În cadrul unei conferințe de presă susținute luni la Washington, Donald Trump a declarat că „vineri va pleca în Rusia” pentru a discuta cu Vladimir Pu
În cadrul unei conferințe de presă susținute luni la Washington, Donald Trump a declarat că „vineri va pleca în Rusia” pentru a discuta cu Vladimir Putin. Oricine poate greși (cei doi se vor întâlni în Alaska), dar președintele ar fi trebuit să fie mai atent. Putin privește cu jind orice teritoriu care a aparținut odată Rusiei, cum a fost Alaska până în 1867. Rusia a revendicat inițial Alaska în 1741, cu patru decenii înainte de a anexa Crimeea și cu mult înainte ca actuala Odessa să cadă în mâinile Moscovei.
Moscova a cedat ulterior Crimeea Ucrainei Sovietice, înainte de a o reanexa în 2014, împreună cu o parte din Donbas. În 2022, după opt ani de lupte intermitente în estul Ucrainei, Rusia a inițiat o invazie pe scară largă, cu scopul de a reduce Ucraina la o satrapie. Putin nu a dat niciun semn că ar renunța la această ambiție sau că ar abandona obiectivul său mai larg de a restabili dominația Moscovei asupra unei mari părți din fostele imperii sovietic și țarist, inclusiv statele baltice și alte națiuni din vestul Rusiei.
Orice „înțelegere” între Trump și Putin (iar președintele SUA, care s-a referit recent la o întâlnire „de sondare”, reduce în mod clar așteptările) nu va fi niciodată suficientă, având în vedere obiectivele pe termen lung ale Kremlinului. Cel mai bun lucru la care se poate spera este un armistițiu suficient de solid pentru a descuraja Rusia să reia războiul atunci când va fi pregătită. Acest lucru va însemna reiterarea sprijinului occidental pentru Ucraina și stipularea faptului că SUA vor participa la acest efort, chiar dacă Europa de Vest își asumă – așa cum trebuie – o parte mai mare din responsabilitatea de a ajuta Ucraina.
Ucraina nu este membră a NATO și nu beneficiază de nicio garanție din partea NATO, dar abandonarea Kievului nu numai că ar recompensa agresiunea Rusiei (ceea ce nu ar trece neobservat la Beijing), ci ar destabiliza și Alianța Atlantică. Unii membri NATO, conștienți că ambițiile Moscovei nu se opresc la Ucraina, ar începe să se întrebe dacă nu este momentul să se împace cu axa Moscova-Beijing. Unii deja o fac. Trump a avut dreptate să insiste ca membrii NATO care profită de pe urma alianței să plătească (iar presiunea sa deja dă roade), dar ar trebui să reafirme în termeni clari angajamentul SUA față de NATO, o alianță care a servit foarte bine această țară.
Ucraina nu va adera la NATO în viitorul previzibil și nu are rost să ne prefacem contrariul. Cu toate acestea, acordarea Rusiei a dreptului de veto asupra aderării Ucrainei la NATO este inacceptabilă. Ucraina este o națiune suverană, cu dreptul – oricât de teoretic ar fi – de a încheia alianțele pe care le dorește. Partenerii occidentali ai Ucrainei trebuie, de asemenea, să fie liberi să continue să îi furnizeze armament – o Ucraina dezarmată este o Ucraina condamnată – și să depună eforturi pentru aderarea Ucrainei la UE.
Președintele Trump a lansat posibilitatea unor schimburi de teritorii. Acestea, dacă ar avea loc, probabil că nu ar însemna mai mult decât o reorganizare a frontului. Nu este o coincidență că rușii și-au intensificat recent progresele în Donbas, cu un oarecare succes. Când vine vorba de detaliile oricărui acord, posesia va reprezenta nouă zecimi din „lege”.
Cu excepția unor negocieri locale, Statele Unite ar trebui să respingă orice încercare a Rusiei de a-și extinde câștigurile. De asemenea, în absența acordului Ucrainei, nu ar trebui să recunoască de jure niciunul dintre câștigurile teritoriale obținute de Rusia în detrimentul Ucrainei.
Statele Unite au refuzat să recunoască ocupația sovietică a statelor baltice timp de jumătate de secol. Dacă este necesar, acesta este precedentul de urmat.
La rândul său, Ucraina trebuie, oricât de reticentă și nedreaptă ar fi, să accepte că linia de front existentă va fi, în absența unor noi ostilități, granița de facto cu Rusia. Armistițiul care a pus capăt războiului din Coreea a fost semnat în 1953. Dacă vreun armistițiu ruso-ucrainean va dura la fel de mult, Ucraina va prospera.
Alte prevederi, precum schimbul de prizonieri și returnarea copiilor ucraineni răpiți, ar trebui să fie destul de simple. Alte stimulente pentru Rusia să accepte un acord ar trebui să includă ridicarea treptată a unor sancțiuni în schimbul unui comportament adecvat, începând poate cu sancțiunile secundare, în special cele impuse Indiei, care oricum ar putea fi contraproductive. Dar orice relaxare a sancțiunilor sau pași timizi către o anumită dezghețare ar trebui să fie prudenți și realiști: obiectivele pe termen lung ale Rusiei nu se vor schimba.
În cele din urmă, președintele Trump trebuie să țină minte trei lucruri. Primul, după cum probabil știe deja, este că cuvântul lui Putin nu valorează prea mult. Al doilea este că, dacă ajunge la o înțelegere cu Putin în condiții care nu sunt realiste sau rezonabile pentru Ucraina și pe care Ucraina le respinge, va cădea în capcana lui Putin. Kremlinul va prezenta atunci Kievul ca pe niște belicoși, nedemni de sprijinul SUA. Al treilea lucru provine din cartea „Arta Negocierii”: „Știind când să te retragi de la masa negocierilor”.
COMMENTS