Lovitura dată Hamasului la Doha: duplicitatea Qatarului, ambivalența Golfului și doctrina în evoluție a Israelului Prin atacarea liderilor Hamas di
Lovitura dată Hamasului la Doha: duplicitatea Qatarului, ambivalența Golfului și doctrina în evoluție a Israelului
Prin atacarea liderilor Hamas din Qatar, Israelul a contracarat ipocrizia globală, a spulberat fațada de mediator afișată Doha și a deschis un nou front în lupta sa împotriva Hamas, analizează The Jerusalem Post.
Marți, Statul Israelul a făcut ceva fără precedent: a atacat liderii Hamas care se întâlneau la Doha, capitala Qatarului, emiratul din Golf bogat în gaze naturale, mai cunoscut pentru zgârie-nori strălucitori, stadioane de fotbal și găzduirea conferințelor internaționale decât pentru faptul că este un câmp de luptă.
Conform diverselor rapoarte, 15 avioane de luptă israeliene au lansat 10 bombe ghidate cu precizie asupra unei reuniuni a Hamas organizate pentru a discuta ultima propunere de încetare a focului a Administrației Trump.
La scurt timp, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a emis o declarație în limba engleză în care își asuma întreaga responsabilitate. De data aceasta, nu au existat aluzii, ambiguități sau „rapoarte străine” despre o explozie inexplicabilă într-un loc îndepărtat. Israelul și-a asumat responsabilitatea în mod clar.
Chiar dacă rezultatele rămân neclare – joi după-amiază încă nu se știa cine a fost ucis și dacă conducerea Hamas a reușit să scape – atacul a fost extraordinar prin locația, momentul și mesajul său.
Editorialul JP prezintă 4 concluzii generale privind acest moment crucial în lungul război dintre Israel și Hamas.
- Ipocrizia lumii expusă
Reacția globală imediată a fost previzibilă: condamnare.
Londra, Berlinul și Parisul – alături de alte capitale occidentale – au denunțat atacul ca fiind o încălcare a suveranității Qatarului și l-au calificat drept „inacceptabil”, în timp ce prim-ministrul Qatarului l-a denunțat drept „terorism de stat”. Diverși comentatori au avertizat că atacul va arunca regiunea într-o și mai mare instabilitate și haos.
Unul dintre cele mai frapante comentarii a venit din partea secretarului general al ONU, António Guterres, care a condamnat cu incredulitate „încălcarea flagrantă a suveranității și integrității teritoriale a Qatarului” de către Israel.
De ce incredulitate? Pentru că Rezoluția 1373 a Consiliului de Securitate al ONU din septembrie 2001, la doar câteva săptămâni după 11 septembrie, impune tuturor statelor membre să refuze azilul teroriștilor și celor care finanțează, planifică sau facilitează terorismul. Rezoluția solicită, de asemenea, tuturor statelor membre să împiedice utilizarea teritoriilor lor pentru planificarea sau comiterea de acte teroriste împotriva altor țări.
Cu toate acestea, Guterres critică Israelul, nu Qatarul.
Același cor care a criticat dur Israelul pentru încălcarea suveranității Qatarului a tăcut în mod ciudat când Statele Unite au făcut exact același lucru după 11 septembrie. Să ne reamintim: în mai 2011, trupele speciale ale marinei americane (US Navy SEAL) au zburat la Abbottabad, în Pakistan, și l-au ucis pe Osama bin Laden – o încălcare flagrantă a suveranității pakistaneze. Cu toate acestea, lumea a aplaudat. Nimeni nu a acuzat Washingtonul de terorism; nimeni nu a convocat ședințe de urgență ale ONU pentru a-l cenzura pe președintele de atunci, Barack Obama.
Toți cei care condamnă Israelul pentru „masacrul disproporționat” din Gaza ar face bine să-și amintească faptul că, în urma atentatelor din 11 septembrie, SUA a inițiat acțiuni militare care, potrivit proiectului „Costs of War” al Universității Brown, au ucis direct aproximativ 940.000 de persoane, dintre care jumătate civili, și au cauzat până la 4,5 milioane de decese indirecte, inclusiv din cauza malnutriției și a bolilor provocate de războaiele de după 11 septembrie.
Mesajul lui Netanyahu: lumea dă dovadă de ipocrizie când aplaudă America pentru uciderea lui bin Laden în Pakistan, dar condamnă Israelul pentru că urmărește teroriștii Hamas în Doha. El a subliniat că Israelul, la fel ca America, nu se va lăsa descurajat în eforturile sale de a-și proteja națiunea.
