Justin Capră – fascinant prin genialitatea invențiilor

Unul dintre cei mai prolifici inventatori ai României, inginer, profesor, fizician şi filosof, dacă s-ar fi născut în altă ţară şi pe alt continent, Justin Capră (1933 – 2015) ar fi fost unul dintre inginerii şi fizicienii cei mai preţuiți ai unui laborator sofisticat în care se pun la cale cele mai noi invenţii ale lumii moderne. Ar fi putut să lucreze în Germania sau Italia, dar a refuzat. Nu a fost însă de acord cu niciun fel de scenariu, nici după cele opt decenii de viaţă.

„De meserie, eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit“,
spunea, de câte ori avea ocazia, Justin Capră.

Virgilius Justin Capră s-a născut pe 22 februarie 1933 în localitatea Măgureni din județul Prahova. Părinții săi au fost Constantin, fost învățător, și Ecaterina. Anii de școala, 1944-1956, au fost tulburi; în 1952, bunicii lui au fost ridicați de pe moșia lor, fiind declarați chiaburi, și obligați să locuiască la Măgureni (domiciliu forțat).

Tatăl lui făcuse seminarul la Buzău și Teologia la București, dar nu s-a preoțit și a lucrat ca învățător. În 1952, toată familia locuia la Florești, lângă Câmpina. Au pierdut însă casa de la Filipeștii de Pădure, iar tatăl lui a fost făcut de urgență membru de partid, dar în ciuda acestor întâmplări, Justin Capră și sora sa Georgeta Viorica au continuat școala.

A urmat școala primară și liceul, început în 1944 la Liceul „Dumitru Barbu Știrbei”, din Câmpina, după care a promovat examenul de capacitate (1948) și apoi încă patru clase, cursul superior, absolvite la Școala Tehnică Petrol, Câmpina, specialitatea Foraj, urmate de bacalaureat (1952). După terminare, s-a înscris la Școala Superioară de Aviație unde a absolvit ca subinginer în aviație. În 1974, la insistențele ministrului Octavian Groza (fiul politicianului Petru Groza), se va prezenta la Institutul Politehnic București pentru echivalarea studiilor, primind, abia atunci, și diploma de inginer.

Justin Capră a fost un inventator deosebit de prolific. Mare parte a efortului său creator s-a îndreptat către rezolvarea unei probleme care l-a mistuit întreaga viață: deplasarea cu un vehicul care să consume puţin. În 1949-1950, a construit un dispozitiv cu motor, care pornea la o simplă comandă verbală. „Ajungea să-i spun «Porneşte!» şi motorul, huruind, se punea în mişcare“.

În 1950, la doar 17 ani, a realizat un bob, cu noutăți în ceea ce privește suspensia și direcția. În 1955, construieşte automobilul Virgilius cu două roţi, prima invenţie omologată ca atare. Echipat cu un motor de avion, avea 105 CP, atingea 300 km/oră şi cântărea 250 kg.

Între 1955-1956, a realizat prima versiune pentru „rucsacul-zburător“, aparat portabil pentru zbor individual. A căutat sprijin pentru realizare la Ambasada Americii, dar pentru faptul că a îndrăznit să intre şi să se adreseze unei ambasade, a fost arestat şi anchetat sub pretextul că ar fi vrut să fugă din ţară. A fost pus în libertate cu interdicţia de a mai profesa, iar pentru a se întreţine, a fost nevoit să spele maşini şi să măture.

La numai 25 de ani, în 1958, realizează prototipul rucsacului-zburător. Nu şi-a brevetat niciodată invenţia pentru că „nu are simţul proprietăţii“. Invenţia a fost brevetată de americani după trei ani şi jumătate. Rucsacul-zburător a fost folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare.

„Nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu. Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este. Rucsacul-zburător a fost invenţia cea mai în vogă, pentru că era spectaculos. Zburai fără avion. Dar eu n-am inventat, eu n-am făcut decât să propulsez un om în spaţiu folosind nişte elemente deja cunoscute. Rareori am avut câte o idee personală pe care am brevetat-o, cum ar fi efectul pelicular. Nici asta nu-mi aparţine 100%, pentru că m-am influenţat de experienţele lui Magnuss şi Bernoulli“,
a spus despre rucsacul – zburător, Justin Capră, într-un interviu pentru „Adevărul“.

