Dacă este ceva ce a diferențiat Statele Unite de restul lumii, este însăși Libertatea. A fost nu doar visul, ci nevoia stringentă a oamenilor de pe în
Dacă este ceva ce a diferențiat Statele Unite de restul lumii, este însăși Libertatea. A fost nu doar visul, ci nevoia stringentă a oamenilor de pe întreaga planetă care într-un fel sau altul erau persecutați, umiliți și vânați de regimurile totalitariste, doar pentru că nu gândeau și nu acționau conform regulilor arbitrar impuse.
Părinții Fondatori ai Statelor Unite au înțeles că Libertatea este dreptul suprem, inspirat divin, pe care îl poate avea existența umană, John Hancock descriind vizionar modelul de viață al Americii:
„Avem cu toții o cauză comună; lăsați-o, așadar, să fie singura noastră luptă, care va contribui cel mai mult la securitatea libertăților din America”, a spus John Hancock
Înțelegând de ce America trebuie să devină noua casă a celor persecutați pe întreg globul, Thomas Jefferson afirma că „Libertatea noastră nu poate fi niciodată în siguranță decât în mâinile oamenilor înșiși”.
Statele Unite, ca și restul lumii, traversează o perioadă tulbure, fără precedent, după trei ani de ascendent extraordinar. E adevărat, politic nu a fost deloc calmă în ultimii ani, dar America a redevenit America, așa cum și-au imaginat-o Părinții Fondatori. Nu este nicio rușine să atingi apogeul istoric și planetar, este doar rezultatul exercitării tuturor libertăților și principiilor fondatoare inspirate de Dumnezeu.
Dar pandemia coronavirusului nu a adus doar tristețe, moarte și izolare forțată, ci din păcate a născut și a alimentat concepții totalitariste, abuzuri ale celor care țin în vârful pixului soarta a zeci de milioane de americani.
În timp ce guvernul federal acționa în marja lui de autoritate, implicațiile directe ale pandemiei aveau să se răsfrângă, constituțional, asupra autorităților locale, guvernatorilor și primarilor. Pe plan local, lucrurile au fost diferite de la stat la stat.
În continuare, vă prezentăm cronologia evenimentelor și publicărilor de articole de către redacția TRIBUNA.US pe care le considerăm relevante:
La finalul lunii ianuarie, administrația Trump a suspendat intrarea tuturor cetățenilor chinezi în Statele Unite, cu scopul de a limita răspândirea virusului care a plecat din orașul Wuhan, China. La mijlocul lui martie, avea să aplice aceeași măsură și cetățenilor din spațiul european Schengen, ajungând până la urmă să închidă granițele Statelor Unite pentru toți vizitatorii străini – măsuri adoptate fără prea multe negocieri de fiecare țară în parte, deși doar SUA erau criticate pentru această acțiune – în timp ce au fost repatriați peste 50.000 de cetățeni americani.
Breaking News: Donald Trump a declarat starea de urgență în Statele Unite
Pe măsură ce pandemia își intensifica efectele global, deși Organizația Mondială a Sănătății își exprima încrederea în guvernul chinez că noul coronavirus SARS-CoV-2 nu este periculos, administrația Trump a declarat Starea de Urgență în Statele Unite la 13 martie.
Coronavirus: Între bravadă și panică
Americanii au început să înțeleagă care sunt riscurile, ce presupun aglomerările de oameni și nevoia de siguranță personală, a familiei, bisericile fiind printre instituțiile care au început să-și pună serios, cu responsabilitate, problema siguranței membrilor, inclusiv bisericile din rândul comunităților românești din întreaga Americă.
Deși epicentrul noului coronavirus s-a instalat în statul New York, fiecare stat a apelat la măsuri voluntare, la început, de auto-izolare și de siguranță, pe măsură ce răspândirea coronavirusului se amplifica național. La fel este și cazul statului Illinois, care la 21 martie a emis primul ordin de izolare la domiciliu și de sistare a activității statului.
Nu e de ignorat faptul că mass-media a avut un rol negativ în propagarea panicii, a morții, înfricoșându-i până și pe cei mai curajoși, dar ignorând și o realitate paralelă, la fel sau poate chiar mai acută a celor care dispăreau din comunitățile noastre din lipsă de mâncare, de adăpost, din cauza drogurilor și crimelor, și de ce nu, a avorturilor. Panica a creat un dezechilibru emoțional și o permutare dintr-o realitate cu care ne obișnuisem într-un coșmar neimaginat de nimeni până cu două săptămâni înainte.
