Asasinarea lui Charlie Kirk dezlănțuie lumea antisocială Moartea lui Charlie Kirk nu a fost doar un asasinat politic. A fost, mai ales, un spectaco
Asasinarea lui Charlie Kirk dezlănțuie lumea antisocială
Moartea lui Charlie Kirk nu a fost doar un asasinat politic. A fost, mai ales, un spectacol. Un spectacol în care noi, spectatorii, ne-am așezat cuminți pe scaune, am privit și am aplaudat, unii cu oroare, alții cu încântare, în timp ce algoritmii ne aduceau din nou și din nou aceeași scenă fatală.
„Nu este cea mai importantă lecție pe care o putem învăța din uciderea lui Charlie Kirk, dar este una pe care nu o pot scoate din cap: cultura noastră media modernă este pe cale să corodeze complet sufletul uman”, opinează Gerard Baker pentru WSJ.
Săptămâna trecută ne-a arătat, în detalii noi și macabre, cum lumea online în care trăim ne trage tot mai adânc în vârtejul său de sânge, furie, minciuni și ură. Cu toții am devenit, în diferite grade de bunăvoință, participanți la spectacolul grotesc pe care l-am creat pentru noi înșine.
„Online-ul în care trăim ne atrage tot mai adânc în vârtejul său de sânge, furie, minciuni și ură.” Aceasta este lecția crudă pe care tragedia a scos-o la iveală. Fără pauză, fără filtrare, moartea devine divertisment. Imaginile rulează ca o reluare sportivă: Pauză. Derulează. Joacă. Și iar. Și iar.
Rețelele sociale s-au transformat într-un circ de groază. Unii au căutat conspirații în fiecare pixel al înregistrării: „Vrei să joci jocul conspirațiilor? Intră, avem tot ce îți dorești ca să-ți hrănești fanteziile”.
- Asasinul lui Charlie Kirk locuia cu un partener „transgender”. O ideologie departe de conservatorism
Alții au jubilat, proclamând că „a meritat”. Și poate cei mai cinici dintre toți au fost cei care și-au hrănit propriile conturi și donații din sângele unui om. „Ceea ce doare cu adevărat este latura de escrocherie a tot acestui spectacol: vânătoarea nesfârșită de click-uri, like-uri și donații intră în transă în timp ce un tânăr este mort”.
Și nu, nu este prima dată când omenirea consumă violența ca pe un spectacol. Roma a avut gladiatori, Londra medievală a avut execuții publice. Dar astăzi, spectacolul este mai intim, mai pervers. Îl purtăm cu noi în buzunar, îl reluăm la cerere, îl împărtășim cu un singur swipe. Și, poate cel mai grav, îl reciclăm în mințile celor care vor ieși mâine pe stradă să repete scenariul.
„Climatul violenței politice se reciclează în mințile tinerilor care ies apoi motivați să comită crime.” Așa se naște un cerc vicios: un om moare, spectacolul explodează online, ura se adâncește, iar altcineva se ridică să apese pe trăgaci.
Poate că un istoric ar zice că nu este nimic nou. Dar nu există niciun confort în această comparație. America seamănă tot mai mult cu o societate fracturată, „o civilizație în război cu ea însăși”, asemenea Franței revoluționare. Și atunci, nu putem să nu ne întrebăm: nu am devenit deja „o națiune de tricoteuze moderne, fermecate de huruitul căruțelor și de șuieratul ghilotinei”?
COMMENTS