În 1964, a construit şi un elicopter „portativ” pentru juniori, de numai 30 de kilograme și un „aparat de zbor individual”, fără elice, fără aripi și fără jet. Ideea revendicată de Justin Capra a fost „obținerea forței portante prin sustentație cu efect pelicular”.

Printre automobilele create de Justin Capră se află și „Soleta F”, cea mai mică mașină din lume, cu un consum redus de benzină (0.5l/100 km), care, de altfel, a fost văzută adesea pe drumurile țării. Din seria Soleta, a creat mai multe prototipuri diferite între ele prin greutate, viteză maximă și consumul de benzină. Soleta 150 Ecor, micro-autoturismul lui, cântărește 95 de kilograme și este capabil să străbată 100 de kilometri cu doar jumătate de litru de combustibil. Modelul următor, Soleta I.C. 200, a fost o îmbunătățire a modelului anterior și ajungea la viteza de 67 km/h.

Prin anii 1970, a proiectat și o mașina nepoluantă, fără volan și fără pedalier, comenzile facându-se de la un buton așezat pe carcasa fotoliului. Din această serie, modelul SARMIS EM 4K, cu o greutate proprie de 140 kg și greutatea acumulatorilor de 180 kg, atingea pe drum drept o viteză de 60 km/h.

A construit mai multe prototipuri de mașini și motorete, alimentate de acumulatori, preocupându-se în special de creșterea randamentului și scăderea greutății. La Muzeul Tehnic din București, vizitatorii puteau admira până prin anii ’90, un electroscuter, motoreta electrică OROLES ES 5, numită după un rege dac, cu o greutate de 65 kg, greutatea sursei 70 kg, viteza medie 27 km/h și o autonomie (până la reîncărcarea bateriei) de 90 de kilometri.

La Târgul Inventika din 2008, a fost prezentat „Troty” un triciclu pliabil cu motor electric integrat în butucul roții de direcție, care este răspunsul imaginat de autor la problemele de trafic urban. Vehiculul se înclină la viraje în mod natural, iar la staționare blochează puntea spate. Are o viteză maximă de 28 km/h și o autonomie de 50 km, fiind prevăzut cu un acumulator care se încarcă de la orice prize de 220 V. Greutatea proprie cu tot cu accumulator este de 30 kg, iar sarcina utilă de 80 kg.

Automobilul hibrid Oblio 3C a fost vedeta Salonului Inventika, premiat cu Eco-Prize de Federația Internațională a Asociațiilor de Inventatori. Între scuter și mașină, cu motor integrat în roată, automobilul funcționează pe bază de curent electric, în loc de combustibil. Bateriile din dotare se încarcă de la priză prin intermediul unui acumulator. Nu necesită permis de conducere, poate atinge o viteză de până la 30 km/h și are o autonomie de 80–100 km.

A primit diferite distincții și premii, precum: Premiul Arca, Premiul Ifia Eco pentru cea mai bună invenție ecologică (triciclu electric sau hibrid, împreună cu Marian Velcea); diploma Eureca Gold Medal (pentru același aparat), diploma Salonului Internațional de invenții de la Geneva, Medalia Regală pentru Loialitate (2014), Premiul Dan Voiculescu și multe altele.

Din banii primiţi pentru recunoaşterea meritelor, a deschis o fundaţie, dedicată copiilor supradotaţi, o mână de „nebuni“ care la 10-11 ani sunt experţi în fizică cuantică şi care lucrau alături de el la Filipeşti. Modest şi mereu nemulţumit de ceea ce a realizat, cu remuşcări pentru timpul pierdut în timp ce dormea, Justin Capră şi-a exprimat întotdeauna doar satisfacţia că „nu a stat degeaba“: „Am o oarecare mulţumire nu pentru că aş fi rezolvat ceva, ci pentru că nu am stat degeaba. Numai istoria va stabili dacă este important ce am făcut eu“.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