HomeActualități Americane

Florida: Ron DeSantis trimite avioane cu imigranți ilegali în orașele Democraților

Florida: Ron DeSantis trimite avioane cu imigranți ilegali în orașele Democraților

Guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, și-a pus recent în practică promisiunea de a trimite imigranții ilegali în zonele controlate de dem

Guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, și-a pus recent în practică promisiunea de a trimite imigranții ilegali în zonele controlate de democrați, direcționând două avioane spre Martha’s Vineyard, o insulă din Massachusetts, unde locuiesc progresiști bogați precum fostul președinte Barack Obama (D), informează Ryan Saavedra, Daily Wire.

„Da, statul Florida poate confirma că cele două avioane care au aterizat astăzi în Martha’s Vineyard fac parte din programul nostru de relocare a imigranților ilegali în orașe-sanctuar“, a declarat un oficial al biroului lui DeSantis.

„State precum Massachusetts, New York și California se vor ocupa mai bine de aceste persoane pe care le-au invitat în țara noastră, stimulând imigrația ilegală prin desemnarea de ‘state sanctuar’ și prin sprijinul acordat politicilor de frontiere deschise ale administrației Biden“.

Oficialul a continuat: „După cum probabil știți, în sesiunea legislativă recentă, Legislativul din Florida a alocat 12 milioane de dolari pentru implementarea unui program care să faciliteze transportul imigranților ilegali din acest stat, în conformitate cu legea federală“.

Fox News a difuzat o înregistrare video care arată imigranții ilegali coborând din avioane pe aeroportul din Martha’s Vineyard.

DeSantis a anunțat bugetul de stat în decembrie 2021 și a solicitat milioane de dolari pentru a începe transferul imigranților ilegali din statul său spre alte zone ale țării.

Citește și Florida: DeSantis propune fonduri pentru deportarea imigranților ilegali din stat

„În bugetul de ieri, am cerut 8 milioane de dolari pentru transportul persoanele aflate aici în mod ilegal spre alte state“, a declarat atunci DeSantis.

„Poate că sună ciudat, dar adevărul este că dacă i-am trimite în Delaware sau Martha’s Vineyard sau locuri asemănătoare, granița ar fi securizată a doua zi“.

Bugetul care a fost aprobat de legislativul statului la începutul acestui an a inclus o sumă mai mare decât cea cerută de DeSantis, Departamentului de Transporturi acordându-i-se 12 milioane de dolari pentru a transfera spre alte zone imigranții ilegali aflați pe teritoriul statului.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0