O hoardă de asistenți sociali nu va rezolva problema infracționalității

În 2020, personalitățile politice din SUA au început să propună reatribuirea unor – sau a tuturor – responsabilităților și resurselor poliției către asistenții sociali. Acest lucru a fost prezentat ca și cum ar fi o idee cu totul nouă, nu ca una vehiculată încă de la instalarea conceptului de asistență socială în mediul academic, la sfârșitul secolului al XIX-lea, analizează Trish Randall într-un articol American Thinker.   

În primăvara anului 2021, Rep. Cori Bush (D-Mo.) a propus „The People’s Response Act“. Numeroasele obiective ale legislației includ subvenții pentru a înlocui poliția cu asistenți sociali, reconfigurarea modului de aplicare a legii, resurse sporite privind sănătatea mintală și abordarea actelor de violență prin intermediul a numeroase trăsături specifice.

La prima vedere, ar putea părea plauzibil că profesioniștii special instruiți, care lucrează pe termen lung cu persoane cu probleme, i-ar putea îndruma pe unii să renunțe la alegerile antisociale, în ciuda expectanței unei rate mari de eșec, întrucât oamenii pot respinge ideile, chiar și ideile ce ar avea consecințe pozitive.

Site-ul Oxford Reference descrie două curente principale în criminologie. Criminologia clasică presupune că infractorii acţionează în baza unor decizii raţionale, prin propria alegere. Criminologia pozitivistă, îmbrățișată de asistenții sociali, plasează cauzele infracționalității în afara individului, folosind analiza statistică pentru a descoperi influențe nefaste care provoacă comportament antisocial.

În propriile lor lucrări, asistenții sociali resping o abordare centrată pe persoană la interacțiunile cu clienții. Un articol din British Journal of Social Work afirmă: „Practicile asistenței sociale nu sunt capabile să aplice fidel principiul respectării autonomiei de bază și a dreptului la autodeterminare al celor ce le folosesc serviciile“. În schimb, soluțiile privind infracționalitatea izvorăsc din acțiunea colectivă în cadrul comunității afectate.

Într-o situație dificilă, a face apel la capacitatea individului de a gândi și de a acționa rațional ar putea avea un succes mai mare în a reduce tensiunile. Pentru un necunoscut agitat, comportamentul popular de „apreciere pozitivă necondiționată“ al unui asistent social ar putea părea condescendent.

După ce am citit câteva materiale despre și scrise de către asistenți sociali, se pare că ei înșiși sunt unii dintre cei mai fermi susținători ai ideii de a avea asistenți sociali pe post de opțiune alternativă a poliției. Se pare că, în mintea asistenților sociali, instrumentele fizice – cum ar fi mașinile special echipate, armele, vestele de kevlar și cătușele – sunt incompatibile cu abilitatea poliției de a folosi tehnici de conversație pentru a calma tensiunea, dacă este cazul.

Asistenții sociali sunt conștienți că au loc atacuri violente asupra acestei categorii, săvârșite de clienți. În 2011, 58% dintre cei 1.129 de asistenți sociali chestionați au declarat că au „experimentat personal violența clienților“. După uciderea asistenților sociali din Boston și Kansas, asistenții sociali au organizat campanii de susținere a legislației federale și locale care să abordeze violența împotriva breslei lor. Deja este ilegal să bați pe cineva, așa că haideți să instituim ca agresarea unui asistent social să fie mai mult decât ilegală.

Un alt obiectiv este o mai mare conștientizare a publicului cu privire la potențiala violență asupra asistenților sociali. Cu ce ajută mai exact conștientizarea publicului cu privire la violența față de asistenții sociali nu este explicat.

Citește și Cine vrea de fapt să taie fondurile poliției americane?

Atunci când se confruntă cu amenințări la adresa propriei lor siguranțe fizice, asistenții sociali sunt surprinzător de conștienți de informațiile din lumea reală care ar putea fi utile când ai de-a face cu indivizi antisociali agitați. Într-un webinar din 2011 pe tema siguranței asistenților sociali, Christina Newhill, Ph.D., ACSW încurajează la evaluarea riscului în privința fiecărui client, prin verificarea antecedentelor de violență; consum de droguri sau alcool; arme; și a caracteristicilor demografice, clinice și biologice.

Există chiar și sugestii practice iminente, cum ar fi eliminarea din birouri a obiectelor care pot fi folosite pe post de armă. Sunt omise forțele exterioare care afectează comportamentul. Particularitățile de evaluat, dacă ar fi menționate de poliție sau public în legătură cu comportamentul infracțional, ar fi catalogate în prezent drept bigotism.

Oricine are în vedere să transfere fondurile poliției către asistenții sociali ar trebui să citească și să compare toate informațiile disponibile privind eficacitatea celor două profesii în reducerea ratei infracționalității.

O lucrare din 2018 a Brennan Center descrie un proiect NYU centrat pe 264 de orașe, în perioada 1990-2013. În el se pretinde că fiecare nouă organizație nonprofit din orașe cu peste 100.000 de locuitori a scăzut ratele de omucidere cu 1,2%, ale infracțiunilor violente cu 1% și ale jafurilor cu 0,7%. Articolul American Sociological Review al autorilor studiului NYU spune că „cercetările teoretice și empirice privind declinul infracționalității“ trec cu vederea „modul în care este reglementată violența prin surse informale de control social existente în sânul comunităților“.

„Scopul nostru este să prezentăm dovezi cauzale cu privire la impactul acestor organizații asupra infracționalității și violenței în orașele din SUA“. Studiul a folosit metoda unui „cadru cu parametrii clar stabiliți și a adaptat o strategie de variabilă instrumentală (IV) pentru a identifica efectul cauzal al organizațiilor nonprofit asupra infracționalității“. Scopul parametrilor cu valoare fixă este de a controla variabilele omise, iar strategia instrumentală este utilizată pentru „controlul surselor nedetectate de variabilitate“ și nu presupune niciun efect direct asupra rezultatului. Impactul organizațiilor nonprofit asupra infracționalității nu a fost testat, ci presupus.

Respectivul studiu presupune că organizațiile nonprofit se dezvoltă în mod organic în cadrul comunității și descrie poliția drept ceva impus din exterior. Această supoziție ignoră faptul că organizațiile nonprofit, deși operează la nivel local, sunt create din fonduri federale, și că poliția se află sub controlul oficialilor locali aleși.

Numărul polițiștilor din SUA a crescut odată cu American Recovery and Reinvestment Act din 2009, care a alocat 1 miliard de dolari în subvenții pentru poliția comunitară, determinând astfel apariția a 7.000 de noi ofițeri de poliție pe străzi. Steven Mello de la Princeton University Industrial Relations Section a văzut în asta o oportunitate pentru un experiment natural. Mello a comparat schimbările în numărul de polițiști și infracțiuni, constatând efecte majore și semnificative statistic ale poliției în ceea ce privește jafurile, spargerile și furtul de mașini, existând chiar o corelație cu un număr mai mic de crime.

Vestea și mai bună este că scăderea infracționalității ca urmare a creșterii numărului de polițiști nu se corelează cu un număr crescut de arestări sau un efect de propagare în alte comunități. Potrivit lui Mello, „rezultatele evidențiază faptul că sprijinul fiscal acordat guvernelor locale în scopul prevenirii infracționalității ar putea aduce mari beneficii, mai ales în perioadele proaste la nivel macroeconomic“.

Chiar și cele mai comune interacțiuni dintre poliție și public au potențialul de a escalada brusc într-o criză violentă. Pentru siguranța publicului larg, a persoanelor care se confruntă cu sau creează o criză, a infractorilor arestați și a funcționarilor publici de la care se așteaptă să rezolve situații periculoase, cele mai bune și mai sigure instrumente ar trebui să fie ușor accesibile. Atât utilizarea echipamentelor fizice pentru comunicare, transport, protecție și control, cât și a sta de vorbă cu indivizi agitați pentru a-i calma, sunt ambele metode folosite cu succes de poliție în fiecare zi.

Nu este clar care e rolul asistenților sociali în eforturile de reducere a infracționalității, chiar și după un secol de încercări de a emite supoziția utilității și de a revendica o influență asupra scăderii ratelor infracționalității, care coincide cu creșterea numărului de polițiști și a resurselor.

Traducere și adaptare
Tribuna.US