Opinie: În lume există doar 5.000 de oameni care contează

Opinie: În lume există doar 5.000 de oameni care contează

Timp de citire: 3 minute

Nu-mi amintesc subiectul congresual pe care l-am abordat, dar nici nu contează. Persoana căreia i-am făcut comentariul a replicat, „Ei (adică, reprezentanții aleși) ar trebui să tragă pentru binele nostru.“ Aș fi luat-o drept o glumă banală dacă nu ar fi spus lucrul acesta cu toată seriozitatea.

M-am gândit că lucrurile nu mai stau de multă vreme așa. Nici nu aș ști de unde să încep. Deci, de unde începi cu un astfel de subiect, analizează Spruce Fontaine într-un articol American Thinker. 

Politicienii nu lucrează aproape niciodată pentru noi. Nu confundați un proiect de lege care să reducă povara fiscală a Americii pentru a reînvia o economie aflată în faliment cu parlamentarii înșiși. Politicienii lucrează doar pentru ei, punct. Dacă se întâmplă să iasă ceva măreț, este ca în producția băuturilor din fructe; puteți face produse de înfrumusețare din resturi.

Cât de des îi auziți pe politicieni spunând că „se pun din nou pe treabă în folosul poporului american“? Ambele partide politice folosesc expresia. Ce făceau înainte de a se „pune din nou pe treabă“, totuși?

Uitați cum stau lucrurile: a sluji interesele poporului american pur și simplu nu merită suficient. Înseamnă marxism pentru tagma funcționarilor publici. Începând cu Bill și Hillary, funcționarii publici au început să se vadă pe ei înșiși ca un proletariat insipid care face toată munca în timp ce elitele obțineau profituri enorme din pachetul de politici pentru care au donat cei bogați.

Campaniile de strângere de fonduri la care un meniu costă mii de dolari au început să semene rapid cu niște cartofi antici mici, în timp ce giganții tech își măsoară propriile PIB-uri amețitoare, mai mari decât ale Italiei, Braziliei, Canadei sau Rusiei. Clasa politică vrea ca Washington, D.C. să fie varianta de pe Potomac a orașului Palo Alto, având ceea ce are elita.

Cu alte cuvinte, aleșii vor să fie „spuma“ care nu are aproape nimic de-a face cu noi, americanii întunecați la minte.

Ceea ce erau mai demult aranjamente financiare călduțe pentru cetățenii politici ai capitalei s-au transformat în strategii de mega-prosperitate. Insurecția înscenată de la Capitoliu, firma de securitate privată Capitol Police și gardul ghimpat din jurul capitalei națiunii reprezintă cetatea neo-medievală.

Sunt convins că elitele au oroare de oricine altcineva decât de propria persoană. Ura este instrumentul pe care elita politică îl folosește pentru a diviza și subjuga. Pentru nobilii elevați, această strategie înseamnă să ne măture pe noi, țăranii, afară din regatul lor, astfel încât să controleze și să limiteze contactul pe care-l au cu noi.

Nu există nici o urmă de smerenie care să fie reperată la reprezentanții tipici ai formațiunii de elită. Lipsa lor flagrantă de modestie se înrăutățește în mod intenționat, apoi secularizează cultura, eliberându-i astfel de stipulațiile Regulii de Aur, care le-ar impune să le pese cu adevărat de țărani.

După aceea, elitele definesc toate granițele țăranilor în locul lor și le asigură o întreținere minimă, fără a avea măcar protecția unei poliții lipsite de fonduri.

1984 îl evocă pe George Orwell și amintește și de anul în care a apărut filmul cu Sigourney Weaver – Half Moon Street. Weaver joacă rolul unui doctorand Harvard, dr. Lauren Slaughter, la un institut privind problemele din Orientul Mijlociu. Într-o scenă memorabilă, personajul lui Weaver discută cu un bancher olandez, Hugo Van Arkady, în timpul unei cine. Ceea ce urmează este transcrierea unei porțiuni din conversația lor.

Van Arkady: Există doar cinci mii de oameni în lume. Doar atât. Cinci mii.

Dr. Slaughter: Cinci mii? Doar aceștia contează? Dar milioanele care mor de foame? Aceia nu contează?

Alt invitat: Un milion nu este un număr în adevăratul sens.

Van Arkady: Există crime în natură. Milioane de persoane mor chiar acum, înfometate, bombardate, în lagăre. Nimănui nu-i pasă. S-ar putea să-i deplângeți, dar este o realitate.

Dr. Slaughter: Și binențeles că dumneavoastră, domnule Van Arkady, sunteți unul dintre acei cinci mii.

La mai mult de treizeci și cinci de ani după, scena încă pare actuală. Palo Alto de pe Potomac reprezintă coalizarea aderării elitelor americane la Clubul 5K.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0