- Imaginea Qatarului, cultivată cu grijă și evaluată la miliarde de dolari, suferă o lovitură
De ani de zile, Qatarul joacă un joc dublu elaborat. Pe de o parte, se prezintă ca fiind mediatorul suprem: capabil să discute cu toate părțile – Israelul și Hamas, SUA și talibanii, facțiunile sunnite și șiite din Liban – negociind astfel acorduri de încetare a focului. Pe de altă parte, finanțează Hamas cu sute de milioane de dolari, le oferă liderilor săi vile în Doha și îi protejează cu acoperire diplomatică.
Atacul Israelului a distrus acest echilibru. În sensul propriu al cuvântului. Momentul ales a fost deosebit de umilitor pentru Doha, întrucât conducerea Hamas se afla tocmai într-o reuniune pentru a discuta ultima propunere de încetare a focului a președintelui american Donald Trump, un proces pe care Qatarul ar fi trebuit să îl coordoneze. Cum poți media un acord între Hamas și Israel și, în același timp, să fii proprietarul, finanțatorul și patronul grupării teroriste?
Credibilitatea Qatarului ca mediator neutru – care niciodată nu a fost foarte puternică la Ierusalim – este acum distrusă. Netanyahu a accentuat acest aspect cerând public ca Doha să expulzeze sau să urmărească penal teroriștii Hamas. Provocarea sa ridică întrebări incomode în întreaga regiune: câte alte state oferă în mod conștient și deschis azil criminalilor de masă?
Problemele Qatarului ar putea să se agraveze în curând la Washington. Senatorul Ted Cruz a introdus în iulie o lege care vizează desemnarea Frăției Musulmane – organizația mamă a Hamas – ca grup terorist.
Qatarul a fost mult timp baza Frăției în Golf, oferindu-i bani, adăpost și o platformă prin rețeaua Al Jazeera, considerată pe scară largă ca fiind megafonul Frăției. Dacă Washingtonul incriminează Frăția, jocul dublu al Doha devine nesustenabil.
Unii analiști susțin că Doha s-ar putea apropia acum mai mult de Rusia și China. Poate. Dar, având în vedere performanța dezastruoasă a Moscovei în Ucraina, este puțin probabil ca Doha să-și vadă securitatea pe termen lung în mâinile Rusiei sau chiar ale Chinei. Statele Unite, în ciuda tuturor frustrărilor sale, continuă să ofere Qatarului umbrela sa de securitate, o umbrelă neprețuită pe care Doha nu o va renunța probabil din cauza unui atac precis asupra teroriștilor Hamas adăpostiți în mijlocul său.
- Lacrimile de crocodil ale Golfului
La nivel oficial, lumea arabă s-a raliat de partea Qatarului. Consiliul de Cooperare al Golfului a emis declarații severe. Comentatorii arabi au calificat atacul Israelului drept imprudent. Denunțurile rituale au fost la fel de rapide pe cât de previzibile.
De remarcat faptul că președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed, a efectuat miercuri o vizită de solidaritate la Doha, la fel ca și liderii din Iordania și Kuweit. Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, era așteptat să efectueze o vizită joi.
La prima vedere, aceasta reprezintă o schimbare dramatică față de perioada 2017-2021, când Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au pus în aplicare un blocaj împotriva Qatarului din cauza sprijinului acordat mișcărilor islamiste și a legăturilor strânse cu Iranul.
Dar aparențele pot fi înșelătoare: în spatele solidarității, mulți din Golf erau cu siguranță mulțumiți să vadă Qatarul pus la punct, deoarece susținerea sa față de Frăția Musulmană a iritat de mult timp vecinii săi, care consideră Frăția ca o amenințare existențială la adresa monarhiilor lor.
Cu toate acestea, o lovitură atât de îndrăzneață asupra unui alt stat din Golf nu putea rămâne fără o condamnare fermă, genul de condamnare pe care nu au exprimat-o atunci când Israelul a atacat Iranul. Mai mult, mobilizarea în jurul unui stat „frățesc” din Golf împotriva „agresiunii israeliene” le este benefică pe plan intern.
Emiratele Arabe Unite, în special, vor merita atenție. Abu Dhabi are propriile amintiri amare legate de operațiunile israeliene: asasinarea în 2010 a înaltului oficial Hamas Mahmoud al-Mabhouh într-o cameră de hotel din Dubai a afectat relațiile dintre Israel și Emiratele Arabe Unite timp de câțiva ani. Netanyahu a luat cu siguranță în considerare acest precedent înainte de a da undă verde atacului de la Doha. Evident, el a considerat că beneficiile eliminării liderilor Hamas depășesc riscul de a-și îndepărta partenerii din Golf.
