Punctul central al recentului învins proiect Senate Bill 1 era naționalizarea legilor de vot. Ar fi luat statelor dreptul de a-și conduce propriile al
Punctul central al recentului învins proiect Senate Bill 1 era naționalizarea legilor de vot. Ar fi luat statelor dreptul de a-și conduce propriile alegeri, privilegiu de care s-au bucurat încă de la începutul independenței americane, analizează Shmuel Klatzkin într-un articol The American Spectator.
Aserțiunea fondatorilor acestei țări era că, așa cum a precizat George Washington într-o scrisoare către congregația evreiască din Newport, nu este adevărat că prin „îngăduința unei clase de oameni se bucură alta de exercitarea drepturilor lor naturale inerente.“ Mai degrabă, așa cum apare în Declarația de Independență, toți oamenii „sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite Drepturi inalienabile“, care le conferă dreptul de a înființa și de a schimba guverne.
În această concepție, cu cât guvernul este mai centralizat, cu atât este mai puțin legitim. Prin urmare, pentru a permite un guvern centralizat care să nu submineze structura puterii în scopuri proprii, părinții Constituției i-au asigurat pe americani prin Declarația Drepturilor că guvernul național deține doar acele puteri delegate lui în mod special de către popor prin Constituție. Toate celelalte puteri, în toată plinătatea lor, sunt, conform celui de-al 10-lea Amendament, „rezervate statelor, respectiv poporului“.
Susținătorii absolutismului resping astfel de limitări asupra propriei puteri. În concepția lor, plenitudinea puterii politice aparține conducătorului (sau conducătorilor) absolut. Toți ceilalți se bucură doar de acele libertăți pe care le permite conducătorul, care le poate anula oricând.
Fondatorii știau că există astfel de lideri, din istoria clasică și din cea recentă. În timpul vieții majorității dintre ei, Napoleon iniția absolutismul modern, completat cu un cod de lege imperial care reînnoia absolutismul ca o mare forță în lume. Dar, deși Washington, John Adams și Thomas Jefferson au folosit și au dezvoltat toți marile puteri ale președinției, s-a păstrat ideea unei guvernări cu acordul celor guvernați. Statele și cetățenii individuali au continuat să fie sursa autorității guvernului central; acordul lor constituțional era cel care acorda guvernului federal puterea sa, nu invers.
Există un adevăr profund încorporat în federalismul Constituției noastre. Cartea Book of Splendor (Zohar), veche de secole, vorbește despre obținerea păcii în această lume drept a deveni „una cu ce ne înconjoară“. Universul este organizat în așa fel încât guvernăm cel mai bine atunci când ne guvernăm mai întâi pe noi înșine, devenind un întreg – o persoană completă, integrată.
Plinătatea atotcuprinzătoare nu stăpânește prin distrugerea propriei noastre plenitudini și integrități. Din contră, plenitudinea propriului nostru microcosmos ia chipul și forma plinătății divine care înglobează toate lucrurile.
Într-un mod foarte asemănător, creatorii Constituției noastre adoptă modelul întregului integrat în alt întreg mai mare. Ei au prevăzut că starea bună a nației izvorăște din starea bună a fiecărui stat constitutiv, care la rândul său este determinată de starea bună a propriilor cetățeni, fiecărui stat garantându-i-se „o formă de guvernare tip republică“.
Scopul nostru este să înființăm, în măsura posibilităților noastre (care sunt destul de mari) ceva care să semene cu divinitatea. Așa cum ea este una, deși a creat și susține un univers coerent de o imensă complexitate în continuă evoluție, tot așa aspirăm și noi în mod semnificativ să integrăm toate complexitățile vieții noastre individuale într-o unitate atotcuprinzătoare.
Această unitate nu este doar unitatea intelectuală a Ideii Mărețe. Oricât de important ar fi acest lucru, suntem conștienți în noi înșine că ideile sunt lucruri ce derivă, oricât de competente ar fi, dintr-o realitate mai consistentă și mai vastă.
Complexitatea imensă a universului transpare miraculos în idei coerente. Avantajul nostru uman are legătură cu ce ne ajută ideile să facem – să nu ne mulțumim cu a fi copleșiți de imensitatea lumii care ne înconjoară și ne include, ci să putem acționa într-un mod focalizat și puternic.
Dar, nefiind îngeri, limitați în privința sfințeniei așa cum animalele sunt limitate la harul natural prin instinct, constatăm că trebuie să lucrăm constant la propria persoană pentru a ne putea guverna bine pe noi înșine – și țara noastră, totodată. În ciuda seducției copleșitoare a puterii politice, în general am fost conștienți ca țară că puterea care nu este valorificată spre a face binele este pur și simplu malefică.
Oricât de simplu sună, tradiția juridică din Occident ne-a învățat cât de complex este procesul de menținere a corectitudinii puterii politice – sau cel puțin de a o împiedica să devină abjectă de-a dreptul. În istoria jurisprudenței americane/engleze, există o implicare continuă și profundă legat de marile probleme: a avea libertate și a avea un guvern suficient de puternic încât să ne protejeze de cei cărora le pasă mai puțin de această libertate.
În prezent, există o recrudescență a celor care, în atmosfera de romantism a secolului al XIX-lea, doresc doar să îmbrățișeze o singură idee și să nu se ostenească cu complexitatea și respectul față de diferență. Romantismul nu a produs doar frumusețea operelor lui William Wordsworth și a lui Percy Bysshe Shelley, ci și ideologiile războiului de clasă ale lui Marx – comunismul – și ale antisemitismului politic modern – în ultimă instanță, nazismul.
Capacitatea distructivă a acestor ideologii este de neegalat în istoria lumii.
Am trecut de mult de perioada în care vedeam oameni împușcați, încercând să scape din Berlinul de Est și chiar mai tare ne-am îndepărtat de timpul gulagurilor și execuțiilor în masă ale lui Stalin. Din fericire, nu a apărut niciun nou regim nazist.
Întrucât Aleksandr Solzhenitsyn nu prea mai este citit și cu siguranță nu se vorbește de el în majoritatea școlilor; cu casele noastre pline de produse chinezești și trezoreria susținută de creditul chinez, comunismul nu inspiră aceeași repulsie ca înainte, mai ales în rândul tinerilor. Este la modă în multe cercuri să se imite reducerea moralității la conformare ideologică. Dedicați-vă Singurei Idei Corecte și veți avea întotdeauna dreptate.
Adepții acestor ideologii cu focalizare unică doresc să aibă dreptate, dar nu sunt dispuși să se autoexamineze critic. Presupunând că propria lor corectitudine există, ei externalizează introspecția morală către alții, ca atâtea locuri de muncă exportate în China, pentru a fi făcute de alții pentru noi la prețuri mici.
Rezultatul care urmează este atât o economie, cât și o cultură subminată de un soi de consumerism radical, care este dispus să se predea totalitarismului, atâta timp cât oferă un sentiment de dreptate instantaneu și fără sacrificiu.
Dar devine evident că este o idee de doi bani. Nu poate dura. Ziua Independenței își exprimă în continuare mesajul. Pe măsură ce părăsim mediul febril al Anului Ciumei, există adieri de aer proaspăt. Străjerul anunță: „Se apropie zorile!“
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS