Țara mea nu e România, e satul românesc – Emanuel Tânjală, fotograf

Emanuel Tânjală și-a început cariera ca fotograf la un ziar comunist, „Satul socialist”, dar și-a dobândit gloria reușind să fotografieze, în anii de aur fals ai ceaușismului, adevăratul sat românesc. Scârbit de sistem, a plecat în 1981 în Italia și a ajuns apoi în Statele Unite ale Americii, unde s-a stabilit, împreună cu soția și cei doi copii. Dar sufletul lui Manu Tânjală n-a plecat niciodată din România, unde revine pentru a-și lua puteri, ca Anteu, și a-și lansa volumele de eseuri și fotografii • (Cristian Curte, Formula AS – nr. 1402 – 12 feb. 2020)

*

Născut la data de 9 octombrie 1944, la Comarnic, Prahova, Emanuel Tânjală a crescut în lumea satului românesc – un univers simplu, dar plin de adâncime şi poveşti nevăzute. Fascinat de oameni, de paşi şi de umbre, a descoperit în fotografie nu doar o meserie, ci o chemare. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia fotografie – alegere curajoasă într-o epocă în care limba imaginii era mai degrabă uniformă decât personală.

După absolvire, Emanuel Tânjală a lucrat pentru reviste importante: Flacăra, România Liberă, Viaţa studenţească, Amfiteatru. Într‑o perioadă dominată de cenzură şi propaganda oficială, el a găsit libertatea în compoziţie, în lumină, în chipurile oamenilor de la periferie. Fotografiile sale — ale copiilor, bătrânilor, muncitorilor, ţăranilor – devin mărturii: priviri care spun mai mult decât cuvintele. Este aici că se formează stilul: alb‑negru, contrast puternic, economie de mijloace, dar forţă de expresie maximă.

La începutul anilor ’80, când libertatea era doar visul unui confort, Emanuel Tânjală ia decizia: fuga din România comunistă (în 1981). Drumul său îl aduce în Statele Unite, dar în fotografiile sale continuă să pulseze ecourile satului românesc, ale ţăranului român, ale lumii care îl formase. În America începe un nou capitol — colaborări în presă internaţională — dar sufletul său rămâne legat de România.

* *

 INVITAȚIE SPECIALĂ 

Vă invităm la un eveniment exclusiv care va avea loc Sâmbătă, 28 Martie 2026, la Crystal Palace Banquets, în Mount Prospect, Illinois: GALA ORIGINI ROMÂNEȘTI (ROMANIAN HERITAGE GALA), în cadrul căruia renumitul fotograf Emanuel Tânjală va expune o colecție de fotografii impresionante. Aceasta este prima sa expoziție în zona metropolitană a orașului Chicago. Detalii și mod de a cumpăra biletele de participare, aici: https://tribuna.us/2026-heritage-gala/

***

Cristian Curte (Formula AS):  Ai apucat să vezi, înainte de plecarea în Ame­rica, satul românesc pierind sub ochii tăi. Cum a fost să îl vezi ucis? 

Emanuel Tânjală: Da, comunismul i-a dat lovitura de moarte. Din pricina lui, țăranii gospodari au ajuns hoinari în propriile lor sate. Încet, munca lor de sute de ani a intrat pe mâna unora care nu avuseseră nimic, doar școala asupritorului. Îmi povestea mătușa Sma­randa de la Irești.

Foto: Mătușa Smaranda din Irești, Vrancea (1993)

„Dacă a venit colectivul, cu ce să te mai hrănești? Au luat tot pământul. Aveam căruță, făcută de noi, oleacă de plug, cai, animale de la părinți. O duceam bine, dar ni le-au cerut pe toate la colectiv. Au luat căruța la colectiv, caii i-au dus tot acolo și nu ne-au mai dat nimic înapoi. Nu­mai șapte ani din viața mea am dus-o ca lumea… în rest, am trăit plângând”.

Unchiul și mătușa mea, Ion și Florica Tânjală, au avut vreo zece hectare de vie și pianină în casă! Erau oameni gospodari, care dă­deau de mâncare din primăvară și până-n toamnă, când se culegeau strugurii, la 15-17 oameni care stă­teau la ei. Lucrau toți împreună, ca într-o mare familie. Când au venit comuniștii, prima dată au luat pianina. Au venit și au luat-o fără să o ceară! Au spus doar că au nevoie de ea la căminul cultural, unde, am aflat mai apoi, nu a mai ajuns niciodată… Apoi, în doar două zile, au venit și le-au luat tot ceea ce aveau în gospodărie. Tot! S-au mirat că le-au lăsat casa…

Îți dai seama ce dramă? Niște oameni curați ca lacrima, ca zăpada!

Așa s-a ajuns ca băncile din fața porților, care la început erau tot timpul goale, pentru că țăranii din satul meu munceau încontinuu, să devină ocupate. Înainte nu aveau timp să stea la poartă. Pe bunicul nu îl vedeam acolo decât duminica, după biserică. Atât. Apoi, cu timpul, din ce în ce mai mulți oameni, care nu aveau altceva de făcut, deveneau ocupanții băncilor de la poartă. Cam asta s-a întâmplat cu satul românesc.

Pentru mine el înseamnă „țara pierdută”. Țara mea nu e România, e satul românesc. Știți că, pe vremuri, atunci când orășenii spu­neau „plecăm la țară” voiau să spună „ple­căm la sat”.

Intregul interviu realizat de jurnalistul Cristian Curte poate fi citit aici: EMANUEL TÂNJALĂ – fotograf și scriitor: „Prin lumea asta întunecată, ghidul meu este Dumnezeu”