private? Nici un singur apărător al „democrației“ nu s-a sinchisit să întrebe.

(Spre deosebire de mulți conservatori, eu personal sunt un fan al Secțiunii 230, care permite site-urilor să găzduiască conținut de la terți fără să se teamă că vor fi date în judecată. Acest lucru limitează acționarea în judecată și permite existența unui internet haotic. Dacă legiuitorii din 1996 ar fi înțeles natura imparțială a proiectului, nu am fi avut acest internet. A da birocraților guvernamentali mai multă putere de a arbitra corectitudinea prin eliminarea acestor protecții – ca și cum statul ar fi sprijinit vreodată disidența – ar fi o mare greșeală).

În 1918, Woodrow Wilson și aliații săi au adoptat Sedition Act, împuternicindu-l pe directorul general al poștei să cenzureze scrisorile, broșurile și cărțile pe motiv că ar fi „știri sau declarații false“ – lucru ce sună destul de familiar.

Misiunea totalitară s-a soldat în scurtă vreme cu arestări, inclusiv a unui candidat socialist la președinție. Dar Wilson nu a luptat împotriva flagelului dezinformării și al știrilor false doar prin legi și poliție, ci a făcut-o și cu ajutorul unor proprietari de ziare influenți și al intereselor de afaceri.

Lista neagră a actorilor și regizorilor întocmită de marile studiouri în anii 1950 nu a fost impusă prin lege, ci voluntară.

De-a lungul istoriei, totalitariștii au susținut că libertatea trebuie restricționată din cauza traversării unui moment istoric periculos. Acel moment este chiar acum, de fiecare dată când lucrurile nu merg cum vor democrații.

Dacă acești oameni nu au nicio problemă cu faptul că statul și corporațiile ce controlează piața publică colaborează pentru a dicta discursul acceptat, cât timp mai avem până când ideea de a limita „dezinformarea periculoasă“ prin legislație va fi normalizată?

Poate că această iterație a Curții Supreme va oferi un bastion temporar împotriva atacurilor la adresa liberalismului, dar la un moment dat, dacă majorității alegătorilor va înceta să le mai pese, nu va mai conta cine deține Twitter sau cine face parte din instanță. Nu poți obliga oamenii să fie liberi.

Nu, nu vom ajunge ca Rusia stalinistă. Probabil că vom ajunge ca Europa modernă, un loc mai puțin vibrant, mai puțin liber, mai puțin dinamic. Ceea ce este destul de rău. Nu vă faceți griji, veți putea spune în continuare ce doriți. Doar că nu o veți putea face nicăieri unde chiar contează.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0