Stânga este total inconsecventă în modul în care abordează războiul cultural

Stânga este total inconsecventă în modul în care abordează războiul cultural

Sportivii știu că cel ce ripostează primește aproape întotdeauna cartonașul. Practic, asta se întâmplă și în războiul cultural, și încă în mare măsură, pentru că una din părți se bucură de favoarea arbitrilor. Stânga încearcă să schimbe normele culturale, dreapta se opune, iar mass-media dă vina în totalitate pe conservatori, analizează Emily Jashinsky într-un articol The Federalist.

Am menționat recent, împreună cu Ben Domenech, că dreapta intervine „în sfârșit“ în mod semnificativ în războiul cultural. Pentru unii, argumentul respectiv a fost destul de ridicol. Dar este adevărat din două motive evidente – motive pe care mulți nu le-au observat din pricina arbitrilor părtinitori din mass-media.

În primul rând, prin definiție, scopul mișcării progresiste este de a induce schimbarea culturală. Opoziția conservatoare față de această schimbare înseamnă apărare, nu atac. Stânga alimentează războiul cultural, iar dreapta reacționează. Progresiștii cinstiți admit măcar atât.

Dacă, de exemplu, vrei să normalizezi ideologia transgender sau căsătoria homosexuală, strategia ta implică în mod necesar pornirea unui război împotriva actualei culturi, în care acea normă nu există încă. Același lucru este valabil și în ceea ce privește felul în care ne raportăm la rasă în programele școlare. Dacă vrei să fie mai în concordanță cu ideologia de stânga, duci un război cultural împotriva normelor sistemului nostru de învățământ.

Acum câțiva ani, am folosit o explicație dată de Vox cu privire la „Războiul împotriva Zilei Recunoștinței“ pentru a detalia acest aspect. Chiar dacă articolul îi prezenta pe conservatori drept războinici culturali, recunoștea că membrii Stângii încercau într-adevăr să schimbe modul în care sărbătorim Ziua Recunoștinței.

Ați putea considera că motivul Stângii este unul legitim și moral, dar asta nu îi face mai puțin vinovați de a fi început lupta. Unele dintre aceste lupte au fost vrednice de laudă, cum ar fi de exemplu cea pentru drepturile civile și dreptul de vot al femeilor. Încercarea de a seculariza Crăciunul, nu prea.

Citește și Cele 3 mari diferențe dintre conservatori și progresiști

Aici ajungem la al doilea aspect cheie. S-au implicat conservatorii în conflicte precum „Războiul împotriva Crăciunului“, timp de ani de zile? Absolut. A avut în trecut putere Majoritatea Morală? Sigur. Au fost exagerate unele dintre conflictele culturale? Da.

Dar „conservatorii“ nu formează singuri „Dreapta“, după cum am precizat și eu și Ben. Ei fac parte din mișcarea de dreapta, dar nu sunt Partidul Republican sau clasa de jurnalişti, consultanţi şi experţi de la Washington care pare acum convinsă că merită intervenit în cauza culturală.

Aceasta este o distincție deosebit de importantă. Atât Partidul Republican, cât și Dreapta din Washington i-au tratat cu o superioritate vădită pe conservatorii sociali, cel puțin în ultimul deceniu, luând constant partea Stângii și o falsă poziție de centru atunci când vorbim de sprijinul acordat în bătălii culturale precum cele pentru vestiarele fetelor, avort și imigrație.

Acest lucru este valabil chiar și în cazul celor cu priză la conservatorii sociali, atunci când sunt forțați să ia decizii politice dificile, în special cele care îi pun în conflict cu mediul de afaceri. Astfel de contradicții au fost considerate un lucru rău pentru brand și o amenințare la adresa puterii politice înrădăcinate.

Dar erau totuși contradicții. Opoziția conservatorilor față de schimbare nu este complet morală sau rațională. Astăzi, desigur, cred că este, cel mai adesea. O mare parte a națiunii pare să fie de acord că pilonii cheie ai ideologiei culturale de stânga sunt greșiți, inclusiv cenzura și noțiunile radicale privind rasa și genul.

Citește și Conservatorismul este înrădăcinat în drepturile naturale

De aceea, acest aspect se referă la mai mult decât simplă semantică. Pentru a înțelege corect războiul cultural, este important să înțelegem că opoziția de dreapta, centru și stânga (vezi: Tulsi Gabbard, Joe Rogan, Dave Chappelle etc.) nu constituie agresorii. Publicul reacționează la schimbările culturale radicale induse de elita de stânga.

Republicanii au ajuns să realizeze că aceste bătălii nu sunt doar lucrul moral de făcut, ci și oportune din punct de vedere politic. Ei intervin, dar o fac pentru a reprezenta o mare parte a națiunii, care nu este confortabilă cu respectivele încercări de schimbare. Această dinamică este exact motivul pentru care reacția este puternică, lucru pe care ar trebui să-l priceapă atât Dreapta, cât și Stânga.

A ignora războiul cultural, considerându-l o născocire a imaginației febrile a Dreptei, nu este o poziție consecventă, sau una care să reflecte realitatea. Pe de o parte, Stânga vrea să celebreze „progresul“ și „schimbarea“ pe plan cultural. Pe de alta, vrea să-i creioneze pe opozanți drept agresori înverșunați într-un război cultural, hotărâți să includă problemele sociale în narațiune pentru a stârni hoardele bigote de naivi ale Americii. Acesta este adevăratul vis febril.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0