„A pune capăt unei campanii de violență nu înseamnă a începe un război” — aceasta este teza centrală susținută de juristul internațional Mark Goldfede
„A pune capăt unei campanii de violență nu înseamnă a începe un război” — aceasta este teza centrală susținută de juristul internațional Mark Goldfeder și analistul militar John Spencer, într-o analiză care reaprinde dezbaterea privind legitimitatea loviturilor americane asupra infrastructurii teroriste iraniene.
Autorii susțin că discuția despre „autoapărarea preventivă” este adesea formulată greșit.
„Dezbaterea ratează întrebarea practică, bazată pe fapte: au răspuns Statele Unite la un risc speculativ sau la o campanie de acțiuni ostile care a depășit deja liniile roșii?”, scriu aceștia. Potrivit lor, „ostilitatea Iranului arată mai puțin a retorică și mai mult ca operațiuni susținute”.
O campanie care se întinde pe decenii
Goldfeder și Spencer insistă că nu este vorba despre un episod izolat. „Campania Iranului împotriva forțelor și intereselor militare americane nu a început săptămâna aceasta. Se întinde pe decenii”, afirmă ei.
În acest context, cheia juridică este interpretarea ONU și a Articolului 51 din Carta sa, care consacră „dreptul inerent la autoapărare individuală sau colectivă dacă are loc un atac armat”. Astfel că, în practica statelor, unde un stat se confruntă cu un tipar continuu de forță sau cu lovituri repetate și strâns legate, el poate considera seria ca îndeplinind pragul de „atac armat”.
„Odată ce această linie este depășită, autoapărarea legitimă poate urmări nu doar respingerea ultimului atac, ci și oprirea următorului”, punctează autorii.
Datele invocate: victime și atacuri repetate
The Daily Wire descrie un „tipar operațional documentat”. De la Revoluția Islamică, Iranul a alimentat și susținut atacuri prin intermediul milițiilor proxy ca Hezbollah, Hamas și rebelii Houthi. 603 militari americani au fost uciși doar în Irak, potrivit unui raport al Pentagonului din 2019.
- VIDEO | Rubio distruge narațiunea falsă a presei: Nu Israelul a atras SUA în războiul împotriva Iranului
- În culisele eliminării ayatollahului Khamenei: Camere de trafic compromise, comunicații sabotate și informatori CIA
- Urmărește Tribuna.US și pe X, WhatsApp și Telegram
Pe 8 ianuarie 2020, Iranul a lansat rachete balistice asupra bazei Al-Asad și asupra orașului Erbil, rănind peste 100 de militari americani. Între octombrie 2023 și februarie 2024, forțe susținute de Iran ar fi desfășurat peste 170 de atacuri asupra bazelor americane din Irak, Siria și Iordania. Acesta nu este un scenariu ipotetic; este un tipar operațional documentat.
De asemenea, nu trebuie omisă și campania cibernetică atribuită actorilor conectați la Iran, inclusiv atacuri de tip denial-of-service asupra băncilor și tentative de intruziune în spitale. Operațiunile cibernetice nu ating întotdeauna pragul legal de „atac armat”, dar fac parte dintr-o strategie coercitivă integrată.
Prevenție, nu pedeapsă
În plan intern american, autorii invocă Articolul II din Constituția SUA, susținând că președintele are autoritatea de a „respinge atacuri și de a proteja forțele și interesele americane în străinătate”. Ei adaugă că legea nu obligă comandantul suprem „să aștepte până când vieți americane sunt pierdute pentru a demonstra un punct procedural”.
Potrivit oficialilor citați de articol, „în orele premergătoare operațiunii, Statele Unite aveau indicii că Teheranul urma să lanseze un atac asupra unor active americane din regiune”, iar decizia a fost de a preveni aceste lansări.
Goldfeder și Spencer resping ideea că răspunsurile ferme ar fi destabilizatoare.
„Instabilitatea nu își are originea în actul de apărare. Își are originea în agresiunea susținută”, afirmă ei.
Obiective clare: armamentul nuclear și descurajarea
Misiunea administrației Trump nu a fost prezentată drept un proiect de schimbare de regim, ci drept o acțiune cu obiective de securitate clare: „Oprirea obținerii armelor nucleare de către Iran, stoparea extinderii arsenalului de rachete balistice, prevenirea dezvoltării unor sisteme cu rază mai lungă capabile să atingă Statele Unite, neutralizarea amenințărilor de închidere a Strâmtorii Hormuz și degradarea rețelelor responsabile de uciderea americanilor”.
„Scopul loviturilor limitate și calibrate nu este schimbarea de regim în sine. Este degradarea capacităților, restabilirea descurajării și reducerea probabilității unor atacuri viitoare”, subliniază autorii.
În opinia lor, descurajarea nu este despre pedeapsă. Este despre prevenție și urmărește să convingă adversarul că agresiunea nu va aduce beneficii.
Articolul 51 nu este un pact sinucigaș
Analiza The Daily Wire încheie într-o notă categorică:
„Alegerea nu este între război și pace în abstract. Este între a permite unei campanii susținute de violență să continue sau a acționa legal pentru a preveni faza sa următoare”.
„Articolul 51 nu este un pact sinucigaș. El există tocmai pentru astfel de circumstanțe”, concluzionează autorii.
Despre autori
Mark Goldfeder este avocat specializat în drept internațional și CEO al National Jewish Advocacy Center, iar John Spencer conduce War Studies la Madison Policy Forum și a servit 25 de ani ca militar de infanterie, inclusiv în două tururi de luptă în Irak.
Foto: X
COMMENTS