- Noua politică a Israelului: asumare deschisă
Unul dintre cele mai noi elemente ale atacului de la Doha nu a fost ținta, ci atitudinea Israelului. Timp de decenii, Israelul a dus un război ascuns împotriva dușmanilor săi: asasinate, atacuri cibernetice, sabotaje – toate învăluite în ambiguitate. Atacul din 2010 de la Dubai nu a fost niciodată recunoscut oficial. Oficialii israelieni se refereau timid la „rapoarte străine”.
Atacul din Doha a fost diferit. În câteva minute, Netanyahu și-a asumat responsabilitatea. Israelul a dat chiar și un nume operațiunii – Operațiunea Summitul Focului – iar oficiali anonimi de rang înalt au furnizat detalii. Nu era o situație obișnuită.
Unii ar putea spune că Israelul a recunoscut atacurile împotriva Houthi din Yemen, așa că nu este ceva nou. Dar este altceva. Israelul este în mod evident în război cu Houthi. Nu este cazul Qatarului.
De ce această trecere de la ambiguitate la responsabilitate?
În primul rând, pentru a proteja Statele Unite. Qatarul este un aliat important al SUA, care nu face parte din NATO, și găzduiește cea mai mare bază militară americană din regiune. Prin asumarea imediată a atacului, Israelul s-a asigurat că Washingtonul nu va fi învinuit pentru un atac care s-a desfășurat în umbra bazei sale.
În al doilea rând, pentru a proiecta încredere. Prin asumarea responsabilității, Israelul a arătat că nu se va ascunde în spatele acțiunilor sale și că nici consecințele diplomatice nu îl vor descuraja. Mesajul a fost clar: putem ajunge oriunde și nu ne vom ascunde. Acest lucru înseamnă că era negării plauzibile ar putea să se încheie, fiind înlocuită de o doctrină a descurajării transparente.
Însă această schimbare de paradigmă comportă riscuri. Transparența îngreunează dezamorsarea conflictului: adversarii care altfel ar fi rămas tăcuți se pot simți obligați să riposteze odată ce un atac este recunoscut în mod deschis. De exemplu, Israelul și-a ascuns ani de zile responsabilitatea pentru atacul din 2007 asupra unei instalații nucleare siriene, în mare parte pentru a evita să-l împingă pe președintele de atunci, Bashar Assad, să escaladeze conflictul doar pentru a-și salva prestigiul.
Cu toate acestea, asumarea responsabilității are și avantaje. Elimină ambiguitatea. Clarifică liniile de responsabilitate. Și poate întări efectul de descurajare: liderii Hamas, comandanții Hezbollah și generalii iranieni știu acum că Israelul nu numai că îi va găsi, ci și că își va asuma în mod deschis meritul pentru asta – eliminând îndoielile și amplificând presiunea psihologică.
Întrebarea este dacă această cutezanță anunță o nouă doctrină sau a fost un caz izolat. Dacă este noua normă, Israelul a schimbat negarea cu un tip periculos de transparență – unul care elimină ambiguitatea, dar care ar putea, de asemenea, să facă regiunea mai inflamabilă.
Atacul Israelului asupra Qatarului a fost un alt episod – unul unic – în lungul său război cu Hamas. În același timp, a fost și o declarație despre ipocrizia sistemului internațional, despre duplicitatea Qatarului, despre ambivalența Golfului și despre propria doctrină în evoluție a Israelului.
Dacă acest moment se va dovedi a fi un punct de cotitură sau doar un alt titlu dramatic, va depinde de ceea ce va urma. Capacitatea operațională a Hamas va fi cu adevărat degradată? Qatarul își va recalibra jocul dublu? Golful va accepta în tăcere umilirea Qatarului sau solidaritatea se va întări? Și Israelul va continua să-și asume în mod deschis atacurile extrateritoriale, remodelând regulile jocului regional?
Pe 11 septembrie, în timp ce americanii comemorau ziua celei mai profunde traume a lor, Netanyahu le-a reamintit israelienilor că și ei au propriul lor 11 septembrie: 7 octombrie. Și la fel cum America a jurat să-și urmărească dușmanii oriunde s-ar ascunde, la fel va face și Israelul.
Atacul din Doha a fost punerea în practică a acestei promisiuni, indiferent de rezultate.
COMMENTS