13 ani de coronavirus (249 – 262 AD) și răspunsul creștinilor de atunci
Aveam să ne aducem aminte că nu era prima dată când omenirea trecea prin situații pandemice și că dincolo de negura tragediei, se vedea o lumină. Ciuma anilor 249-262 a ținut 13 ani și a ucis milioane de oameni, dar creștinii au fost eroii acelor vremuri, practicând grija pentru cei din jur, intervenind în cele mai mari focare, chiar riscându-și propria viață, ducând în final la o creștere și o recunoaștere exponențială a Creștinismului.
People in Illinois stay-at-home… or not. Who can still work?
Statul Illinois a continuat să se izoleze tot mai mult, adoptând măsuri care aveau să definească ce este „esențial” în perioada de izolare: supermarketurile, curieratul, farmaciile, magazinele de materiale de construcție, benzinăriile, magazinele de electronice etc. Nu bisericile. Chiar dacă toate celelalte entități aplicau măsuri de distanțare socială și igienă, bisericile nu aveau voie decât servicii religioase online, cu număr foarte mic de participanți.
În ciuda coronavirusului, guvernul chinez continuă să distrugă bisericile
Global, lumea era blocată, oamenii băgați cu forța în case, tacit, poate doar China ce era mai activă – profitând de faptul că populația creștină chineză e blocată, a considerat că trebuie să continue ce a început în urmă cu câțiva ani, anume distrugerea bisericilor și simbolurilor religioase creștine, așa cum face orice sistem totalitar.
Pastor VIOREL CANDRIANU (1957-2020); victimă a COVID-19 (reportaj+video)
Pandemia nu a ocolit nicio țară, popor și oraș. Veștile persoanelor dragi, cunoscute, necunoscute care mureau umpleau tot mai mult feed-urile telefoanelor, ceea ce arăta încă odată amploarea și realitatea unui virus despre care China a „uitat” să spună planetei timp de două luni.
Chiar și cei mai conspiraționiști dintre noi nu mai puteam nega existența unui virus care nu era atât de periculos, cât era de ușor de transmis, fiind nevoie de responsabilitatea noastră pentru a proteja medicii și spitalele să nu fie copleșite de pacienți.
Cristian Ionescu: MARE, MARE ATENȚIE LA EXTREME!
Bisericile locale au înțeles încă o dată riscurile cu care ne confruntăm, astfel că pe canalele interne și publice a solicitat responsabilitatea congregațiilor și înțelegere pentru continuarea slujbelor online, tocmai pentru a fi în concordanță cu bunul simț și autoritatea statului, așa cum recomandă principiile biblice.
Michael Farris, ADF: Cine are responsabilitatea constituțională de combatere a coronavirusului?
Un lucru care a scăpat din vedere multora sau poate că nu era foarte cunoscut este faptul că, așa cum aminteam la început, responsabilitatea constituțională, juridică și administrativă a gestionării pandemiei de coronavirus a revenit guvernatorilor de state și oficialilor locali, guvernul federal fiind, constituțional, responsabil cu sprijinirea statelor.
Odată conștienți de puterea de care se puteau folosi în gestionarea pandemiei, o serie de guvernatori și aleși locali au început să arate primele semne de totalitarism, de o aplicare obtuză și disproporționată a măsurilor necesare.
Astfel că au apărut cazurile în care poliția făcea abuz amendând bisericile care organizau servicii religioase drive-in, deși erau respectate toate măsurile de siguranță, pastori fost arestați și defăimați, deși se încadrau în normele legale ale altor entități care operau nestingherite în același timp, ajungându-se ca la nivel național bisericile să fie arătate cu degetul, nepermis, ca fiind promotoarele nesupunerii și răspândirii virusului.
Cristian Ionescu: Până la 30 aprilie, de dragul lor! – TRIBUNA.US
Bisericile române din zona metropolitană Chicago au continuat slujbele online, manifestând responsabilitate, implicându-se în proiectele de ajutorare a celor în nevoie, având membri care luptau direct cu dușmanul invizibil în spitalele de stat, în prima linie.
Pastorii și liderii comunității românești au făcut apeluri publice de responsabilitate, implicare, rugăciune și susținere, chiar dacă ordinele guvernatorului continuau să se extindă de la zi la zi, fără un orizont de așteptare pentru comunitățile tot mai nerăbdătoare să reia măcar o parte din activitățile obișnuite – serviciul, slujbele religioase, activitățile exterioare.
