Mănăstirea Comana – jud. Giurgiu

Ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, cu rol de mănăstire-cetate, ruinată până la finele secolului al XVI-lea, Mănăstirea Comana se află în satul Comana județul Giurgiu, la aproximativ 40 de km de București, înspre sud și este una dintre cele mai vechi, frumoase și importante mănăstiri-cetate din România.

Restaurată în deceniul trecut, astăzi se prezintă într-o stare excepțională, fiind vizitată zilnic de sute de turiști. Pe lângă caracterul religios pe care îl prezintă biserica, ansamblul mănăstirii este un monument istoric de o mare importanță pentru România.

Locul pe care a fost înălțată mănăstirea era odinioară o insulă, în mijlocul mlaștinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, ușor de incendiat la vreme de primejdie. Râul Neajlov, care curge în partea de răsărit a satului Comana, întâlnește în cale balta Comanei, pe care o străbate și din care se desprinde în fața mănăstirii. În dreptul satului Comana, apa desface un braț care ocolește ostrovul și se reîntoarce apoi la vechea matcă.
În 1588, mănăstirea a fost reclădită de boierul Radu Șerban, folosind ruinele rămase de la vechea mănăstire, în special zidul de incintă. În biserica cu hramul Sf. Nicolae, va comanda ca zidul de la intrarea în pronaos să fie zugrăvit, împreună cu soția sa, Elina, așa cum o cerea obiceiul ctitoricesc.

În 1609, după ce a devenit domn al Țării Românești, Radu Șerban zugrăvește biserica mănăstirii Comana, punând să se intervină în pictura ce-l reprezenta, prin adăugarea însemnelor domnești. Această pisanie nu s-a păstrat, fiind înlocuită, la refacerea din 1699 – 1700, cu o alta, a strănepotului său, Șerban Cantacuzino, cel care va cinsti cum se cuvine numele străbunicului domnesc, pomenindu-l în înscrisul săpat deasupra intrării lăcașului ca prim ctitor al zidirii pe care o reface.
Starea prosperă în care se afla mănăstirea la mijlocul secolului al XVII-lea a fost remarcată și de Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, în călătoria pe care au făcut-o aici, în 1657:

„Ea este o mănăstire mare, trainică, închisă cu ziduri de piatră. În cele patru colțuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumusețarea aspectului și pentru plimbare.(…) Această mănăstire este așezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri și de bălți, de ape și de mocirlă de nepătruns. Și nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înșine trecând prin ele cu corăbiile. Ei (călugării) spun că, dacă împăratul (sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziția este foarte puternică și bine întărită, între locuri care nu îngheață niciodată, chiar în iarna cea mai aspră”.

În 1709 moare Șerban Cantacuzino, fiind înmormântat în același loc ca și înaintașii săi. Declinul Mănăstirii Comana a început în 1728, când domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat a închinat-o Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde urma să ajungă o parte din venitul său, în schimbul întreținerii lăcașului. Din acel an, așezământul monahal a fost administrat de călugări greci, timp de 135 de ani, până la secularizarea averilor mănăstirești. Cu toate daniile de care a beneficiat din partea unor domnitori fanarioți, mănăstirea a ajuns într-o stare foarte proastă și a început să-și piardă din averi și moșii. Grav afectată și de puternicul cutremur din 1802, mănăstirea nu a mai putut fi reparată, fiind refăcută din temelii în 1854. Au reclădit-o meșteri din Germania, după planul austriacului Johan Schlatter (numit și „arhitectul mănăstiresc”) care i-a schimbat aspectul din timpul lui Radu Șerban.

Odată cu secularizarea din 1863, mănăstirea a fost transformată în biserică parohială, toate moșiile pe care le mai avea au trecut în patrimoniul statului, iar ultimii călugări greci de aici au fost nevoiți să plece. A fost restaurată în 1908, dar după zece ani, mareșalul german Mackensen care a venit aici vorbea despre „ruina unei mănăstiri”. El a vizitat atunci cimitirul unde erau îngropați soldați germani, alături de români, bulgari și turci, căzuți în luptele de pe Neajlov din Primul Război Mondial. În 1919, a vizitat mănăstirea marele istoric Nicolae Iorga, la indicația sa fiind construit în 1932 Mausoleul Eroilor, unde au fost depuse osemintele a peste 750 de eroi, români și străini.

