Parabola lui Nicolas Maduro | OPINIE

Poți fugi, dar nu te poți ascunde

Simplul fapt că Nicolas Maduro se află acum într-o celulă de închisoare din New York ar trebui să facă noul an să pară cu atât mai satisfăcător. Arestarea și inculparea lui Maduro și a soției sale, smulși de forțele speciale americane cu doar câteva secunde înainte de a intra într-o așa-numită „cameră sigură”, sună ca intriga unui film de acțiune— și, fără îndoială, așa va și fi. Celebra unitate Delta Force a armatei SUA, sprijinită de suport aerian și acțiuni sub acoperire, i-a capturat pe cei doi, i-a transportat pe o navă americană și, în cele din urmă, i-a trimis la New York, unde vor înfrunta ceea ce procurorul general al SUA a numit „întreaga forță a justiției americane”. Dacă acest lucru nu satisface simțul tău al dreptății, atunci ce o face? – analizează Albert Mohler, președintele Seminarului Teologic Baptist de Sud și al Boyce College și editor al secțiunii WORLD Opinions.

Desigur, există mari întrebări care trebuie abordate. Nicio acțiune de acest fel nu are loc fără revizuiri nesfârșite, reevaluări și opoziție politică. Îndepărtarea lui Maduro din Venezuela a fost necesară, dar arestarea, extrădarea, judecarea și (sperăm) condamnarea și sentința sa finală nu vor fi suficiente pentru a rezolva problema. Venezuela, la fel ca o mare parte din America Latină, este un dezastru politic și economic, ca să spunem lucrurilor pe nume.

Nicolas Maduro a fost un gangster deghizat în politician, iar președintele Trump are dreptate să-l numească susținător al haosului global și un cap al lumii traficului de narcotice. Maduro a preluat puterea în 2013, fiind ales personal de infamul lider de stânga al Venezuelei, Hugo Chávez, chiar înainte ca dictatorul să moară de cancer. Chiar și colegii de stânga ai lui Chávez au pus la îndoială această alegere. Maduro a fost un fost șofer de autobuz care a intrat în politică și a urcat rapid în ierarhie. Ulterior, a fraudat mai multe alegeri, a declarat echivalentul legii marțiale și a ajuns să conducă prin decrete. A urmat calea de stânga trasată de Chávez și s-a apropiat de toate centrele previzibile ale haosului din lume, în special China, Cuba, Rusia și Iran.

Între timp, poporul Venezuelei a ajuns flămând și sărac, chiar dacă națiunea pretinde că deține cele mai mari rezerve de petrol de pe planetă. La fel ca Chávez, Maduro a fost un antiamerican virulent, care a căutat să-și cumpere prieteni printre cei mai nocivi actori de pe scena mondială, folosind petrolul ca monedă de schimb. Era cunoscut pe scară largă ca fiind vinovat de susținerea traficului de droguri, implicarea în crime în masă și distrugerea legitimității politice și a securității naționale a Venezuelei.

• În culisele operațiunii Delta Force de capturare a lui Nicolas Maduro
• Operațiune fără precedent a SUA: Maduro capturat după atacuri în Venezuela
• Primele imagini cu Nicolas Maduro capturat. Ce urmează
• Urmărește Tribuna.US și pe X, WhatsApp și Telegram

Președinți succesivi ai SUA i-au negat legitimitatea și l-au acuzat deschis că conduce o organizație criminală. Grupuri precum Organizația Statelor Americane știau foarte bine că Maduro era un dictator, la fel ca și alte organisme internaționale. Încă din 2017, în timpul primului său mandat, președintele Trump l-a amenințat pe Maduro cu îndepărtarea de la putere și cu urmărirea penală. Ca răspuns, Maduro a batjocorit America.

