Președintele României, Nicușor Dan, a participat la Washington la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, organizație condusă de președintele Donald
Președintele României, Nicușor Dan, a participat la Washington la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, organizație condusă de președintele Donald Trump. România are statut de observator.
Nicușor Dan a avut o intervenție la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, la invitația președintelui Trump. Șeful statului român a prezentat punctual modalitățile prin care România poate ajuta Gaza și a subliniat că țara noastră are relații bune atât cu poporul israelian, cât și cu cel palestinian.
„Puteți conta pe noi”, a dat asigurări liderul de la București.
Președintele Dan i-a mulțumit lui Donald Trump pentru convocarea reuniunii și pentru implicarea în planul de pace din Gaza, dar și pentru implicarea în alte părți ale lumii.
„Domnule președinte Trump, vă mulțumesc pentru convocarea acestei întâlniri foarte importante și vă mulțumesc pentru implicarea și leadershipul dumneavoastră în planul de pace pentru Gaza, un plan de pace care a fost cuprinzător și stabil, precum și pentru eforturile și rezultatele dumneavoastră în alte părți ale lumii”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele român a subliniat că „toată lumea își dorește pacea, stabilitate și prosperitate în Gaza, dar întrebarea este cum să acționăm pentru a le obține”.
Liderul de la București a vorbit despre ce poate face România concret în ceea ce privește Gaza:
„Ce poate face România? În primul rând, în ceea ce privește situația umanitară, putem crește numărul zborurilor pentru a evacua copii bolnavi și a-i trata în spitalele din România. Am făcut deja acest lucru și putem face pentru 1.000 de copii și 4.000 de membri ai familiilor acestora. În al doilea rând, avem expertiză solidă în domeniul sistemelor de intervenție în situații de urgență, precum ambulanța și serviciile de pompieri, și putem contribui la reconstrucția acestui sistem și putem dona echipamente. În al treilea rând, oferim deja burse pentru studenți palestinieni și putem extinde programul, precum și să contribuim la reconstruirea și renovarea școlilor din Gaza. În al patrulea rând, și cred că acesta este cel mai important aspect, avem de asemenea expertiză în reconstruirea instituțiilor – precum poliția, justiția și administrația publică. Am făcut acest lucru și în alte părți ale lumii, deci avem experiență. Putem contribui cu experți și formatori”.
Nicușor Dan a dat asigurări că țara noastră are relații bune atât cu poporul israelian, cât și cu cel palestinian.
„De asemenea, este important de menționat că avem în mod tradițional relații bune atât cu poporul evreu, cât și cu poporul palestinian, ceea ce va ajuta. Așadar, vă puteți baza pe noi“, a subliniat președintele român.
Donald Trump a lăudat poporul român și pe Nicușor Dan
Președintele Donald Trump l-a prezentat pe Nicușor Dan drept „prim-ministrul României”, numindu-l, de asemenea, liderul Turciei pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.
„Românii sunt oameni minunați, fantastici, așa cum sunteți și dumneavoastră. Mulți vin și muncesc în această țară și ne ajută. Sunt oameni de încredere”, a spus Trump.
Vizita lui Nicușor Dan în SUA a fost necesară și utilă
Fostul președinte român Traian Băsescu laudă vizita președintelui Dan în Statele Unite.
Potrivit lui, discursul lui Nicușor Dan la Consiliul de Pace a fost „bine pregătit”, iar lobby-ul realizat la cancelaria președintelui Donald Trump a fost suficient pentru ca oficialul american să vorbească pozitiv despre poporul român.
„A fost un moment bine pregătit. Un lobby suficient făcut la cancelaria președintelui Trump, în așa fel încât să vorbească frumos și despre președinte, și despre poporul român. Marea problemă a alegerilor din 2024 e închisă, nu mai preocupă pe nimeni în America”, a declarat Băsescu.
Traian Băsescu a continuat și a criticat grupul de suveraniști care susțin că altcineva ar fi adevăratul președinte, subliniind că aceștia au obținut doar două milioane de voturi, în timp ce Nicușor Dan a câștigat șase milioane.
„Vizita lui Nicușor Dan în SUA a fost necesară. Suntem într-o situație unică în regiune – alegeri prezidențiale anulate (și nici azi nu este clar de ce), un curent zis „suveranist” în plină expansiune, dezastru bugetar, Justiție capturată de Mafie, angajamente față de R.Moldova, o armată prost dotată și marcată de corupție. Nu cred că mai există în Europa de Est vreo țară cu atâtea probleme. Bulgaria nu se bucură de celebra noastră „stabilitate”, dar ține inflația și deficitul sub control, așa că a intrat în zona euro. Polonia are o creștere a PIB-ului de circa 3,3% – și în 2024 și în 2025 – și speră la un 3,6% în acest an”, scrie vineri jurnalistul Mircea Marian, în Defapt.ro
„Vizita a fost utilă României, fiindcă – așa cum spunea și șeful statului – două lucruri ne dorim de la administrația Trump: să mențină trupele aflate acum în România și să încurajeze investițiile în România. Nu se poate să strigi că americanii trebuie să te apere, dar să-l înjuri pe președintele lor. Ce trebuia să facă Nicușor Dan? Să stea la București, să-i dea lecții de etică lui Trump și apoi să-i ceară să mențină trupele SUA în România, eventual să ne ridice și regimul de vize? Din ce am văzut în ultimul an, ar fi funcționat asemenea aroganțe?”, declară Marian.
Foto: Nicușor Dan / Facebook



COMMENTS