După cel de-al Doilea Război Mondial așezământul monahal a căzut din nou în paragină. Grav afectată și de cutremurele din 1977 și 1986 biserica a fost consolidată în întregime, în perioada 1988-1990, iar în anii următori a fost pictată din nou.

După aproape 130 de ani de la secularizarea făcută de Cuza, Mănăstirea Comana a fost redeschisă la 1 august 1992. Biserica a fost repictată și înfrumusețată cu mobilier, ușile de la intrare au fost schimbate, incinta mănăstirii a fost înconjurată cu gard, a fost înnoită instalația de încălzire în biserică. De asemenea a fost restaurată Casa Domnească, care de-a lungul vremii găzduise Școala Generală, Prefectura județului, fiind chiar și siloz de cereale pentru CAP-ul din comună, în perioada comunistă.

La etajul clădirii se află acum Biblioteca și Sala Tronului, unde se găsesc obiectele de cult, icoanele vechi, cărțile de cult și celelalte artefacte descoperite aici.

Beciurile spațioase, dispuse pe toată suprafața Casei Domnești, sunt singurele care se păstrează întregi din clădirea ridicată la începutul secolului al XVII-lea. Acestea au fost restaurate ca lapidariu, unde sunt expuse bucăți de pietre tombale ale membrilor familiei ctitorilor înmormântați aici, fragmente de coloane, pisanii foarte vechi, precum și armuri medievale, steaguri de luptă și portretele voievozilor și ctitorilor.

Monument istoric de importanță națională, Mănăstirea Comana se află din 2011 într-un amplu proces de restaurare, care se realizează printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană. Printre odoarele de preț ale bisericii se află icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, veche de peste 300 de ani, o raclă cu părticele din moaștele Sfintei Ecaterina, iar din 2012, o nouă raclă cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, și ale altor sfinți.

Despre domnitorul Vlad Țepeș se știe că a fost ucis înainte de 10 ianuarie 1477, în urma unui complot al boierilor. Însă nu se cunoaște sigur locul unde s-a petrecut omorul și nici unde a fost înmormântat.

Marele istoric Nicolae Iorga vorbea despre o tradiție, potrivit căreia domnitorul ar fi înmormântat în apropierea Mănăstirii Snagov, ctitorită de acesta, dar prof. univ. dr. Constantin Rezachevici, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, afirmă acum că cea mai plauzibilă ipoteză este aceea că Vlad Țepeș a fost ucis în apropierea Mănăstirii Comana, în timpul luptelor cu turcii care veneau dinspre Giurgiu și îl aduceau pe Basarab Laiotă la domnie. Iar trupul său, fără capul care a fost trimis la Poartă, nu putea fi înmormântat decât în cea mai apropiată ctitorie a voievodului, Mănăstirea Comana.

Cercetările arheologice au descoperit un mormânt fără piatră funerară, pe latura sudică a bisericii din timpul lui Vlad Țepeș, care ar putea fi numai ipotetic atribuit domnitorului. Este posibil ca mormântul să fi fost dezafectat odată cu întreaga biserică la sfârșitul sec.al XVI-lea.

Admirabil monument monahal, ansamblul de la Mănăstirea Comana cuprinde astăzi: biserica mănăstirii, zidurile de apărare cu contraforți, beciurile domnești, mausoleul eroilor, muzeul mănăstirii, expoziția în aer liber, turnul intrării, chiliile mănăstirii, un magazin de suveniruri, cărți și produse de proveniență proprie.

Actualmente, Comana este mănăstire de călugări. În prezent, din construcția inițială se mai păstrează, restaurate, doar latura de nord și vest a chiliilor, iar în stare de ruină mai durează zidul de pe latura de est și un fragment lipit de turn.

Mănăstirea Comana are ca metoc Schitul Mironești.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