Într-un anumit sens, acțiunea împotriva lui Maduro a devenit inevitabilă atunci când Donald Trump a fost ales pentru un al doilea mandat în 2024. În alt sens, soarta lui Maduro a fost pecetluită și prin numirea senatorului Marco Rubio, republican din Florida, în funcția de secretar de stat al SUA. Secretarul Rubio a ajuns să urască comunismul și corupția din Cuba pe calea grea — prin experiența propriei familii. Maduro era în mod deschis în complicitate cu guvernul comunist cubanez și, mult timp, l-a susținut cu veniturile Venezuelei din petrol. Atât Trump, cât și Rubio doreau acțiuni împotriva lui Maduro și nu au fost deloc subtili.

O unitate operativă a Marinei SUA, condusă de USS Gerald R. Ford — cel mai mare portavion din lume — a fost desfășurată chiar în largul coastei Venezuelei. Ambarcațiuni identificate ca fiind implicate în traficul de droguri au fost distruse, iar Trump a cerut deschis ca Maduro să părăsească Venezuela, sugerându-i să-și găsească o pensionare confortabilă printre clasa criminală, foarte, foarte departe.

Maduro a răspuns ironizându-l pe președintele american, citând versuri din piese rock. În acest context, președintele Trump trebuia să acționeze sau să pară slab și ridicol — iar această opțiune, fără îndoială, nu i-a fost pe plac. Acțiunea militară a fost extrem de reușită și nu s-a pierdut nicio viață americană. În câteva ore, soții Maduro erau reținuți, arestați și în drum spre a fi prezentați în fața instanței din New York. Trump a anunțat triumful sâmbătă dimineața, la ora 4:23, pe social media. Misiune îndeplinită.

Desigur, lucrurile nu sunt atât de simple. Partea grea este ceea ce urmează. Îndepărtarea lui Maduro a fost absolut necesară și pe deplin justificată. În timp ce restul lumii a cerut ani la rând ca Maduro să demisioneze, Trump l-a „demisionat” efectiv. Democrații din Congres și politicienii de la Națiunile Unite vor protesta, dar fără rezultat. Congresul ar putea acționa, dar nu o va face.

Constituția pune o responsabilitate uriașă în mâinile președintelui Statelor Unite, iar președintele Trump a folosit această autoritate. Într-o lume a evoluțiilor periculoase de la o secundă la alta și a tergiversărilor nesfârșite din Congres, acțiunea militară este uneori necesară. Este întotdeauna pusă sub semnul întrebării — și așa trebuie să fie — însă ultima dată când Congresul a declarat oficial război a fost în 1941. Acest lucru nu este ceea ce au intenționat părinții fondatori, dar ei nu au știut mai nimic despre rachetele balistice sau multe alte evoluții moderne.

Trump a condamnat de mult intervenționiștii precum ambii președinți Bush și a declarat că nu va conduce America în încurcături globale fără sfârșit. După lovituri asupra unor ținte din Iran, Siria, Irak și acum Nigeria, devine clar că, deși președintele Trump dorește să evite angajamente militare de lungă durată, nu ezită să ordone lovituri militare strategice. Marea întrebare este dacă aceste două abordări pot rămâne separate și dacă loviturile vor atinge scopurile propuse.

Pe scena internațională, chiar și unii dintre cei care se bucură că Maduro a fost îndepărtat vor critica Statele Unite pentru acțiunea unilaterală, iar unii vor invoca dreptul internațional. Națiunile Unite vor protesta zgomotos și se vor lăuda, dar fără efect. Există o dezbatere vie privind existența și conținutul a ceva numit „drept internațional”, însă Statele Unite nu își vor sacrifica niciodată propria securitate pentru a satisface Adunarea Generală a ONU. Dacă Națiunile Unite ar fi fost eficiente, acțiunea SUA nu ar fi fost necesară. Lumea este într-o stare de haos, iar ONU este incompetentă în a face față provocărilor — și așa va rămâne mereu.

Realiștii știu că acțiuni precum această lovitură militară și îndepărtarea lui Nicolas Maduro nu sunt niciodată pe deplin satisfăcătoare, chiar dacă sunt necesare. Ceea ce contează acum este ce urmează.

Foto: Sora / AI