Cazul pastorului Dr. Rodney Howard-Browne din Florida a fost primul semn evident că bisericile sunt excluse din viața publică americană, din Constituție, ca fiind „neesențiale” într-o perioadă de pandemie. Arestat pentru că a organizat o slujbă religioasă în aceleași condiții de siguranță aplicate de Target sau Walmart, de același șerif care cu trei zile înainte își dăduse acordul pentru slujbă, pastorul și biserica lui au devenit ținta amenințărilor cu moartea și cu bombe. Cazul lui a fost preluat de organizația creștină pentru Libertatea Religioasă Liberty Counsel, reprezentat de avocatul româno-american Harry Mihet.
Cel mai dificil moment pentru Biserica Creștină din America a fost comemorarea Paștelui în izolare – cel mai important eveniment al Creștinismului avea să fie sub noile auspicii, dar și de data aceasta comunitățile bisericilor române din Illinois și nu numai au înțeles că Învierea Mântuitorului Isus Hristos este la fel de reală și astăzi, poate chiar mai mult, rămânând să mediteze la vremurile pe care le trăim în familie.
Dar a venit momentul în care bisericile din întreaga Americă au decis că autoritățile locale nu le tratează egal, așa cum ar trebui. Constituția prevede, apără și încurajează bisericile și Libertatea Religioasă, lucru tot mai ignorat de deciziile arbitrare ale guvernatorilor și forțelor de ordine locale care se concentrează pe orice, numai nu pe drepturile credincioșilor de a se aduna responsabil, la biserică.
Procurorul General SUA anunță măsuri împotriva oficialilor care amenință bisericile
Abuzurile tot mai evidente au atras atenția Procurorului General al Statelor Unite, William Barr, care a decis să verifice toate ordinele de restricții adoptate la nivelul fiecărui stat, făcând din Libertatea Religioasă și Exercitarea Liberă a Credinței o prioritate legală, astfel că a început să se implice în procesele penale de partea bisericilor și pastorilor care contestă abuzurile guvernatorilor.
Oficial: Biserici Românești din Chicago dau în judecată Guv. statului Illinois pentru discriminare
Aceeași frustrare a determinat și o serie de biserici române din Chicago să ia atitudine față de abuzurile guvernatorului Pritzker, care permite bisericilor să se adune cu maxim 10 persoane în timp ce supermarketurile, afacerile și alte instituții pot acomoda mase mari de oameni fără nicio problemă.
Comunitatea a înțeles că trebuie să fie responsabilă, a avut răbdare, a respectat autoritatea, doar că ea, autoritatea, nu a dat semne că vrea să respecte legea supremă din Statele Unite și Libertatea atât de căutată, împingând deschiderea completă a bisericilor la peste un an sau mai mult de zile, dar și atunci, condiționată de un vaccin sau de un tratament la scară largă, lucruri incerte la acest moment.
Și astfel se nasc niște întrebări obiective:
De ce te-ai simți mai în siguranță la Walmart sau la Target decât la biserică, unde se aplică aceleași măsuri de distanțare socială și de igienă, poate chiar mai bine decât de operatorii economici?
De ce ești liber să mergi la magazinul de băuturi alcoolice, dar nu la biserică, deși Primul Amendament garantează strângerile religioase, dar afacerile cu alcool nu?
Crezi că Biserica nu este preocupată de siguranța ta și a comunității și că nu este capabilă să introducă măsuri de siguranță?
Supunerea față de autorități trebuie să ignore realitatea constituțională, a evidențelor și a discriminării pe care guvernatorul le aplică?
Libertatea va fi în siguranță atât timp cât ea se va afla în mâinile oamenilor, nu concentrată în mâna unei singure autorități care intenționat sau nu, poate elimina într-o clipită acest dar pentru care au tânjit și încă o fac mulți cu riscul propriei vieți.
Nu trebuie să bravăm, dar trebuie să fim hotărâți, să ne apărăm drepturile conferite de Dumnezeu direct și prin Constituția Statelor Unite si cel mai important, să ne rugăm pentru națiunea noastră și pentru toți cei care astăzi suferă în urma acestui virus.
Peste tot în întreaga Americă Bisericile anunță redeschiderea luna aceasta. 3000 de biserici din California, însumând aproape 2.5 milioane de credincioși, au decis că pe 31 de mai își vor redeschide ușile în ciuda deciziei guvernatorului statului care încă mai consideră biserica a fi „neesențială”. 3,000 California Churches Plan To Reopen In Defiance Of Gov. Newsom’s Orders
Bisericile sunt parte a soluției, nu a problemei. Bisericile sunt esențiale societății.
Dumnezeu să ne binecuvânteze. Dumnezeu să binecuvânteze America.
Timotei Dinică
Tribuna.US
COMMENTS